Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2242/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2242/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 05-08-2015 în dosarul nr. 2242/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2242 / 2015
Ședința Camerei de Consiliu de la 05.08 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. I.
Grefier V. L.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S.C. E. S.A. în contradictoriu cu pârâta F. F., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamantă dna consilier juridic T. A, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C. procedură civilă
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, după care;
Conform dispozițiilor art. 131 C. procedură civilă raportat la art. 1027 alin. 1 și art. 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, raportat la obiectul acțiunii și la domiciliul pârâtei.
Instanța, pune în discuție estimarea duratei procesului .
Consilier juridic T. A. pentru reclamantă, estimează durata soluționării cauzei la acest termen.
Precizează că pârâta a mai achitat din debit suma de 269,63 lei,fapt pentru care își restrânge pretențiile conform mențiunilor din adresa nr.8884/ 04.08.2015, pe care o depune la dosar.
Nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat, decât înscrisurile de la dosar.
Instanța, cu privire la durata necesară cercetării procesului, în temeiul art. 238 C. procedură civilă, instanța apreciază ca fiind suficient prezentul termen de judecată pentru soluționarea cauzei raportat la complexitatea acesteia și probele ce ar trebui administrate.
Încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind utilă și nemaifiind cererii de formulat sau probe de administrat apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Consilier juridic T. A. pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost modificată și obligarea pârâtei la plata sumei de 1285,85 lei. Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.04.2015 sub nr._ reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași, ., ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_ a chemat în judecată pe pârâta F. F. având CNP_ domiciliată în Călărași, ., . A Jud . Călărași, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1522,79 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 30.05._15 la plata sumei de 282,87 lei reprezentând majorări de întârziere și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.
În motivarea cererii se arată că între S.C. E. S.A., în calitate de furnizor și pârât, în calitate de consumator, au existat relații comerciale, în baza cărora aceasta a furnizat apă potabilă și a prestat servicii de canalizare către pârât, conform facturilor anexate.
Se mai arată că facturile sunt scadente în termen de 15 zile, iar beneficiarul serviciilor este obligat să achite contravaloarea facturilor în terme de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acestora, întârzierea atrăgând majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul principal pentru fiecare factură în parte calculate începând cu data scadentă.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1025-1032 din Noul C. pr. civilă.
În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox: situația facturilor restante la 17.03.2015, fișa sintetică la 17.03.2015, notificare - somație, confirmare de primire, contractul nr.4296/1A/17.07.2008 și facturile neachitate.
Pârâta, deși a fost legal înștiințată cu mențiunea de a depune întâmpinare, acesta nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a solicitat probe în apărare.
Instanța a fixat termen pentru înfățișarea părților și a dispus citarea lor.
În cauză, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :
La data de 17.07.2008 între S.C. E. S.A. și pârâtă, a fost încheiat contractul nr. 4296/1A, având ca obiect furnizarea de apă potabilă și servicii de canalizare.
Conform art. 5 .1 și 5.2 din Capitolul 3 al contractului, intitulat – Drepturile și obligațiile operatorului – operatorul are dreptul să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare furnizate și să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare .
Corelativ, potrivit prevederilor art. 14 alin.1 teza finală utilizatorul are obligația să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii
Din facturile fiscale acceptate aflate la dosarul cauzei instanța reține că pârâta a beneficiat în perioada 30.05._15 de furnizarea apei potabile în valoare de 282,87 lei.
În drept, întrucât contractul a fost încheiat la data de 17.07.2008, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, iar conform art.102 alin. 1 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, la soluționarea pe fond a prezentei cauze instanța va avea în vedere normele legale în vigoare la data încheierii lui.
Astfel, instanța reține că în cazul obligațiilor de a da cum este cea de față este suficient ca reclamanta creditoare să facă dovada existenței contractului pentru a transfera pârâtei sarcina probării executării din partea sa a obligațiilor contractuale asumate.
În speță, pârâta nu a făcut nici o probă în acest sens și nici nu a dovedit, în acord cu dispozițiile art. 1082 C. civil de la 1864, vreo cauză străină, exoneratoare de răspundere, fiind prezumat astfel în culpă contractuală.
Cum în cauză creața solicitată de reclamantă prin acțiune este certă, lichidă și exigibilă și sunt întrunite condițiile angajării răspunderii contractuale ale debitorului, instanța, văzând și dispozițiile art. 969 și urm. din Codul Civil de la 1864, urmează a admite astfel cum a fost precizată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a obliga pârâta către reclamantă la plata sumei de 1285,85 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 29.08._15 și suma de 250,18 lei reprezentând majorări de întârziere, conform adresei nr.8884/04.08.2015.
Pentru a decide astfel instanța a apreciat că creanța solicitată de reclamantă este exigibilă întrucât facturile ce atesta debitul înregistrat de pârât sunt scadente la acest moment, este certă, existența acesteia rezultând din actele depuse de creditoare și lichidă, câtimea creanței rezultând din însuși actul de creanță, iar obligația de a plăti penalitățile de întârziere a fost însușită de debitor la momentul semnării contractului și asumată la momentul neachitării la scadență a facturilor.
Conform dispozițiilor art. 1031 C. procedură civilă ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. E. S.A., cu sediul în Călărași, ., înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_, astfel cum a fost restrânsă, formulată în contradictoriu cu pârâta F. F. având CNP_ domiciliată în Călărași, ., . ,.,astfel cum a fost precizată
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1285,85 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada 29.08._15 și suma de 250,18 lei reprezentând majorări de întârziere.
Obligă pârâta și la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la apel în 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Executorie de drept.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.08.2015 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. O. L. V.
Red. IO
Tehnored L.V.
Ex.4/ azi 6.08.2015.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2111/2015.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








