Plângere contravenţională. Sentința nr. 1205/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1205/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 1820/202/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1205

Ședința publică de la 13 mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – N. L. P.

GREFIER -Ș. J.

Pe rol judecarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de petentul D. B.-D., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit de intimatul I.P.J. Călărasi-S.R. la data de 28.02.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru petent av. D. F.-O. în temeiul împuternicirii avocațiale nr.54/2014, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 157 și urm. Cod procedură civilă.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, precum și faptul că la dosar s-a depus de către intimat întâmpinare, planșa foto și CD-ul cu înregistrarea video a contravenției săvârșită de petent și cazierul contravențional a petentului.

Instanța, conf.art.131 și art. 94 pct. 4 C.pr.civ. rap la art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze.

Conform art. 238 C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru soluționarea prezentei cauze, ca fiind la acest termen.

Instanța dispune începerea cercetării procesului.

Av.D. F. O. pentru petent, precizează că nu mai insistă în comunicarea înscrisurilor din care să rezulte legalitatea aparatului radar și a ordinului de serviciu al agentului constatator din care să rezulte aspectele misiunii de patrulare pentru agentul constatator. Arată că renunță la solicitarea de a fi ascultat martorul asistent.

De asemenea, propune proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Instanța conform dispozițiilor art. 255 și 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri propusă de petent și proba cu înscrisuri și înregistrare video pentru intimat pe care le consideră admisibile și utile justei soluționări a cauzei.

Instanța procedează la vizionarea în condiții de contradictorialitate a înregistrării video.

Av.D. F. O. pentru petent precizează că nu mai are alte probe de administrat în cauză.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța declară închisă cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbateri.

Av.D. F. O. pentru petent, solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, urmând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea în totalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției, întrucât petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina acestuia.

De asemenea, solicită a se avea în vedere că din vizionarea înregistrării video se poate observa că petentul a trecut cu autoturismul pe lângă un alt autovehicul, însă nu a efectuat o depășire pe calea ferată și nici nu a intrat pe contrasens. Fără cheltuieli de judecată.

Socotindu-se lămurită, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea având ca obiect plângere contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.03.2014 sub nr._, petentul D. B.-D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 28.02.2014, pe care l-a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie. În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea „Avertisment”.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 28.02.2014 a fost oprit de un agent de poliție și sancționat întrucât i s-a imputat faptul că ar fi efectuat manevra de depășire pe trecerea la nivel cu calea ferată.

Petentul a contestat temeinicia procesului-verbal atacat și a arătat că nu a efectuat o manevră de depășire deoarece nu a schimbat direcția de deplasare și s-a deplasat pe banda a 2-a de circulație.

Cu privire la legalitatea procedurii de constatare, petentul a arătat că actul de constatare nu a fost înmânat pe loc și că agentul nu i-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni.

În drept, petentul a invocat prevederile OG 2/2001 și OUG 195/2002.

În susținerea considerentelor din plângere, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. A atașat, în copie certificată, cartea de identitate (f.5), dovada de circulație (f.6), adresa nr. 9457/07.03.2014 emisă de Primăria Călărași (f.7) și planșă foto (f.8).

Petentul a solicitat să i se pună în vedere intimatului să depună la dosar procesul-verbal atacat, ordinul de serviciu al agentului constatator și înscrisuri în dovedirea legalității aparatului radar.

Cererea a fost legal timbrată.

La solicitarea instanței (f.14), petentul a depus la dosarul cauzei copii certificate de pe procesul-verbal atacat (f.18) și dovada comunicării (f.17).

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea ca legal și temeinic a procesului-verbal atacat.

În motivarea întâmpinării, a reluat descrierea faptei și a procedurii de constatare a contravenției.

A menționat că fapta a fost înregistrată video.

A arătat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de formă prev. de art. 16 alin. 1 din OG 2/2001.

A solicitat să fie respinsă o eventuală solicitare de înlocuire a sancțiunilor aplicate, având în vedere faptul că agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege.

În drept a invocat prevederile art. 205 C.pr.civ.

La întâmpinare au fost atașate istoricul abaterilor petentului de la normele care reglementează circulația rutieră (f.23-24) și înregistrarea video (f.25).

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a suplimentat motivele expuse în plângere și a arătat că polițistul rutier nu a aplicat sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule prin procesul-verbal, menționând doar măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere.

A mai arătat că fapta a fost greșit încadrată în prevederile art. 120 alin.1 lit. j din OUG 195/2002 care nu prevede o contravenție, ci doar o obligație a conducătorilor auto.

De asemenea, a arătat că temeiul juridic al sancțiunii este incomplet, întrucât pe lângă art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, trebuia să se rețină și art. 98 alin. 1-4 din OUG 195/2002.

A mai solicitat și suplimentarea probatoriului cu proba testimonială, respectiv citarea martorului asistent, cerere la care a renunțat în fața instanței.

În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ, considerând că pot duce la dezlegarea pricinii, instanța a admis și administrat la cererea petentului proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și proba video.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 28.02.2014 s-a constatat săvârșirea de către petent a contravenției constând în încălcarea prev. de art. 120 alin. 1 lit. j din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, constând în aceea că, la data de 28.02.2014, ora 17.10, a condus autoturismul marca HYUNDAI cu nr. de înmatriculare_ pe . când a ajuns la calea ferată din zona „Frână” a efectuat manevra de depășire a unor vehicule pe calea ferată.

Prin același proces-verbal i-a fost aplicată petentului sancțiunea principală constând în 4 puncte amendă în valoare de 340 lei și sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 zile.

Chiar dacă în procesul-verbal s-a menționat că „PC se suspendă 30 zile începând cu 16.03.2014”, instanța constată că este evident faptul că prin această exprimare, coroborată cu menționarea distinctă a măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului și eliberarea dovezii de circulație, agentul constatator a dispus și adus la cunoștința petentului sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce. Astfel, chiar dacă exprimarea nu este una strict juridică, aceasta cuprinde toate elementele necesare ( durată, moment de început și termenul „suspendare”) pentru ca petentul să ia cunoștință de motivul pentru care i-a fost reținut permisul de conducere. De altfel petentul, în calitate de conducător auto deținător al unui permis de conducere și absolvent al unei școli de șoferi, are obligația și a avut posibilitatea să cunoască atât faptele care constituie contravenții la regimul circulației rutiere, cât și sancțiunile și măsurile aplicabile.

Din probatoriul administrat, instanța mai reține că potrivit adresei emise de administratorul drumului public (f.7), în zona în care se presupune că petentul a efectuat o manevră de depășire drumul are două benzi pe sens.

Din înregistrarea video depusă de intimat se observă că petentul a circulat în zona trecerii la nivel cu calea ferată doar pe banda de lângă axul drumului, fără a schimba direcția de mers. Din aceeași înregistrare se observă că autovehiculul condus de petent nu a intrat pe sensul opus de mers în zona trecerii la nivel cu calea ferată și nu a stânjenit circulația autovehiculelor care se deplasau în același sens sau pe sensul opus.

Chiar dacă petentului i-ar putea fi imputat faptul că nu a oprit pentru a se asigura la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, faptă ce nu a fost constatată de agentul constatator și care nu poate face obiectul analizei în această judecată, acestuia nu i se poate imputa faptul că ar fi efectuat o manevră de depășire pe aceeași trecere la nivel, având în vedere prevederile art. 45 alin. 4 din OG 2/2001, conform căruia fapta petentului nu constituie depășire.

În consecință, instanța constată că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției constând în încălcarea interdicției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. j din HG 1391/2006, astfel că procesul-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 28.02.2014 este netemeinic și urmează a fi anulat.

Având în vedere că din probe a rezultat netemeinicia procesului-verbal, instanța consideră că nu mai este necesară analizarea distinctă a celorlalte motive invocate de petent în plângere și în răspunsul la întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul D. B.-D. cu domiciliul în mun. Călărași, ., jud. Călărași, CNP_, în contradictoriu cu intimatul I. CĂLĂRAȘI, cu sediul în mun. Călărași, ., jud. Călărași, CUI_.

Anulează procesul-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I. Călărași – Biroul Rutier la data de 28.02.2014.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. L. P. Ș. J.

Red. N.L.P.

Tehnored.Ș.J.

Ex.5/03.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1205/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI