Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1659/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1659/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 1659/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIIVLĂ Nr.1659
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. D.
Grefier L. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .>în contradictoriu cu și pe pârâta V. D., având ca obiect acțiune răspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, precum și faptul că la dosar se află adresa nr.5955/ 2.06.2015 prin care reclamanta își reduce pretențiile către pârâtă ,după care:
Conform dispozițiilor art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat și ținând cont de cererea reclamantei de judecarea cauzei și în lipsa părților, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare:
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 02.04.2015 sub nr._, reclamanta S.C. E. S.A. – Sucursala Călărași cu sediul în Călărași, ., ., a chemat în judecată pe pârâta V. D., domiciliată în mun. Călărași,..7, ., ., CNP_ solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 489,36 lei din care suma de 388,98 lei reprezentând contravaloare servicii și suma de 100,38 lei reprezintă majorări de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se arată că, prin contractul nr.4438/3/ 29.07.2008 pârâta s-a obligat să achite contravaloarea facturilor de apă, iar reclamanta să furnizeze apa potabilă, apa rece pentru prepararea apei calde și să evacueze apele uzate menajere cu măsura consumului la branșament.
Din momentul încheierii contractului s-au emis pe numele pârâtei facturi reprezentând consumul de apă și serviciile de canalizare furnizate, acestea fiind scadente în termen de 15 zile, iar pârâta era obligată să achite c/val. lor în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acesteia. Întârzierea în achitarea sumelor datorate atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor fată de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului, calculate începând cu data scadentă.
Având în vedere că deși pârâta a fost notificată la adresa de domiciliu, facturile nu au fost achitate, acesta figurând în evidențele contabile cu un debit restant pentru perioada 15.11._15 de 388,98 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 100,38 lei.
Reclamanta a mai arătat că facturile curente nu cuprind majorări de întârziere aferente acesteia, ci numai majorări aferente facturilor anterioare ajunse la scadentă si neachitate. În cauză este vorba de prezența unui contract cu executare succesivă, facturarea făcându-se lunar, iar majorările ce decurg în perioada dintre datele de facturare sunt evidențiate in facturile anterioare, proporțional cu zilele de întârziere.
În drept, se invocă dispozițiile art.30 alin.1 și art.148-150 din Lg.134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, art.969 și 1073 V. Cod civil, art 1350 N.C.C art. 1516 N.C.C, art.31 alin.7 și 8 din Lg.241/2006 din Lg.241/2006 și art.120 alin.7 C. pr. fiscală.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri ; situația facturilor restante la data de 26.01.2015 (f.9), fișa sintetică la data de 26.01.2015 (f.10-12), notificare - somație (f.13), confirmare de primire (f.14), contractul de furnizare/prestare servicii încheiat între părți (f.15- 20),copie CI pârâtă (f.21), un set de facturi (f.22-36).
Pârâta nu a formulat întâmpinare și deși legal citată, nu s-a prezentat la termenul fixat pentru judecata cauzei.
La termenul de judecată din data de 3.06.2015 reclamanta a depus la dosar o cerere de precizatoare, prin care învederează că își reduce pretențiile ca urmare a achitării de către pârâtă a unei părți din debit (100 lei) și că solicită obligarea acestuia la plata sumei totale de 389,36 lei, reprezentând facturi și majorări de întârziere.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate de reclamantă la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele::după cum reiese din actul depus în copie la dosarul cauzei ( filele 15-20), la data de 29.07.2008 între reclamantă și pârâtă a fost încheiat contractul nr.4438/3 având ca obiect furnizarea apei potabile, a apei reci pentru prepararea apei calde menajere și evacuarea apei uzate menajere, cu măsura consumului la branșament.
S-a mai reținut din cuprinsul contractului încheiat între părți, că operatorul are dreptul să factureze și să încaseze lunar c./val. serviciilor, iar utilizatorii sunt obligați să achite facturile în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii, iar în caz de neachitare în termen de 30 de zile de la data scadenței se vor plăti penalizări egale cu nivelul dobânzilor datorate pentru neplata în termen a obligațiilor a căror valoare nu poate depăși cuantumul debitului.
Din facturile fiscale acceptate tacit la plată, prin necontestarea lor în termenul de 30 de zile de la facturare conform art.15 din contract, depuse la dosar, instanța reține că pârâta a beneficiat în perioada 15.11._15, de furnizarea apei potabile în valoare de 388,98 lei.
Cum de la momentul încheierii contractului și până în prezent pârâta nu a achitat cu regularitate și la scadență facturile emise de reclamantă, sumele achitate de acesta s-au imputat, conform prevederilor contractuale, mai întâi asupra debitului mai vechi, astfel că în prezent aceasta figurează cu un debit de 388,98 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate în perioada 15.11._15, și 100,38 lei, reprezentând totalul majorărilor de întârziere calculate pentru facturile emise în perioada anterior amintită.
În drept, instanța apreciază că regimul juridic al contractului în discuție este reglementat de art. 3 pct. 5 C. comercial, respectiv cele referitoare la întreprinderea de furnituri.
Întrucât în cazul obligațiilor de a da, este suficient ca reclamanta să facă dovada existenței contractului pentru a transfera pârâtei sarcina probării executării din partea sa a obligațiilor contractuale asumate, iar în speță, pârâta nu a făcut nici o probă în acest sens și nici nu a dovedit vreo cauză străină, exoneratoare, fiind în acord cu disp. art. 1349 C.civ, fiind prezumată astfel în culpă contractuală, instanța reține că aceasta, deși a beneficiat de furnizarea apei potabile în valoare de 388,98 lei nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă pentru perioada 15.11._15.
Majorările de întârziere în cuantum de 100,38 lei sunt datorate întrucât art. 14 alin.1 din contract, ce prevede că penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale și se datorează începând cu prima zi după data scadenței, fără a depăși cuantumul debitului.
În ședința publică din data de 3.06.2015, societatea reclamantă a formulat o cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată, în sensul că și-a redus pretențiile, urmând ca pârâta să fie obligată la plata sumei totale de 389,36 lei, reprezentând 305,61 lei - facturi neachitate pe perioada 14.05._15 și 83,75 lei majorări de întârziere.
Față de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 1349-1350 C. civil., potrivit cărora orice persoană trebuie să își respecte obligațiile pe care le-a contractat, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, așa cum au fost precizate, urmând a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei 389,36 de lei reprezentând 305,61 lei debit datorat ( servicii prestate ) și facturate în perioada 14.05._15 și suma de 83,75 lei reprezentând majorări de întârziere.
Conform disp. art. 451 N.C.P.C. ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligat, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens instanța, va obliga pârâta și la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea reclamantei S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași; .; ., CUI_, J_, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâta V. D., având CNP_ ,domiciliată în Călărași,., ., ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 305,61 lei reprezentând c/val facturi neachitate pe perioada 14.05._15, precum și a sumei de 83,75 lei reprezentând majorări de întârziere.
Obligă pârâta la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. I. S. L.
Red. DI
Tehnored.S.L.
Ex.4/8.06.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1404/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1646/2015. Judecătoria... → |
|---|








