Validare poprire. Sentința nr. 1404/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1404/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 1404/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1404/2015
Ședința publică de la 08 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE T. C. A.
Grefier Ș. E.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de creditoarea S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. în contradictoriu cu debitorul P. G. și cu terțul poprit ., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, după care:
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.131 raportat la art.789 C. procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze, raportat la obiectul cauzei și domiciliul debitorului.
Instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile de la dosar, în baza art.258 C. procedură civilă raportat la art.255 C. procedură civilă ca fiind concludentă și utilă cauzei.
Ținând cont de cererea creditoarei de a se judeca cauza și în lipsa părților conform.art.223 C. procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare;
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 06.04.2015, sub nr._, creditoarea S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. a solicitat validarea popririi, în contradictoriu cu debitorul P. G. și terțul poprit ..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a demarat procedura de executare silită împotriva debitorului în baza titlului executoriu constând în contract de credit nr._/10.09.2007, iar la data de 03.03.2015 a fost comunicată către terțul poprit adresa de înființare a popririi însă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, respectiv de a consemna sumele de bani datorate debitorului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 și urm. Cod procedură civilă.
Debitorul și terțul poprit, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la judecata cererii.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 789, alin. 1 Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
De asemenea, art. 780 alin.1 C.proc.civ. prevede că sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani … datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.
Din analiza acestor dispoziții legale reiese faptul că, pentru validarea popririi, trebui să fie îndeplinită condiția privind existența raportului juridic dintre debitor și terțul poprit.
Or, în cauză, instanța constată că reclamanta – creditor urmăritor nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte împrejurarea că terțul poprit ar datora sume de bani debitorului ori că există măcar o relație contractuală sau de altă natură între aceștia.
Prin urmare, instanța apreciază că prezenta cerere de validare a popririi este nefondată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de creditoarea S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. cu sediul în București, ..6, sectorul 2, având J_ și CUI_, în contradictoriu cu debitorul P. G., CNP_, domiciliat în com. Vâlcelele, ., și cu terțul poprit ., cu sediul în com. Vâlcelele, ., având C._ și J_, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, 08.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
T. C. A. Ș. E.
Red. TCA/Dact ȘE
Exemp.4/26.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1385/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1659/2015.... → |
|---|








