Obligaţie de a face. Sentința nr. 611/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 611/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 8693/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 611/2015
Ședința publică de la 20 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M. N.
Grefier L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta V. S.R.L. împotriva pârâtului N. C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat pârâtul N. C., legitimat cu CI . nr._, lipsă fiind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, că la dosarul cauzei Instituția Prefectului A.- S.P.C.R.P.C.Î.V. A. a comunicat relațiile solicitate, după care,
La interpelarea instanței, pârâtul, Învederează că nu mai este proprietarul
autoturismului Renault Clio cu nr de înmatriculare_ și că a vândut acest autoturism. Depune la dosar în sensul celor relatate un set de înscrisuri. Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului N. C. și acordă cuvântul cu privire la această excepție.
Pârâtul, având cuvântul, solicită admiterea excepției și, în consecință, respingerea cererii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 18.11.2014, sub nr._, reclamanta .. a solicitat obligarea pârâtului N. C. să se prezinte la Direcția Venituri din cadrul Primăriei Călărași pentru luarea în evidențele fiscale și stabilirea impunerii asupra autoturismului Renault Clio, având numărul de înmatriculare_ și radierea acestui autoturism de pe numele reclamantei din evidențele Direcției regim permise de conducere și înmatriculări a vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Județului A. și înmatricularea autoturismului pe numele pârâtului în evidențele Direcției regim permise de conducere și înmatriculări a vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a vândut pârâtului autoturismul cu numărul de înmatriculare_, în acest sens fiind emisă factura fiscală nr. 5236/04.10.2013.
Reclamanta a susținut că pârâtul nu a efectuat înmatricularea autoturismului în evidențele Direcției regim permise de conducere și înmatriculări a vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Județului Călărași și nici nu a înregistrat autoturismul în evidențele fiscale.
A mai precizat reclamanta și că aceasta a radiat autoturismul de pe numele acesteia la Direcția Venituri din cadrul Primăriei A..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1528, art. 1530 – 1531 Cod civil, dispozițiile art. 25 din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și dispozițiile art. 11 alin. 4, art. 17 alin. 2 din O.U.G. 195/2002.
În susținerea cererii formulate, reclamanta a depus, în copie, factura fiscală nr. 5236/04.10.2013 și alte înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 40 lei.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă, s-a prezentat în fața instanței și a depus, în copie, contractul de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 11.02.2014 și procesul verbal de scoatere din evidență mijloace transport.
La termenul de judecată din data de 20.02.2015, instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției menționate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 36 teza I C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Prin raportare la contractul de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 11.02.2014 și la procesul verbal de scoatere din evidență mijloace transport, instanța constată că pârâtul a vândut, la data de 11.02.2014, autoturismul înmatriculat_ numitului C. F. și a efectuat radierea autoturismului, de pe numele acestuia, din evidențele fiscale.
Prin urmare, având în vedere obiectul prezentei cauze, întrucât pârâtul nu mai este proprietarul autoturismului înmatriculat_, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și va respinge cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului N. C. .
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta V. S.R.L., cu sediul în A., ., nr.15, județul A., în contradictoriu cu pârâtul N. C., domiciliat în municipiul Călărași, ., județul Călărași, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. N. B. L.
Red. N.R.M./Thred. B.L.
Ex. 4/11.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 440/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 610/2015.... → |
|---|








