Plângere contravenţională. Sentința nr. 3688/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3688/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 3688/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
Sentința civilă Nr. 3688/2015
Ședința publică de la 02 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C. C.
GREFIER I. istrate
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul D. C., pe intimatul I. CĂLĂRAȘI și pe intervenientul forțat Ș. C., având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . NR._ dresat la data de 03.06.2015 ( OUG 195/2002).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. D. M. pentru petent, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Apărătorul petentului învederează că nu este prezent martorul încuviințat a o înlocui pe martora D. D., întrucât petentul nu i-a comunicat numele acestuia. Totodată depune la dosar o cerere olografă pentru a face dovada imposibilității de prezentare a martorei D. D. la termenul anterior, din care reiese că aceasta este plecată din țară.
Instanța decade petentul din dreptul de a mai administra proba cu martori.
Constată terminată cercetarea judecătorească și apreciind cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe fond.
Av, D. M. pentru petent, având cuvântul, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, arătând că situația de fapt este opusă celei reținute în procesul verbal de contravenție. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, reține:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2015 sub nr._ petentul D. C. domiciliat în sat. Al. O., ., .. Călărași, CNP_, cu domiciliul procesual ales la C.. Av. D. M. L., cu sediul în Călărași, .. 9, a formulat în contradictoriu cu intimatul I. Călărași, plângere contravențională împotriva procesului –verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat la data de 02.06.2015, emis de I. Călărași, solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii se arată în esență că nu se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale, că a fost sancționat pe nedrept deoarece a circulat corect, acordând prioritate autoturismului ce venea pe . de mers București-C., iar după trecerea acestuia s-a încadrat pe sensul de mers spre C.. Arată că fără a semnaliza schimbarea direcției de mers spre Drajna, autoturismul căruia i-a acordat prioritate a frânat brusc, astfel că l-a acroșat pe partea din spate.
Plângerea a fost motivată în drept pe prevederile art. 31 din OG nr. 2/2001.
A anexat procesul-verbal contestat (f.6), plicul cu care i-a fost comunicat, și copia cărții de identitate și a propus proba cu înscrisuri și un martor, fără a indica numele și domiciliul acestuia din urmă.
Cererea a fost legal timbrată.
Agentul constatator a formulat întâmpinare în termen legal, arătând că procesul verbal de contravenție este legal întocmit și îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În combaterea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar fișa privind abaterile contravenționale ale petentului, declarațiile date în fața organelor de Poliție de intervenientul forțat și de petent.
În drept, au fost indicate disp. art. 205 C.p.c., fiind solicită și judecarea în lipsă conform art. 411 alin. 2 C.p.c.
La termenul din data de 16.09.2015 instanța a dispus introducerea în cauză a intervenientului Ș. C., conducătorul auto al autoturismului avariat de petent.
Intervenientul forțat, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a făcut apărări în cauză.
Instanța, a admis probele cu înscrisuri pentru ambele părți și testimonială pentru petent, dispunând citarea martorului la domiciliul indicat.
Petentul prin avocat a solicitat înlocuirea martorului propus, arătând că acesta nu se poate prezenta din motive obiective, fiind plecat din țară, cererea fiind admisă. Ulterior, apărătorul petentului a învederat că petentul nu i-a comunicat numele altui martor, astfel că instanța l-a decăzut din probă.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
În data de 02.06.2015 a fost dresat de către agent constatator din cadrul I. Călărași procesul –verbal . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 585 lei, fapta contravențională fiind prevăzută de art. 57/2 din OUG nr. 195/2002 R și sancționată de art. 101 /3 /a din OUG nr. 195/2002 R constând în aceea că la aceeași dată, conducând autoturismul cu nr. CC3432PB în mun. Călărași, la intersecția străzii Sloboziei cu . respectat semnificația indicatorului”cedează trecerea” și a pătruns în aceasta fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ .
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța reține că cele menționate în procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de veridicitate și legalitate, până la proba contrară, care în prezenta cauză, nu a fost făcută deși contravenientul avea această obligație conform art. 249 C.p.c. care prevede: „ Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, teza ultimă nefiind aplicabilă în speță.
Astfel, în cauză nu a fost administrată de petent nici o probă care să confirme susținerile din cuprinsul plângerii și să infirme săvârșirea faptei contravenționale ci, mai mult decât atât, din declarațiile olografe depuse în copie la dosarul cauzei de agentul constatator, rezultă că petentul a recunoscut săvârșirea faptei contravenționale, iar descrierea faptei din cuprinsul actului constatator reflectă realitatea.
Față de aceste aspecte, în conformitate cu disp. art. 34 din OG 2/2001 instanța urmează a respinge plângerea formulată ca fiind neîntemeiată, menținând procesul verbal de contravenție ca temeinic și legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. C. domiciliat în ., .. Călărași, CNP_, cu domiciliul procesual ales la C.. Av. D. M. L., cu sediul în Călărași, .. 9, jud. Călărași, în contradictoriu cu intimatul I. Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași, având CUI_ și intervenientul forțat Ș. C., CNP_, domiciliat în Călărași, nr. 52, ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.06.2015.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare .
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică azi, 02.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. S. C. I. I.
RED. CSC
Tehnored. I.I.
Ex.6/07.12.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3689/2015.... | Uzucapiune. Sentința nr. 3597/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI → |
|---|








