Succesiune. Hotărâre din 05-02-2014, Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 7390/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTRINȚA CIVILĂ Nr.361
Ședința publică de la 05 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. I.
Grefier L. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții G. I. și G. I.-N. formulată contradictoriu cu M. Z., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat reclamanții, asistată de av. T. M., conform împuternicirii avocațiale nr._/ 2013, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, părțile și obiectul cauzei, după care;
Reclamantul se legitimează cu CI .._, iar reclamanta cu CI .._.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.131 raportat la prevederile art. 118 C. procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze raportat la ultimul domiciliu al defunctului .
Instanța, pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului conform prevederilor art. 238 C procedură civilă.
Av. T. M. pentru reclamanți, având cuvântul, estimează durata soluționării la 30 de zile.
Instanța, conf.art.238 C. pr. civilă față de poziția părților, natura litigiului, probele ce urmează a se administra în cauză, va estima că procesul se poate soluționa în 1 lună.
Av. T. M. pentru reclamanți,având cuvântul pe probatorii solicită încuviințarea în cauză a probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar și altele dacă va fi cazul și proba testimonială cu doi martori pe care îi are prezenți și solicită audierea acestora.
Depune la dosar o scrisoare din partea pârâtului, din care rezultă că nu are pretenții la imobilul în litigiu.
Alte cereri de formulat sau probe de administrat nu mai are.
Instanța, deliberând asupra probei cu înscrisuri și testimonială cu doi martori solicitate de reclamanți, le va încuviința ca fiind admisibile și de natură a duce la soluționarea cauzei.
În baza art.193 C.pr.civilă. instanța, procedează la audierea martorilor prezenți R. V. și B. T., declarațiile date sub prestare de jurământ fiind consemnate în procese verbale separate atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av. T. M. pentru reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, urmând a se constata deschisă succesiunea de pe urma defunctei M. M., faptul că reclamanții sunt legatari universali ai acesteia, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile potrivit testamentului și să se constate că din masa succesorală face parte un imobil situat în Călărași, ., că acest imobil se află în posesia reclamanților precum și faptul că s-a prescris dreptul de a accepta succesiunea de pe urma defunctei a pârâtului M. Z., în calitate de fiu, în ceea ce privește rezerva succesorală menționată în testament, întreaga moștenire revenind reclamanților.
Fără cheltuieli de judecată.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.12.2013 sub nr._, reclamanții G. I., având CNP_, domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași și G. I.-N., având CNP-_ domiciliată în Călărași, ., jud. Călărași, a chemat în judecată pe pârâtul M. Z., domiciliat în oraș Tulcea, ., ., ., jud. Tulcea solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate următoarele:
- deschisă succesiunea de pe urma defunctei M. M. decedată la data de 25.06.2009,
- că reclamanții sunt legatari universali ai acesteia, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile potrivit testamentului autentificat de către B.N.P. Ț. D. C. prin încheierea de autentificare nr.795/01.09.2004,
- că din masa succesorală face parte un imobil situat în Călărași, ., compus din casă de locuit formată din două camere, dependințe și anexe și teren în suprafață de 96 m.p., având număr cadastral 3594 și înscris în Cartea Funciară la nr._.
- că acest imobil se află în posesia reclamanților,
- că s-a prescris dreptul de a accepta succesiunea de pe urma defunctei a pârâtului M. Z., în calitate de fiu, în ceea ce privește rezerva succesorală menționată în testament, întreaga moștenire revenind reclamanților.
În motivare reclamanții arată că sunt soț și soție și au fost instituiți legatari universali, de către defuncta M. M. prin testamentul autentificat sub nr. 795 din data de 01.09.2004 de B.N.P. Ț. D.-C. astfel cum a fost rectificat prin încheierea nr. 1548 din data de 04.10.2004.
Se precizează că defuncta M. M. a avut un fiu, respectiv pe pârâtul M. Z., care are la cunoștință de ceea ce a dispus mama sa din timpul vieții, fiind de acord, știind că au locuit cu defuncta și au îngrijit-o în ultimii 20 de ani până la decesul său.
Cu privire la casa ce face parte din masa succesorală se învederează că ei au reparat-o și au îmbunătățit-o pentru că era degradată, că ei au fost cei ce au achitat de fapt prețul acesteia.
Menționează că imobilul a fost dobândit de către defunctă după ce a locuit cu chirie vreme îndelungată în același imobil, proprietatea fiind dobândită prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2174 din 17.09.2003, încheiat cu Serviciul Public Centrale Termice și Administrare Fond Locativ Călărași prețul fiind de e 44.200.929 lei rol, încheindu-se în acest sens și un contract de împrumut nr.
28 din 17.09.2003 pentru suma de 39.300.000 lei rol, și în care reclamantul G. I. figurează în calitate de garant, plătind împreuna cu soția sa acest împrumut.
Ulterior, a fost încheiat și actul adițional nr. l din 08.09.2004 la contractul de vânzare cumpărare nr. 2174/2003, făcându-se mențiunea expresă că a fost dobândit de către cumpărător și dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcție, în suprafață de 96, 44 mp ( din măsurători 96 m).
Precizează că au locuit cu defuncta M. M. circa 20 de ani înaintea decesului său, iar după deces au continuat să locuiască în imobil achitând taxele și impozitele, precum și chiria pentru terenul aferent construcțiilor, nevândut încă.
Totodată, mai arată că deoarece în actele de stare civilă defuncta are numele de familie “M.”, iar în certificatul de naștere și în cartea de identitate a pârâtului, acesta figurează cu numele de “M.” ,au depus o declarații notariale de notorietate din care rezulta ca M. M. este una și aceeași persoana cu M. M..
În drept, se invocă art.91 din Legea nr.71/2011, art.651, 700, 888 vechiul Cod civil.
În dovedire au fost depuse următoarele înscrisuri: proces verbal de informare nr.29/29.10.2013 (f.7), acte de stare civilă (f.8-14), testament și încheiere de autentificare nr. 795/01.09.2004 eliberată de BNP Ț. D.-C. (f.15-16), încheiere de rectificare nr.1548/04.10.2004 Ț. D.-C. (f.17), încheierea nr.12/5.11.2013a BNP Ț. D.-C. și certificate privind verificările efectuate în evidențele succesorale (f.18-20), contract de vânzare-cumpărare nr.2174/17.09.2003 (f.21), act adițional nr.1 la contractul de vânzare cumpărare nr.2174/2003 (f.23), contract de împrumut nr.28/17.09.2003 (f.24-25), proces verbal de predare primire a locuinței (f.26-27), extras de carte funciară ( f.28- 30), certificat de atestare fiscală (f.31-32), sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale (f.33), două chitanțe de plată (f. 34), declarații notariale de notorietate (f.35).
Pârâtul M. Z., nu a formulat întâmpinare și nici nu a solicitat probe în apărare., însă la acest termen reclamanții au depus o scrisoare ce ar emana de la acesta prin care se învederează că este de acord cu acțiunea acestora și că u are nici un fel de pretenții la moștenirea mamei sale.
În cauză instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei împreună cu cererea de chemare în judecată și proba testimonială cu doi martori, declarațiile martorilor R. V. și B. T. regăsindu-se la filele 46-47 .
In temeiul probatoriului administrat în cauză instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Astfel, cum rezultă din certificatul de deces aflat la fila 13 din dosar, la data de 25.06.2009 a decedat numita M. M..
Aceasta, potrivit certificatului de naștere de la fila 12 coroborat cu declarațiile numiților B. T. și B. A., autentificate prin încheierea nr.3505/14.11.2013 de B.N.P Ț. D. –C. aflate la fila 35, era cunoscută și sub numele” M.” și a avut un fiu, în persoana pârâtului M. Z..
În timpul vieții sale, defuncta a încheiat testamentul autentificat de B.N.P Ț. D. –C. prin încheierea de autentificare nr.795/01.09.2001 –fila 15, prin care a instituit ca legatari cu titlu universal pe reclamanții G. I. și G. I.-N., testament ce potrivit Încheierii nr.12/05.11.2013 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și Uniunii Naționale a Notarilor Publici emis de B.N.P. Ț. D. –C. nu a fost modificat sau revocat.
În masa succesorală a defunctei se regăsește, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr.2174/17.09.2003 –fila 21 și din extrasul de carte funciară pentru informare de la fila 28, un imobil casă de locuit situat în Călărași, . județul Călărași, imobil care după decesul acesteia a continuat să fie folosit de reclamanți ce au plătit chiria aferentă terenului, aspect ce rezultă din depozițiile martorilor audiați precum și din chitanța nr._/05.09.2013-fila 34.
Cu privire la calitatea de succesori ai defunctei instanțe reține următoarele:
Patrimoniul succesoral sau bunurile determinate din patrimoniu sunt transmise, la moartea unei persoane, moștenitorilor săi legali sau testamentari. Această transmitere operează de drept din momentul deschiderii succesiunii, fără să fie necesară o manifestare de voință din partea moștenitorului și chiar și fără știrea lui. Totuși, transmiterea are caracter nedefinitiv și acceptarea ei este facultativă pentru că nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine.
Astfel, vocația succesorală care ia naștere automat în persoana moștenitorului, în temeiul legii, sau prin voința testamentară a defunctului, ca să producă efecte juridice pozitive sau negative, trebuie mai întâi confirmată sau infirmată de titularul său.
Prin urmare, dreptul subiectiv al opțiunii succesorale va funcționa în sensul confirmării sau infirmării vocației succesorale.
În cauză suntem în situația unei coexistenței a moștenirii testamentare cu moștenirea legală ca urmare a faptului că pârâtul, în calitate de fiu, având calitatea de moștenitor rezervatar are dreptul la o parte din moștenirea defunctei sale mame chiar și împotriva voinței acesteia, astfel având vocație succesorală la moștenirea defunctei atât reclamanții, în calitate de legatari cu titlu universal cât și pârâtul, în calitate de moștenitor rezervatar.
Nu este însă suficientă această vocație succesorală pentru a se stabili calitatea de moștenitor, fiecare succesibil având dreptul să aleagă, în termenul stabilit de lege, între a-și consolida titlul de moștenitor prin acceptarea moștenirii sau desființarea acestui titlu, renunțând la moștenire.
Legea reglementează cu titlu de principiu de ordine publică faptul că :" nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine"(art.686 C. civil), ceea ce implică dreptul succesibililor cu capacitate succesorală și vocație succesorală de a alege între consolidarea titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii sau la desființarea acelui titlu prin renunțarea la moștenire.
Pentru ca soarta moștenirii sa nu rămână multă vreme incertă, dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat într-un termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, în speța, în termen de 6 luni de la data de 25.06.2009, art.700 C civil de la 1864 prevăzând faptul că:" dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotiți de la deschiderea succesiunii).
Acest termen de opțiune este unic și începe să curgă de la data morții celui ce lasă moștenirea atât pentru succesorii legali cât și pentru cei testamentari.
Acceptarea succesiunii poate fi expresă ( rezultând din manifestarea eredelui în acest sens, manifestare cuprinsă într-un înscris autentic sau sub semnătură privată) sau tacită ( rezultând din acte sau fapte pe care un succesibil nu-l putea face decât în calitatea sa de erede).
Cum în cauză nici unul dintre moștenitori nu a făcut un act de acceptare expresă a moștenirii, instanța este chemată să analizeze dacă aceștia au acceptat moștenirea în mod tacit.
Prin probele administrate în cauză doar reclamanții au reușit să facă dovada acceptării tacite a moștenirii rămase de pe urma defunctei.
Astfel, martorii audiați la propunerea lor au învederat că aceștia au locuit și locuiesc în continuarea în imobilul ce a aparținut defunctei manifestându-se ca adevărați proprietari ai acestuia, efectuând la el lucrări ample de renovare și plătind chiria pentru terenul aferent casei de locuit.
Potrivit acelorași martori, pârâtul ce locuiește în Tulcea nu a mai revenit după decesul mamei la fostul domiciliu al acesteia și nu a luat din acesta bunuri de o valoare însemnată, iar din discuțiile purtate cu reclamanții, acesta ar fi cunoscut situația și întrucât reclamanții au îngrijit-o de mama sa până la deces ar fi fost de acord ca întregul imobil să le fie atribuit lor, neavând pretenții la acesta.
Pârâtul, nu a făcut nicio probă în a dovedi o situație contrarie celei susținute de reclamanți în acțiune, iar printr-un înscris comunicat reclamanților și depus de aceștia la fila 44 din dosar a declarat că nu are pretenții asupra imobilului.
Pentru considerentele ce preced, și având în vedere că pârâtul nu a acceptat tacit sau expres în termenul de 6 luni de la data decesului moștenirea rămasă de pe urma mamei sale, instanța va constata prescris dreptul acestuia de a accepta succesiunea de pe urma defunctei M. M., în ceea ce privește rezerva succesorală la care ar fi avut dreptul în calitate de fiu, singurii moștenitori ai acesteia fiind reclamanții în calitate de legatari universali ai acestuia, conform testamentului autentificat de B.N.P Ț. D. C., prin încheierea de autentificare nr.795/1.09.2004 și rectificat prin încheierea nr.1548/4.10.2004.
În calitate de moștenitori ai defunctei, va atribui reclamanților bunurile ce fac parte din masa succesorală acesteia din care face parte imobilul situat în mun. Călărași, ., compus din casă de locuit formată din două camere, dependințe și anexe împreună cu terenul de sub construcție în suprafață de 96 m.p. având număr cadastral 3594, înscris în Cartea Funciară nr._.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții G. I., având CNP-_, domiciliat în Călărași, ., jud. Călărași și G. I.-N., având CNP-_ domiciliată în Călărași, ., nr.251, jud. Călărași, în contradictoriu cu M. Z., domiciliat în oraș Tulcea, ., ., ., jud. Tulcea.
Constată prescris dreptul pârâtului M. Z. de a accepta succesiunea de pe urma defunctei M. M., în ceea ce privește rezerva succesorală la care ar fi avut dreptul în calitate de fiu.
Constată că de pe urma defunctei M. M., decedată la 25.06.2009, au rămas ca moștenitori G. I. și G. I.-N., în calitate de legatari universali ai acestuia, conform testamentului autentificat de BNP Ț. D. C., prin încheierea de autentificare nr.795/1.09.2004 și rectificat prin încheierea nr.1548/4.10.2004.
Constată că din masa succesorală a defunctei face parte imobilul situat în mun. Călărași, ., compus din casă de locuit formată din două camere, dependințe și anexe împreună cu terenul de sub construcție în suprafață de 96 m.p. având număr cadastral 3594, înscris în Cartea Funciară nr._.
Atribuie imobilul ce face parte din masa succesorală reclamanților.
Valoarea acestuia este de 19.687 lei.
Cu drept la apel în 30 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică, azi, 5.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
JUD.I. O. S. L.
Red. I.O.
Dact. S.L.
Ex.7/14.02.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1815/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 373/2014.... → |
|---|








