Pretenţii. Sentința nr. 1388/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1388/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 1388/2015
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1388
Ședința publică din data de 08 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. N.
Grefier L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. CĂLĂRAȘI, prin primar și pe pârâta C. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamant consilier juridic B. M., în temeiul delegației aflată la fila 24 din dosar; lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
La interpelarea instanței reprezentanta reclamantului, apreciază că instanța competentă să soluționeze acțiunea formulată este Judecătoria Călărași.
Instanța, în temeiul disp. art. 131 alin.1 C.proc.civ. rap la art. 107 și la art. 94 lit.j C.proc.civ., constată existența competenței Judecătoriei Călărași din punct de vedere general, material și teritorial și acordă cuvântul pentru dezbaterea probatoriului,
Reprezentanta reclamantului, având cuvântul, propune proba cu înscrisurile depuse la dosar. Depune Hotărârea nr. 99/27.08.2009 pentru completarea inventarului terenurilor care aparțin domeniului public și privat al municipiului Călărași.
Instanța, în conformitate cu disp.art.258 alin.1 C. proc. civ., încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că această probă este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei. Cu privire la înscrisul depus astăzi, instanța constată că deși acesta nu a fost anexat la cererea de chemare în judecată administrarea probe cu înscrisul depus la termenul de astăzi nu este de natură a conduce la amânarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe noi de administrat, instanța constată terminată cercetarea procesului în temeiul disp. art. 244 C.proc.civilă, și acordă cuvântul, pentru dezbaterea fondului.
Reprezentanta reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 1242,54 lei –redevență și la 755,19 lei, penalități de întârziere calculate conform capitolului V din contractul de concesiune încheiat, aferente perioadei 15-01-_15, și în continuare la penalități de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere până la data achitării debitului principal.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2015 sub nr._ reclamantul M. Călărași, a chemat în judecată pe pârâta C. L. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1242,54 lei reprezentând contravaloarea revedenței datorate de aceasta pentru perioada 15.01.2012 – 15.01.2015, la plata sumei de 755,19 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului, la plata în continuare a penalităților de întârziere până la data achitării debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că între acesta, în calitate de concedent și pârâtă, în calitate de concesionar, au existat relații contractuale, în temeiul contractului nr._/01.07.2008.
Reclamantul a menționat că pârâta nu a achitat contravaloarea redevenței datorate de aceasta în baza contractului încheiat, fapt ce a general aplicarea penalităților de întârziere în conformitate cu dispozițiile cap. V din contractul nr._/01.07.2008, cuantumul acestora fiind, la data de 24.02.2015, de 755,19 lei.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 969 din Codul civil de la 1864.
În susținerea cererii formulate, reclamantul a depus, în copie, contractul nr._/01.07.2008 și alte înscrisuri.
În conformitate cu dispozițiile art. 30 din O.U.G. 80/2013, reclamantul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Părțile au încheiat contractul de concesiune nr._/01.07.2008 (f. 11), având ca obiect concesionarea unui bun în suprafață de 150 m.p..
Instanța observă că raporturile contractuale dintre părți au luat naștere înainte de . Noului Cod Civil. Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, litigiile privind executarea raporturilor contractuale sunt supuse dispozițiilor Codului civil de la 1864.
În drept, potrivit art. 969 Cod civil, contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acesteia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
Instanța reține regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.
Totodată, instanța reține, din economia dispozițiilor art. 1082 cod civil că, în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.
Instanța constată că pârâta și-a asumat, în temeiul art. 7 alin. 4 din contractul încheiat de părți, obligația de a achita contravaloarea redevenței datorate pentru exploatarea terenului ce a făcut obiectul contractului de concesiune, în condițiile prevăzute de art. 3 din contractul menționat.
Prin urmare, din coroborarea probelor administrate în prezenta cauză, instanța apreciază că reclamantul a dovedit existența unei obligații de plată în sarcina pârâtei, iar aceasta nu a răsturnat prezumția de culpă ce s-a născut în sarcina sa, neadministrând nicio probă în acest sens.
Instanța consideră că reclamantul a făcut dovada neîndeplinirii de către pârâtă a unei obligații contractuale asumate de aceasta, că datorită neîndeplinirii respectivei obligații i s-a produs un prejudiciu, între neîndeplinirea obligațiilor contractuale și prejudiciul produs existând legătură de cauzalitate.
În consecință, instanța o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 1242,54 lei reprezentând contravaloarea revedenței datorate de aceasta pentru perioada 15.01.2012 – 15.01.2015.
Totodată, instanța apreciază că părțile au inserat în contractul încheiat, prin art. 4, o clauză penală prin care au stabilit anticipat echivalentul prejudiciului suferit de reclamant în ipoteza executării cu întârziere a obligației asumate de către pârât.
Cum pârâta nu și-a respectat obligația de a achita contravaloarea facturilor emise, instanța apreciază că reclamantul, a solicitat, în mod întemeiat, obligarea acestuia la plata de majorărilor de întârziere.
De asemenea, instanța, având în vedere centralizatorul depus la dosar (f. 5) și dispozițiile art. 4 din contract, constată că reclamantul a calculat în mod corect cuantumul penalităților de întârziere datorate până la data de 24.02.2015. Astfel, instanța o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 755,19 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere, precum și la plata, în continuare, a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere până la data achitării debitului principal.
În concluzie, instanța va admite cererea de chemare în judecată și îl va obliga pe pârât la plata sumei 1242,54 lei reprezentând contravaloarea redevenței datorate pentru perioada 15.01.2012 – 15.01.2015, la plata sumei de 755,19 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere și la plata, în continuare, a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere până la data achitării debitului principal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. Călărași, prin primar D. Ș. D., cu sediul în Călărași, . nr. 3-5, jud. Călărași, în contradictoriu cu pârâta C. L., cu domiciliul în Călărași, ., nr. 1, județul Călărași.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1242,54 lei reprezentând contravaloarea redevenței datorate pentru perioada 15.01.2012 – 15.01.2015, suma de 755,19 lei reprezentând penalități de întârziere și, în continuare, penalități de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere până la data achitării debitului principal.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R.-M. N. B. L.
Red. N.R.M.
Thred.B.L.
Ex. 4/26.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1497/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1385/2015.... → |
|---|








