Plângere contravenţională. Sentința nr. 610/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 610/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 9696/202/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 610/2015

Ședința publică de la 20 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. M. N.

Grefier L. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe petenta B. M. C. și pe intimatul I.P.J. CĂLĂRAȘI, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru petentă, avocat N. S., în temeiul împuternicirii avocațiale . nr._ /19.02.2015, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

La interpelarea instanței, apărătorul petentei, apreciază că Judecătoria Călărași este competentă să soluționeze plângerea.

În temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.proc.civ. rap. la art. 32 din O.G. 2/2001, instanța, având în vedere locul săvârșirii faptei contravenționale, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză și acordă cuvântul pentru dezbaterea probatoriului .

Av.N. S., având cuvântul pentru petentă, propune proba cu înscrisuri și înregistrarea video a faptei contravenționale și, în raport de susținerile petentei, solicită emiterea unei adrese către Gara Ciulnița, pentru a comunica numele, prenumele și adresa de domiciliu a paznicului de barieră aflat în serviciu la data de 11.12.2014, ora 16,56, motivat de faptul că se susține de către petentă, că s-au ridicat barierele semnalele luminoase si acustice, iar paznicul de barieră le-ar fi făcut semn că au voie să traverseze fără nici un fel de problemă, iar în acel moment au trecut mai multe mașini. De asemenea propune proba testimonială constând în audierea martorilor F. E. și Petcana L.-A.. Solicită a se lua act că nu se opune probei cu înscrisuri și înregistrării video a faptei, propusă de intimat, prin întâmpinare.

Instanța în temeiul disp.art. 258 alin.1 C. proc. civilă, încuviințează părților proba cu înscrisuri și proba video, probele menționate fiind admisibile și putând duce la soluționarea cauzei.

Instanța prorogă pronunțarea asupra celorlalte probe propuse de petentă prin apărător după administrarea probei cu înregistrarea video.

Se procedează la vizionarea înregistrării video și se constată administrată această probă.

Avocat N. S., având cuvântul, pentru petentă, stăruie în emiterea adresei către Gara Ciulnița în vederea comunicării datelor de identificare ale paznicului de barieră aflat în serviciu, la ora si data înscrisă în cuprinsul procesului-verbal contestat, motivat de faptul că această persoană a insistat ca autoturismele încolonate în acest loc să procedeze la traversarea căii ferate, întrucât era foarte mare aglomerație în trafic.

Instanța în raport de probele încuviințate și administrate deja, respinge celelalte probe propuse de petentă, prin apărător, ca nefiind utile soluționării cauzei.

Avocat N. S., având cuvântul, precizează că nu mai are alte cereri de soluționat.

Nemaifiind alte cereri de soluționat sau probe noi de administrat, instanța, în temeiul art. 244 C.proc.civ. constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pentru dezbaterea fondului cauzei.

Avocat N. S., având cuvântul, pentru petentă, solicită admiterea plângerii formulate, anularea procesului verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere. Din înregistrarea video vizionată și administrată la termenul de astăzi, nu rezultă cu claritate că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa. Din înregistrare nu rezultă, nu se observă existența autoturismului condus de petentă pe pasajul de cale ferată, întrucât această înregistrare s-a făcut dintr-un unghi care nu permitea vizibilitatea tuturor autoturismelor angajate în traversarea căii ferate.

Se mai precizează că, din înregistrare, nu se observă decât semnalul luminos al pasajului de cale ferată, iar în aceste condiții, fiind vorba de un dubiu cu privire la corectitudinea sancțiunii aplicate, se apreciază, în temeiul principiului „in dubio pro reo” că plângerea formulată de petentă este întemeiată, urmând a fi admisă.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2014, sub nr. de dosar_, petenta B. C. M. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.12.2014, întocmit de un agent constatator din cadrul I. Călărași.

În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că procesul verbal contestat este netemeinic, întrucât a inițiat manevrele de traversare a căii ferate, la solicitarea unui agent de cale ferată, deși semnalele luminoase nu se stinseseră încă și că, ulterior, a fost oprită și sancționată contravențional.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de lei..

În susținerea plângerii, petenta a depus, în copie, procesul verbal contestat și alte înscrisuri.

Intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, în raport de contravenția săvârșită, agentul constatator a procedat, în mod legal, la încadrarea juridică a faptei contravenționale și la aplicarea sancțiunii contravenționale. De asemenea, intimatul a mai arătat și că, procesul verbal contestat, a fost încheiat cu respectarea disp. art. 16 și 17, nefiind incident niciun caz de nulitate al acestuia.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile O.G. 2/2001, dispozițiile O.U.G. 195/2002, pe dispozițiile H.G. 1391/2006 și pe dispozițiile Codului de procedură civilă.

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri și proba video.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.12.2014 s-a dispus sancționarea contravențională a petentei, reținându-se în sarcina sa că, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat_, la trecerea la nivel cu calea ferată nu a respectat semnificația indicatoarelor luminoase și acustice, traversând în timp ce barierele coborau, fapta contravențională fiind prevăzută de dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. c) din O.U.G. 195/2002.

Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, privind modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancționare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce ar putea fi constatate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, în prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).

Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Având în vedere aspectele enunțate anterior, instanța reține că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost percepută în mod direct de agentul constatator, procesul verbal bucurându-se de prezumția enunțată anterior.

Instanța constată că prezumția de veridicitate a procesului verbal nu este întărită de niciun alt mijloc de probă.

Astfel, din înregistrarea video a faptei contravenționale comise se observă că barierele nu erau coborâte sau în curs de coborâre la momentul la care petenta a inițiat manevra de traversare a trecerii la nivel cu calea ferată.

Totodată, din examinarea înregistrării video menționate, instanța constată că, deși semnalele luminoase funcționau, mai multe autovehicule traversau calea ferată pe ambele sensuri de mers.

Așadar, instanța apreciază că există posibilitatea ca susținerile petentei, în sensul că, a inițiat manevra de traversare la solicitarea unui agent de cale ferată, să fie conforme cu realitatea.

În consecință, prin raportare la probele administrate în prezenta cauză, instanța apreciază că nu se poate pronunța, cu certitudine, cu privire la temeinicia situației de fapt reținute de agentul constatator, existând un dubiu cu privire la aceasta.

Astfel, instanța nu poate aprecia cu certitudine, dincolo de orice dubiu rezonabil, dacă fapta petentei întrunește elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa.

Această concluzie se impune și prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 care obligă conducătorii auto să respecte semnalele agenților de cale ferată.

În concluzie, întrucât dubiul reținut de instanță cu privire la situația de fapt profită petentei, instanța va admite plângerea acesteia și va anula procesul verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta B. M. C. , domiciliată în com. Corbeanca,., jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimatul I.P.J.CĂLĂRAȘI, cu sediul în mun. Călărași, ., județul Călărași .

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.12.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2015.

Președinte,

R. M. N.

Grefier,

L. B.

Red.N.R.M.

Thred.B.L.

Ex. 4/17.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 610/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI