Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1638/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1638/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 2777/202/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

Sentința civilă nr.1638

Ședința camerei de consiliu de la 17.06.2014

Completul compus din:

Președinte – N. L.-P.

Grefier – Ș. J.

Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. B. A. TOBACCO (ROMANIA) TRADING S.A, prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L., împotriva pârâtei S.C. E. C. S.R.L., având ca obiect cererea de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.

Fără citarea părților.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei:

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 1027 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., admite pentru reclamantă proba cu înscrisurile atașate formularului de cerere și, întrucât pârâta nu a formulat întâmpinare, în temeiul art.1030 alin. 2 C.pr.civ., urmează să se pronunțe în baza actelor aflate la dosarul cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:

Prin cererea având ca obiect cerere de valoare redusă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.04.2014 sub nr._ , reclamanta S.C. B. A. TOBACCO (ROMANIA) TRADING S.A, prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. E. C. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să fie obligată acesta la plata sumei de 4737,32 lei reprezentând contravaloarea bunurilor livrate conform facturilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între reclamantă și pârâtă s-au desfășurat raporturi comerciale în baza cărora reclamanta a livrat mărfuri către pârâtă.

A mai arătat că pentru mărfurile livrate au fost emise facturi fiscale care poartă semnătura și ștampila pârâtei, dovadă că acestea au fost primite și acceptate la plată.

Reclamanta a susținut că pârâta nu a achitat contravaloarea mărfurilor livrate, conform facturilor.

În drept, reclamanta a invocat prevederile 1025-1032 C.pr.civ.

În dovedirea cererii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copie certificată, facturile ./_/05.02.2013 (f.9) și FIBR07IL/_/30.01.2013 (f.10).

A precizat că nu solicită plata unor dobânzi și nici dezbaterea orală a cauzei.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta, deși i-au fost comunicate formularul de cerere și formularul de răspuns, nu a formulat răspuns la cererea reclamantei.

Întrucât niciuna dintre părți nu a solicitat să aibă loc dezbaterea orală a cauzei, instanța a dispus ca judecarea cauzei să se facă fără citarea părților.

În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate de reclamantă la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de reclamantă, instanța reține că aceasta a livrat pârâtei bunuri de 4737,32 lei, pentru care a emis facturile fiscale ./_/05.02.2013 (f.9) și FIBR07IL/_/30.01.2013 (f.10).

Facturile emise sunt semnate și ștampilate de către un reprezentant al pârâtei.

Pârâta nu a contestat existența, cantitățile sau valorile operațiunilor comerciale consfințite prin facturile depuse de reclamantă.

În drept, la soluționarea cauzei de față, instanța va avea în vedere prevederile art. 1350 și 1516 C.civ., potrivit cărora, creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă și la timp a obligației rezultate din contract, iar în cazul în care debitorul nu își execută obligația, creditorul poate cerea îndeplinirea acesteia pe calea executării silite.

Sub aspect probator, întrucât invocă obligații rezultate dintr-o relație contractuală sinalagmatică (contract de vânzare-cumpărare), reclamantei îi revine, conform art. 249 C.pr.civ., sarcina de a proba existența unui contract sinalagmatic și îndeplinirea propriilor obligații, pentru a putea cere îndeplinirea obligaților corelative asumate de pârâtă.

Întrucât facturile fiscale sunt înscrisuri uzuale în raporturile dintre profesioniști, în situația în care acestea sunt însușite de cumpărător, ele fac dovada până la proba contrarie cu privire la existența unei relații comerciale, cantitățile și prețul produselor, scadența obligației de plată și recepția bunurilor.

Având în vedere aspectele expuse, în temeiul art. 1182 alin. 1 și 2 C.civ., instanța constată că reclamanta a făcut dovada că între părți s-a încheiat sub forma ofertei urmată de acceptare un contract de vânzare-cumpărare, prin care reclamanta s-a obligat să livreze pârâtei bunuri la prețurile și în cantitățile însușite prin semnarea facturilor.

Din mențiunile existente în facturi, rezultă că livrarea a fost certificată prin semnare de ambele părți la data emiterii facturii și că pârâta s-a obligat să achite valoarea facturilor în termen de 7 zile de la data livrării.

Pe baza acestor aspecte rezultate din probatoriul administrat la solicitarea reclamantei, instanța constată că aceasta a dovedit atât existența contractului, cât și îndeplinirea propriilor obligații.

Întrucât scadența facturilor s-a împlinit la 7 zile de la emitere, iar pârâta nu a dovedit stingerea obligației sale de plată a prețului bunurilor, fie prin plată, fie în alt mod prevăzut de lege, instanța constată că reclamanta deține față de pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă, rezultată din operațiunile de comerț desfășurate între părți pentru valoarea înscrisă în facturi.

În consecință, instanța urmează să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 4737,32 lei reprezentând valoare facturi ./_/05.02.2013 și FIBR07IL/_/30.01.2013.

Conform dispozițiilor art. 1031 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată, la cerere părții care a câștigat procesul. Întrucât în cererea introductivă reclamanta a precizat că solicită restituirea cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentate de taxa de timbru, instanța urmează să o oblige pe pârâtă și la această prestație către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. B. A. TOBACCO (ROMANIA) TRADING S.A, prin mandatar COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L.,cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.39, sector 1, înregistrată la ONRC sub nr.J_, cod unic de înregistrare_, împotriva pârâtei S.C. E. C. S.R.L., cu sediul în Călărași, ., ., jud.Călărași.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4737,32 lei reprezentând valoare facturi ./_/05.02.2013 și FIBR07IL/_/30.01.2013.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. L. P. Ș. J.

Red. N.L.P.

Tehnored.Ș.J.

Ex.4/25.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1638/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI