Plângere contravenţională. Sentința nr. 2260/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2260/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 4856/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2260/2014

Ședința publică din data de 15.09 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. I.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind plângerea contravențională formulată de petenta S. E. ROMÂNIA SRL, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției împotriva procesului-verbal . nr._, întocmit de intimatul I.G.P.R. B. de Poliție A2.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, după care:

Cu privire la competență, instanța apreciază că locul în care a fost oprit contravenientul, respectiv locul în care s-a săvârșit contravenția KM88 pe calea 1 în derulare, se află pe teritoriul administrativ al comunei V. Tepeș jud. Călărași, în raza de competență teritorială a Judecătoriei Călărași.

Prin urmare instanța se consideră legal investită cu soluționarea acestui proces în care competență este exclusivă și pune în discuție probele propuse de contravenientă prin plângere și de către intimată prin întâmpinare..

Instanța conform dispozițiilor art. 258 alin.1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri, propusă de ambele părți, proba fiind admisibilă și putând duce la soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța în temeiul disp. art. 244 C.proc.civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare .

INSTANȚA

Deliberând supra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.07.2014 sub nr._ petenta S. E. România SRL, cu sediul în ..172-176, Clădirea A, etaj 5, sector 1 București, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ dresat la data de 25.06.2014 de I. – Poliția Autostrăzi B. A 2.

În motivarea plângerii petenta arată faptul că în data de 25.06.2014, în jurul orei 9,30 numitul R. T., angajat al societății se deplasa pe Autostrada A2 București- C., în jurul Km 88 Când a fost oprit de ASP P. Iuliam care a invocat nevalabilitatea Inspecției tehnice periodice a autoturismului pe care numitul R. T. îl conducea, autoturism VOLKWSWAGEN cu nr. de înmatriculare_ .

Ulterior, completând procesul verbal, agentul constatator a scris în mod culpabil pe procesul verbal că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ avea inspecția tehnică periodică (ITP) expirată, când de fapt, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ avea ITP – valabil până la data de 11.12.2015 .

În afara notării culpabile a unui număr de înmatriculare greșit pe procesul verbal menționat în speță_ , agentul constatator i-a solicitat șoferului R. T. să semneze procesul verbal în calitate de martor asistent și nu în calitate de contravenient, deși nu i-au fost explicate motivele pentru care nu poate semna în calitate de contravenient, fiind doar îndreptat spre a semna în calitate de martor,

Mai arată că agentul constatator, ulterior momentului în care nu i-a permis și nici explicat șoferului R. T. motivul pentru care nu poate semna procesul verbal în calitate de contravenient, nu i-a permis acestuia din urmă nici să își prezinte sau să specifice în scris pe procesul verbal eventualele obiecțiuni cu privire la situația de fapt.

A solicitat anularea procesul verbal de contravenție.

În dovedire a fost anexată copia procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._, certificat de înmatriculare precum și dovada comunicării.

La data de 22.07.2014 instanța în baza dispozițiilor art. 201 al.1 Cod procedură civilă a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către intimat, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la data comunicării cererii, în condițiile art. 165 Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afară de cele de ordine publică.

În termen legal, intimatul a formulat întâmpinare la data de 22.08.2013 prin care achiesează la plângerea contravențională formulată de petentă, prin care acesta solicită anularea procesului verbal de contravenție . nr._/25.06.2014 întocmit pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.10 din OUG NR. 195/2002 raportat la art.2 alin.2 din OG. NR.81/2000.

Cu privire la fondul cauzei, învederează instanței că prin procesul verbal de contravenție petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 1785 lei, întrucât la data de 25.06.2014, ora 9,30 pe autostrada A2 Km 80, a fost depistat autovehiculul marca Volkswagen Caddy cu numărul de înmatriculare_ , având inspecția tehnică periodică expirată din data de 09.11.2013.

Din raportul agentului constatator rezultă că din eroare, în procesul verbal de contravenție a fost menționat numărul de înmatriculare al altui vehicul, în realitate, cel care inspecția tehnică expirată fiind un Volkswagen Caddy cu numărul de înmatriculare_

În drept a invocat dispozițiile art. 205 C. procedură civilă.

Se solicită de către intimat judecarea cauzei și în lipsă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În data de 25.06.2014 a fost dresat de către un agent constatator din cadrul B. A 2 procesul - verbal . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 1785 lei, întrucât la data de 25.06.2014, ora 9,30 pe autostrada A2 Km 80, a fost depistat autovehiculul marca Volkswagen Caddy cu numărul de înmatriculare_ , având inspecția tehnică periodică expirată din data de 09.11.2013.

Verificând potrivit prevederilor art. 34 din OG 2/2001 legalitatea și temeinicia procesului verbal, instanța reține următoarele:

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese datorită unei erori aparținând agentul constatator, acesta a trecut în procesul verbal numărul de înmatriculare aparținând societății petente marca VOLKSWAGEN Caddy_, în timp ce autoturismul care avea inspecția tehnică expirată era autoturismul marca VOLKSWAGEN Caddy nr._ .

Greșeală respectivă ( ce atrage nulitatea absolută a procesul verbal pe considerentul că a fapta nu a fost săvârșită de petentă ) a fost sesizată de intimat, care, în cererea sa de achiesare la plângere contravențională, solicită a se admite plângerea și a se constata nulitatea absolută a procesului verbal.

Instanța constatând că fapta nu a fost săvârșită de petentă, va admite plângere și va constata nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.

Plângerea a fost legal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea introdusă de contravenienta S. E. România SRL, cu sediul în ..172-176, Clădirea A, etaj 5, sector 1 București, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 25.06.2014 încheiat de I. – Poliția Autostrăzi B. A 2, pe care îl anulează.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, din 15.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

-D. I. - - L. V. –

Red. D.I.

Dact.L.V.

Ex.5/26.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2260/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI