Plângere contravenţională. Sentința nr. 3305/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 3305/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 3305/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr. 3305/2015

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C. C.

Grefier I. I.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. C. în contradictoriu cu intimatul C.-SA C. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ /27.07.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, în baza art.131 C.pr. civ., raportat la art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002, din oficiu invocă excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Călărași, având în vedere că domiciliul petentului este în . și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de fată ;

Prin plângerea introdusă la această instanță la data de 24.08.2015 și înregistrată sub nr._, petentul M. C., CNP_, domiciliat în COM. Vasilați, ., jud. Călărași, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata C. SA C., cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ /27.07.2015, întrucât este nelegal și neîntemeiat. În subsidiar, în situația în care instanța va considera legal procesul verbal, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

În motivarea plângerii sale contravenientul a arătat, în esență, că la data de 27.07.2015 a fost sancționat cu o amendă, pe motiv că în data de 10.02.2015, ar fi circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, fără rovinietă valabilă.

A mai precizat că procesul verbal este lovit de nulitate absolută pentru nerespectarea disp. art. 17 din OG 2/2001, în sensul că lipsește semnătura olografă a agentului constatator, fiind lipsit de unul din elementele care duc la nulitatea de drept a acestuia.

În dovedirea plângerii, contravenientul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul verbal contestat.

Intimatul a depus întâmpinare la data de 21.09.2015, prin care a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.

A depus la dosar autorizație de control și imaginea foto captată cu camera video.

La termenul din data de 28.10.2015 instanța în baza art. 131 și urm. C.p.c, raportat la art. 101 din OG nr. 15/2002 din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Călărași, întrucât domiciliul contravenientului se află în ..

Analizând excepția invocată, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La data 27.07.2015 petentul M. C., domiciliat în ., a fost sancționat cu o amendă contravențională, pe motiv că în data de 10.02.2015, ar fi circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, fără rovinietă valabilă, faptă ce constituie contravenție conf. art.8 al.1 din OG 15/2002.

În conformitate cu dispozițiile art. 101 din OG nr. 15/2002, competența de soluționare a plângerii contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție își are petentul domiciliul­­.

Cum în cazul de față, petentul are domiciliul în ., localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Oltenița, competența de soluționare a plângerii revine acestei instanțe, motiv pentru care instanța urmează a admite excepția invocată din oficiu și va declina cauza spre competentă soluționare în favoarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul M. C. și pe intimata C. SA C. București la Judecătoria Oltenița, jud. Călărași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 28.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. S. C. I. I.

Red.CSC.

TEHNORED. I.I

Ex.3/ .02.11.2015I.I. 30 Octombrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3305/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI