Plângere contravenţională. Sentința nr. 1320/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1320/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 1320/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1320

Ședința publică de la 05.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – Judecător M. S.

Grefier - O. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C.B. T. S.R.L în contradictoriu cu intimatul I. București, având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._, întocmit de I. în data de 26.01.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 157 și urm. Cod procedură civilă.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, procedura de citare. De asemenea, se mai învederează că intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 al.2 Cod procedură civilă, după care;

Instanța în conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, estimează perioada de soluționare a cauzei la acest termen.

Instanța analizând excepțiile invocate de intimată, respectiv excepția lipsei calității de reprezentant al contravenientei și excepția tardivității depunerii plângerii contravenționale le va respinge pentru următoarele considerente: excepția lipsei calității de reprezentant al contravenientei, pe considerentul că la fila 30 din dosar este depusă împuternicirea avocațială . nr. 011317U din 05.01.2015, avocat Ghețau S. D., excepția tardivității depunerii plângerii motivat de faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul prevăzut de lege, procesul verbal fiind primit de petentă la data de 29.01.2015, plângerea contravențională fiind depusă la data de 12.02.2015, prin poștă.

Instanța analizează admisibilitatea administrării probelor conform art. 255 rap. la art. 258 Cod procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 255 rap. la art. 258 și urm. Cod procedură civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, ca fiind legală și temeinică.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și o reține spre soluționare, iar în urma deliberării avute pronunță următoarea soluție.

INSTANȚA

Asupra plângerii contravenționale de față;

Prin plângerea introdusă la această instanță la data de 17.02.2015, comunicată prin poștă la data de 12.02.2015, cu plicul de la f.11 dosar și înregistrată sub nr. _ , petenta S.C. B. T. S.R.L., cu sediul în Rădăuți, ., ., RO_, J_ cont BRD RADAUTI R008 BRDE 340S V_ RON, prin administrator dl. Dudici A., în contradictoriu cu intimatul I. de Stat pentru Control în Transportul Rutier - I. Teritorial nr.8, cu sediul în București, ..38, sector 1, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit în data de 26.01.2015 solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să dispună anularea acestuia și restituirea amenzii achitate conform chitanței . nr._ in data de 02.02.2015.

În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii ce i-a fost aplicată cu sancțiunea avertisment.

În motivarea plângerii petenta arată că, în data de 26.01.2015, reprezentanți ai I. au efectuat un control asupra ansamblului de vehicule format din autotractorul_ și semiremorca_ cei aparține, ocazie cu care au constatat că, numitul conducător auto Dudici I. nu ar fi respectat perioada minimă de odihnă motiv pentru care a fost încheiat procesul verbal menționat mai sus, și sancționată cu amendă în cuantum de 6.000 lei.

Mai arată că, în procesul verbal contestat s-a reținut că șoferul Dudici I. nu ar fi respectat perioada minima de odihna zilnica cu mai mult de o ora, dar mai puțin de două ore și 30 de minute, astfel: în data de 14.01.2015 acesta ar fi efectuat odihna zilnică de 8 ore și 41 de minute, de la ora 10,04 până la ora 18,45, nerespectând perioada minimă de odihnă zilnică de 11 ore cu 2 ore și 19 minute. În urma verificărilor fișei de activități pentru șoferul Dudici I. pentru data de 14.01.2015 a constatat că cele consemnate în procesul verbal de contravenție nu corespund cu realitatea. Astfel, în conformitate cu aceasta fișa șoferului s-a oprit într-adevăr la ora 10,40 însă până la ora 06,11 a doua zi și nu până la 18:45 cum e consemnat în procesul verbal ce face obiectul prezentei plângeri.

Raportat la cele expuse mai sus, solicită a se dispune anularea procesului-verbal de contravenție și restituirea amenzii achitate conform chitanței . nr._ în data de 02.02.2015.

În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

În drept, art.31 alin. 1 din OC. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În susținerea plângerii a propus proba cu înscrisuri filele 5-8 din dosar.

În baza art. 201 al.1 Cod procedură civilă instanța dispus a se comunica la data de 18.02.2015 intimatului, cererea de chemare în judecată și înscrisurile cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la comunicare să depună întâmpinare în condițiile art. 165 Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

La data de 16.03.2015 intimatul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca netemeinică și nelegală și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal întocmit.

În motivarea întâmpinării, invocă excepția lipsa calității de reprezentant al contravenientei întrucât Codul de Procedura Civilă stipulează că, dacă o cerere de chemare în judecată este efectuată prin apărător, trebuie să se atașeze la dosarul cauzei și împuternicirea avocațială, în original, în acest sens. Ori, în speța de față, calitatea de «contravenienta» o are pers. jur. S.C. B. T. S.R.L. Rădăuți, iar această plângere contravențională (ce reprezintă o cerere de chemare în judecată din partea unui “contravenient” conf. O.G.R. 2/2001 - legea contravențiilor) este semnată și ștampilată de către d-na av. G. D., fără a exista o împuternicire avocațială în acest sens. Art. 161 c. pr. civ. stipulează că, dacă reprezentantul părții nu face dovada calității sale, instanța va anula cererea, motiv pentru care solicită pe această cale instanței de judecată admiterea acestei excepții și anularea plângerii contravenționale pentru lipsa calității de reprezentant al contravenientei.

De asemenea invocă și excepția tardivității depunerii plângerii. Art. 31 din O.G.R. 2/2001 (legea contravențiilor) stipulează că, împotriva unui proces verbal de contravenție se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau a comunicării acestuia. Ori, în speța de față, procesul verbal s-a comunicat contravenientei în data de 29.01.2015 prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (copie după aceasta confirmare de primire anexează acestei întâmpinări ca proba), iar contravenienta face plângere și o depune direct la Judecătoria Călărași în data de 17.02.2015. Așadar, chiar dacă în cuprinsul acestui termen nu intră în calcul nici prima și nici ultima zi așa cum stipulează c. pr. civ., din data de 29.01.2015 și până în data de 17.02.2015 s-a încălcat termenul legal de 15 zile de la comunicare, motiv pentru care solicită pe aceasta cale instanței de judecată admiterea acestei excepții și respingerea plângerii ca fiind tardiv introdusă.

Pe fond arată că în data, ora și locul controlului în trafic, au fost depistate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ cu semiremorca_ deținute spre utilizare de petentă în baza Copiei conforme nr._ a licenței de transport și conduse de șoferul Dudici I., în timp ce efectua un transport rutier de mărfuri în trafic național. În urma verificărilor s-a constatat nerespectarea perioadei minime de odihna zilnica (de 11 ore consecutive prevăzută de actele normative în vigoare) cu 2 ore și 19 minute, în sensul că, în data de 14.01.2015 a efectuat o perioadă de odihnă de numai 8 ore și 41 de minute, de la ora 10,04 până la ora 18,45. Aceasta, reprezintă contravenția prevăzută de art. 8, alin. (2), pct. 5 din O.G.R. 37/2007 cu modif. și compl. ulterioare, adică: ”nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică cu mai mult de o oră, dar mai puțin de două ore și 30 de minute”.

Cu aceasta ocazie a fost întocmit și Formularul de Control în Trafic . nr._, conform legii, un exemplar după aceasta fiind înmânat conducătorului auto Dudici I. sub semnătură.

Art. 4, lit. (g) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului stipulează: "«perioada de repaus zilnic» partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul sau și care poate fi o «perioadă de repaus zilnic normală» sau o «perioada de repaus zilnic redusă» ,«perioada de repaus zilnic normală» orice perioadă de repaus de cel puțin unsprezece ore. De asemenea, această perioadă de repaus zilnic normala poate fi luată în două tranșe, din care prima trebuie să fie o perioada neîntreruptă de cel puțin trei ore și a doua, o perioada neîntreruptă de cel puțin nouă ore, «perioada de repaus zilnic redusă», orice perioadă de repaus de cel puțin nouă ore, dar mai puțin de unsprezece ore. "

Art. 8, alin. (1) din același act normativ stipulează: "Conducătorul auto respectă perioadele de repaus zilnic și săptămânal. "

Ori, în speța de față, nu s-au respectat textele de lege mai sus invocate, aspect rezultat din descărcarea și analizarea activității conducătorului auto Dudici I. prelevată din cardul tahografic al acestuia (2 pag.) de unde rezultă cu claritate că, în data de 14.01.2015, conducătorul auto mai sus menționat a luat o perioadă de odihnă zilnică maximă de 8 ore și 41 minute consecutive (adică de 1a ora 10,04 până la ora 18,45), față de un minim de 11 ore consecutive cât prevede legea.

Art. 8, alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului "Pe parcursul fiecărei perioade de douăzeci și patru de ore de după perioada de repaus zilnic sau săptămânal, conducătorul auto trebuie sa efectueze o nouă perioadă de repaus zilnic. În cazul în care perioada de repaus zilnic care intră în aceasta perioada de douăzeci și patru de ore este de cel puțin nouă ore, dar mai puțin de unsprezece are, perioada respectivă de repaus zilnic este considerată perioada de repaus zilnic redusă. " D. urmare, în baza textului de lege mai sus invocate, în speța de față, calcul perioadei de 24 de ore înăuntru căreia petenta trebuie să ia o perioadă de odihnă zilnică de 24 de ore, începe cu sfârșitul perioadei de repaus zilnic sau săptămânal avută mai înainte (ora 18,45 a zilei de 13.01.2015). Așadar, înăuntrul perioadei de 24 de ore cuprinsă între ora 18,45 a zilei de 13.01.2015 și ora 18,45 a zilei de 14.01.2015, șoferul Dudici I. trebuia să ia o pauză de cel puțin 11 ore consecutive, ceea ce în speța de față nu s-a întâmplat. Cea mai mare pauză de odihnă avută de șofer în acest interval zilnic de 24 de ore, este de numai 8 ore și 44 de minute, odihnă care începe la ora 10,04 a zilei de 14.01.2015 și se sfârșește la ora 18,45 (sfârșitul perioadei de 24 de ore măsurată conform art. 8, alin. 2 din Regulamentul CE nr. 561/2006 al Parlamentului European si al Consiliului).

Cert este că, această contravenție a existat cu adevărat, fapt indubitabil demonstrat și de înscrisurile depuse la dosar, filele 21-24.

Raportat la cele prezentate mai sus solicită respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal de contravenție . nr._/26.01.2015, ca fiind temeinic și legal întocmit, cu implicit plata amenzii prevăzute în el.

În drept: art. 205-208 din noul c. pr. civ., O.G.R. nr. 37/2007 cu modif. și compl. ulterioare, pe Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3821/1985 modif. și compl. de Regulamentul (CE) nr. 561/2006 a1 Parlamentului European și al Consiliului, Legea nr. 31/1990 republicată, precum și pe O.G.R. nr. 2/2001.

În temeiul art. 223 Cod procedură civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

La data de 16.03.2015 petentei i-a fost comunicată întâmpinarea depusă de intimat, cu adresa aflată la fila 26 din dosar, iar aceasta avea obligația să formuleze răspuns în termen de 10 zile.

La data de 02.04.2015 petenta depune răspuns la întâmpinare aflat la filele 28-29 din dosar, prin care solicită respingerea excepțiilor invocate de intimată și pe fondul cauzei își menține punctul de vedere formulat prin plângerea formulată.

La data de 02.04.2015, prin rezoluția judecătorului s-a fixat termen de judecată la data de 14.04.2015, cu citarea părților.

Instanța, analizând la termenul prezent excepțiile invocate de intimată le va respinge pentru următoarele considerente: excepția lipsei calității de reprezentant al contravenientei, pe considerentul că la fila 30 din dosar este depusă împuternicirea avocațială . nr. 011317U din 05.01.2015, avocat Ghețau S. D., excepția tardivității depunerii plângerii motivat de faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul prevăzut de lege, procesul verbal fiind primit de petentă la data de 29.01.2015, plângerea contravențională fiind depusă la data de 12.02.2015, prin poștă.

La același termen a încuviințat pentru petentă și intimat proba cu înscrisuri ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 26.01.2015 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I. BUCURESTI IT nr. 8 procesul–verbal de contravenție . nr._ prin care petentei i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 6000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art.8. alin. 2 pct. 5 din OGR 37/2007 reținându-se că în data, ora și locul controlului au fost depistate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ cu semiremorca_ deținute spre utilizare de petentă în baza Copiei conforme nr._ a licenței de transport și conduse de șoferul Dudici I., în timp ce efectua un transport rutier de mărfuri în trafic național, iar în urma verificărilor s-a constatat nerespectarea perioadei minime de odihna zilnica (de 11 ore consecutive prevăzută de actele normative în vigoare) cu 2 ore și 19 minute, în sensul că, în data de 14.01.2015 a efectuat o perioadă de odihnă de numai 8 ore și 41 de minute, de la ora 10,04 până la ora 18,45. Aceasta, reprezintă contravenția prevăzută de art. 8, alin. (2), pct. 5 din O.G.R. 37/2007 cu modif. și compl. ulterioare, adică: ”nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică cu mai mult de o oră, dar mai puțin de două ore și 30 de minute”.

Cu aceasta ocazie a fost întocmit și Formularul de Control în Trafic . nr._, conform legii.

Analizând conform prevederilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, legalitatea procesului-verbal de contravenție, prin prisma cazurilor de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu instanța constată că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 alin. 1 și 7 din OG 2/2001 nefiind incidente disp. art. 17 din OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că acesta (în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator) se bucura de prezumția relativa de adevăr si face dovada asupra situației de fapt si a încadrării juridice până la proba contrară, iar potrivit art. 1169 C.civil: ”cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească”.

Din probatoriile administrate rezultă că, petenta, deși a prezentat o anumită situație în conținutul plângerii sale, totuși nu a dovedit-o or, conform ar.1169 C. civil, cel care face o propunere în fața judecății, trebuie să o și dovedească.

Instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România – Hotărârea din 04.10.2007).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care a lăsat și urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, respectiv diagramele tahograf, instanța apreciază că fapta constatată personal de agentul constatator și dovedită cu diagramele tahograf este suficientă pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Pe de altă parte, art. 4, lit. (g) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului stipulează: "«perioada de repaus zilnic» partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul sau și care poate fi o «perioadă de repaus zilnic normală» sau o «perioada de repaus zilnic redusă» ,«perioada de repaus zilnic normală» orice perioadă de repaus de cel puțin unsprezece ore. De asemenea, această perioadă de repaus zilnic normala poate fi luată în două tranșe, din care prima trebuie să fie o perioada neîntreruptă de cel puțin trei ore și a doua, o perioada neîntreruptă de cel puțin nouă ore, «perioada de repaus zilnic redusă», orice perioadă de repaus de cel puțin nouă ore, dar mai puțin de unsprezece ore. "

Art. 8, alin. (1) din același act normativ stipulează: "Conducătorul auto respectă perioadele de repaus zilnic și săptămânal. "

Or, în speța de față, nu s-au respectat textele de lege mai sus invocate, aspect rezultat din descărcarea și analizarea activității conducătorului auto Dudici I. prelevată din cardul tahografic al acestuia (2 pag.) de unde rezultă cu claritate că, în data de 14.01.2015, conducătorul auto mai sus menționat a luat o perioadă de odihnă zilnică maximă de 8 ore și 41 minute consecutive (adică de 1a ora 10,04 până la ora 18,45), față de un minim de 11 ore consecutive cât prevede legea.

Art. 8, alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului "Pe parcursul fiecărei perioade de douăzeci și patru de ore de după perioada de repaus zilnic sau săptămânal, conducătorul auto trebuie sa efectueze o nouă perioadă de repaus zilnic. În cazul în care perioada de repaus zilnic care intră în aceasta perioada de douăzeci și patru de ore este de cel puțin nouă ore, dar mai puțin de unsprezece are, perioada respectivă de repaus zilnic este considerată perioada de repaus zilnic redusă". D. urmare, în baza textelor de lege mai sus invocate, în speța de față, calcul perioadei de 24 de ore înăuntru căreia petenta trebuie să ia o perioadă de odihnă zilnică de 24 de ore, începe cu sfârșitul perioadei de repaus zilnic sau săptămânal avută mai înainte (ora 18,45 a zilei de 13.01.2015). Așadar, înăuntrul perioadei de 24 de ore cuprinsă între ora 18,45 a zilei de 13.01.2015 și ora 18,45 a zilei de 14.01.2015, șoferul Dudici I. trebuia să ia o pauză de cel puțin 11 ore consecutive, ceea ce în speța de față nu s-a întâmplat. Cea mai mare pauză de odihnă avută de șofer în acest interval zilnic de 24 de ore, este de numai 8 ore și 44 de minute, odihnă care începe la ora 10,04 a zilei de 14.01.2015 și se sfârșește la ora 18,45 (sfârșitul perioadei de 24 de ore măsurată conform art. 8, alin. 2 din Regulamentul CE nr. 561/2006 al Parlamentului European si al Consiliului).

Agentul constatator a respectat pe deplin art. 16 alin. (1) din O. G. 2/2001, astfel văzând procesul verbal de contravenție se poate observa cu ușurință că acesta cuprinde data și locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Instanța reține că această contravenție este una dintre cele mai grave contravenții în domeniul transporturilor rutiere cu un grad ridicat de pericol social, perioada de odihnă fiind vitală, astfel că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, mai ales în situația în care se transportă mărfuri catalogate de legiuitor ca fiind «mărfuri periculoase» (în speță benzina și motorină).

Față de cele ce preced, va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată și va menține procesul-verbal de contravenție, dar și sancțiunea aplicată în baza acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Rădăuți, ., ., ., RO_, J_ cont BRD RADAUTI R008 BRDE 340S V_ RON, prin administrator dl. Dudici A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimatul I. - I. TERITORIAL NR. 8, cu sediul în București, ..38, sector 1, la data de 26.01.2015, ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce va fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică din data de 05.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

JUD. S. M. V. O.

Red. S.M.

Thred VO

Exemp. 5/05.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1320/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI