Plângere contravenţională. Sentința nr. 2011/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2011/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 12-08-2014 în dosarul nr. 3862/202/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2011
Ședința publică de la 12 august 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – N. L. P.
GREFIER - G. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de petentul I. R.-G., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I.- B. A2 la data de 24.05.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 157 și urm. Cod procedură civilă.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, după care;
Procedând la verificarea competenței conform art. 131 C.pr.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial conform art. 94 pct. 4 C.pr.civ. rap. la art. 32 alin. 1 din OG 2/2001.
Instanța deschide cercetarea procesului și conform art.238 C.pr.civ., estimează durata necesară pentru soluționarea prezentei cauze ca fiind la acest termen.
În temeiul art. 255 și art. 258 C.pr.civ., instanța admite pentru petent proba cu înscrisuri și pentru intimat proba cu înscrisuri și proba video, pe care le consideră admisibile și utile justei soluționări a cauzei. Constată probele administrate.
Instanța, considerându-se lămurită, închide cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea având ca obiect plângere contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2014 sub nr._, petentul I. R.-G. cu sediul procesual ales la Av. Schoenherr și Asociații, cu sediul în municipiul București, sector 1, ., et. 7, CNP –_, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în municipiul București, sector 5, .. 4-6, anularea procesului-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I.- B. A2 la data de 24.05.2014. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea constând în avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 24.05.2014, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca AUDI cu nr. de înmatriculare IF_ pe autostrada A2 a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a adus la cunoștință faptul că a depășit viteza legală.
Petentul a contestat legalitatea procesului-verbal și a arătat că în actul de constatare nu au fost menționate ocupația și locul de muncă ale contravenientului. A mai arătat că lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea absolută a actului atacat întrucât afectează serios prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal atacat. A mai arătat că aceste mențiuni urmau să servească la circumstanțierea corectă a faptei.
În privința formei actului atacat, petentul a arătat că aceasta nu respectă prevederile art. 181 din HG 1396/2006, care stabilește obligația agentului constatator de a încheia procesul-verbal pe un formular conform modelului stabilit în Anexa 1D din acest act normativ.
Petentul a criticat și temeinicia procesului-verbal atacat și a arătat că acesta nu cuprinde mențiuni privind verificarea și omologarea metrologică a aparatului radar, astfel cum rezultă din prevederile art. 121 alin. 2 din HG 1391/2002.
În drept a invocat prevederile OG 2/2002, OUG 195/2002 și HG 1391/2006.
În dovedirea plângerii a atașat copii certificate de pe exemplarul 2 al procesului-verbal atacat și de pe dovada de circulație . nr._.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimatul I. a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal întocmit.
În motivarea întâmpinării, intimatul a reluat descrierea faptei constatate, încadrarea juridică a acesteia, a descris procedura de constatare a contravenției și a enunțat textele legale în baza cărora a fost constatată fapta și a fost sancționat petentul.
Intimatul a mai arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate prevăzute de art. 16-17 din OG 2/2001.
Intimatul a arătat și că fapta a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic de un operator atestat pentru lucrul cu aparatul radar și că din înregistrarea efectuată cu această ocazie reiese clar că autoturismul condus de petent a circulat cu viteza de 196 km/h. De asemenea, intimatul a susținut că înregistrarea video îndeplinește toate condițiile prev. de Norma de metrologie legală 021-05.
În răspuns la criticile petentului, intimatul a arătat că lipsa elementelor menționate de petent poate conduce la anularea actului atacat în condițiile în care se dovedește o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal.
În drept, a invocat prevederile art. 115 Cod procedură civilă, art. 121 alin.1 din HG 1391/2006, art. 16-17 din OG 2/2001.
În susținerea întâmpinării, intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei video și a depus la dosarul cauzei exemplarul 1 al procesului-verbal contestat (f.26), raportul agentului constatator (f.27-28), buletinul de verificare metrologică al aparatului radar (f. 34), atestatul operatorului radar (f. 31), planșa foto (f.32-33) și înregistrarea video (f.25).
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța a admis și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și proba cu înregistrarea video depusă de intimat.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I.- B. A2 la data de 24.05.2014, s-a constatat săvârșirea de către petentul I. R.-G. a contravenției constând în încălcarea prevederilor art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195 aprobat prin HG 1391/2006, sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, constând în faptul că la data de 24.05.2014, ora 12.15, a condus autoturismul marca AUDI cu nr. de înmatriculare IF053198 pe Autostrada A2 la km96, pe sensul de mers București-C., cu viteza de 196 km/h.
Viteza cu care circula autoturismul condus de petent a fost măsurată în regim staționar cu aparatul radar AUTOVISION ROM 335 montat pe autospeciala de poliție cu nr. de înmatriculare MAI_, aspect menționat în procesul-verbal atacat.
Prin același proces-verbal i-a fost aplicată petentului sancțiunea principală constând în 9 puncte amendă contravențională în sumă de 765 lei și sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 zile.
Procesul-verbal a fost semnat de petent, iar în rubrica destinată obiecțiunilor este consemnat „Nu sunt”.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă de agentul constatator, este confirmată de copia de pe înregistrarea video efectuată cu mijloacele tehnice instalate pe autospeciala de poliție rutieră.
La secunda 20, pe înregistrarea video se observă un autoturism marca AUDI de culoare albă, iar aparatul radar afișează vitezele de 196 km/h (simbolul F). Ulterior se observă că viteza acestui autoturism scade constant, iar la secunda 28 se observă și nr. de înmatriculare IF053198.
Având în vedere aceste constatări de fapt, instanța constată că nu există niciun dubiu asupra faptului că autoturismul marca AUDI cu nr. de înmatriculare IF053198 a circulat cu o viteză ce depășește cu mai mult de 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care se deplasa, respectiv cu viteza de 196 km/h.
Petentul nu a contestat faptul că a condus autoturismul menționat în procesul-verbal la în zona km 96 al autostrăzii A2 la data și ora indicată în procesul-verbal.
Conform buletinului de verificare metrologică depus de intimat (f.34) coroborat cu mențiunile din procesul-verbal atacat, fapta a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat (Aprobare de model 012/2009) și cu verificare metrologică în termen la momentul constatării, conform Normei de Metrologie Legală 021-05, iar înregistrarea video efectuată cu această ocazie îndeplinește toate cerințele prev. de Norma de metrologie legală 021-05 și permite identificarea numărului de înmatriculare al autoturismului.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Verificând procesul-verbal de contravenție . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I.- B. A2 la data de 24.05.2014 sub aspectul condițiilor de formă, instanța constată că acesta este legal întocmit, respectând prevederile art. 16-17 din OG 2/2001, art. 109 din OG 195/2002 și art. 180-181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin HG 1391/2006.
Cu privire la susținerea petentului privind lipsa mențiunilor referitoare la ocupația și locul de muncă, instanța constată această critică neîntemeiată. Cu toate acestea, instanța nu poate concluziona, în acord cu susținerile petentului, că aceste mențiuni ar fi putut servi la circumstanțierea faptei. De altfel, petentul nu a indicat în ce fel o anumită ocupație sau loc de muncă ar fi de natură să crească sau să scadă pericolul pentru siguranța traficului rutier generat prin depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise. Mai mult decât atât, petentul nu a indicat nici în fața instanței ce ocupație și ce loc de muncă are sau în ce mod acestea ar putea circumstanția fapta imputată. În consecință, instanța constată că omisiunea agentului constatator nu a produs petentului nicio vătămare procesuală, astfel că această omisiune nu poate conduce la anularea procesului-verbal.
Instanța constată evident neîntemeiată și critica petentului privind folosirea la întocmirea procesului-verbal a unui alt model decât cel prevăzut în Anexa 1D din HG 1391/2006. Astfel, din analiza mențiunilor înscrise de agentul constatator în actul atacat, se constată că acesta, chiar dacă a folosit un alt model de proces-verbal, a completat rubricația existentă, inserând ca mențiuni suplimentare toate mențiunile prevăzute pentru modelul din Anexa 1D.
Analizând legalitatea sancțiunilor aplicate, instanța constată că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde cu prevederile legale indicate pentru încadrarea juridică a acesteia, iar sancțiunile aplicate au fost stabilite în conformitate cu textele legale indicate în procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii contravenționale.
Cu privire la situația de fapt reținută de agentul constatator, instanța constată că susținerile petentului privind netemeinicia procesului-verbal nu au fost dovedite, cu toate că a avut posibilitatea să ceară administrarea de probe în acest sens și, pe cale de consecință, sunt neîntemeiate.
Astfel, instanța constată că viteza autoturismului a fost măsurată cu un mijloc tehnic omologat (aprobare de model 012/2009) și verificat metrologic (buletin de verificare metrologică nr._ din data de 25.02.2014), iar în procesul-verbal sunt menționate . radar (ROM 335) și nr. de înmatriculare al autospecialei de poliție pe care era montat (MAI_).
Instanța constată evident neîntemeiată critica petentului privind neconsemnarea în procesul-verbal a faptului că aparatul radar cu care a fost măsurată viteza era verificat metrologic la momentul constatării, în condițiile în care prevederile art. 181 din HG 1391/2002, prin raportare la conținutul Anexei 1D, impun înscrierea în procesul-verbal doar a elementelor de identificare ale aparatului radar și autospecialei pe care este instalat. Verificarea metrologică în termenul de valabilitate constituie o condiție de eficiență a măsurătorii efectuate, iar existența acesteia poate fi verificată de instanță pe baza dovezilor prezentate de intimat.
Analizând în concret conținutul înregistrării și mențiunile afișate, instanța a constatat la analiza probelor că din înregistrarea video realizată cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate stabilite prin Norma de metrologie legală 021-05, rezultă cu certitudine că autoturismul condus de petent s-a deplasat cu viteza indicată în procesul-verbal.
Față de aceste aspecte, având în vedere și faptul că petentul nu a produs în fața instanței nicio probă din care să rezulte existența vreunui factor extern care ar fi putut să influențeze funcționarea aparatului radar, și nici a faptului că acesta a fost manipulat necorespunzător, instanța constată nefondată susținerea petentului în sensul că fapta imputată nu corespunde realității.
Pentru motivele expuse, văzând și prevederile art.6 pct. 20 și art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002, instanța constată că petentul a circulat pe un drum public cu regim de autostradă pe care limita maximă de viteză prevăzută de lege este de 130 km/h, cu o viteză de 196 km/h măsurată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, faptă ce constituie contravenție conform art. 50 alin.1 din OUG 195/2002 corob. cu art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006.
În concluzie, instanța constată că procesul-verbal atacat este nu numai legal, dar și temeinic întocmit.
În temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, după ce a stabilit legalitatea și temeinicia procesului-verbal, instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale se pronunță asupra sancțiunilor aplicate.
Astfel, conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.” Din formularea textului de lege rezultă că instanța, după ce a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal, are posibilitatea ca, în funcție de criteriile prevăzute de lege, să reindividualizeze sancțiunile aplicate prin procesul-verbal.
Pentru a reindividualiza sancțiunea aplicată, instanța trebuie să țină cont de criteriile prev. de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, care statuează „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, dar și de cele ale art. 7 alin. 2 și 3 din OG 2/2001 conform cărora „Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.”
Având în vedere prevederile legale anterior menționate, se constată că, ori de câte ori legea prevede sancțiunea amenzii pentru o faptă dată, fără a prevedea și posibilitatea aplicării sancțiunii constând în „Avertisment”, instanța poate înlocui sancțiunea aplicată prin procesul-verbal cu avertismentul doar atunci când, aplicând criteriile prev. de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, constată că fapta concretă săvârșită de contravenient prezintă o gravitate redusă.
Analizând fapta petentului prin prisma criteriilor de individualizare a sancțiunilor expuse anterior, instanța constată că sancțiunile, atât cea principală, cât și cea complementară, au fost corect aplicate și individualizate de agentul constatator.
În acest sens, instanța are în vedere faptul că petentul nu a relevat nicio împrejurare de fapt care să conducă la concluzia că fapta săvârșită, care întrunește în abstract toate elementele constitutive ale contravenției, nu realizează pericolul social vizat de norma de incriminare, raportat la circumstanțele concrete în care a fost săvârșită.
Mai mult decât atât, cu referire la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei astfel cum sunt relevate de probatoriul administrat, instanța constată că fapta petentului prezintă un pericol deosebit, având în vedere că petentul a circulat cu o viteză cu peste 66 km/h mai mare decât viteza legal admisă, în condițiile în care în zonă se mai deplasau alte autoturisme care apar pe înregistrarea video, context în care riscul producerii unui accident era extrem de ridicat, iar consecințele potențiale ale acestuia la o astfel de viteză, extrem de grave.
În concluzie, se constată că rolul preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale în cazul de față nu poate fi realizat decât prin executarea efectivă atât a sancțiunii principale, cât și a sancțiunii complementare aplicate prin procesul-verbal atacat.
Pentru aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal de contravenție . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I.- B. A2 la data de 24.05.2014 este legal și temeinic, iar sancțiunea principală și cea complementară au fost legal aplicate și temeinic individualizate, astfel încât, pe cale de consecință, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea petentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul I. R.-G. cu sediul procesual ales la Av. Schoenherr și Asociații, cu sediul în municipiul București, sector 1, ., et. 7, CNP –_, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în municipiul București, sector 5, .. 4-6 .
Menține ca legal și temeinic întocmit procesul-verbal . nr._ dresat de un agent constatator din cadrul I.- B. A2 la data de 24.05.2014.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.08.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. L. P. G. M.
Red. N.L.P.
Tehnored. G.M.
Ex.5/
Azi.18.08. 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2024/2014.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








