Obligaţie de a face. Sentința nr. 2478/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2478/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 5576/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C., JUDEȚUL PRAHOVA

C., ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2478/2013

Ședința publică de la 17 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. D.

Grefier I. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul Z. A. și pe pârâtul M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect obligație de a face - disjuns din dosarul nr. 2047/204/213.

Cererea a fost timbrată cu suma de 8 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței fiscale . nr._(218)/26.06.2013 si_/26.06.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul reprezentat de av. C. E.-R. și pârâtul reprezentat de consilier juridic V. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. invocată de către pârât.

Consilier juridic V. M. pentru pârât solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C., avand în vedere că este vorba despre un act adminisrativ, competent fiind Tribunalul Prahova, secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal.

Av. C. E. R. pentru reclamant solicită, de asemenea, admiterea excepției necompetenței teritoriale invocată de către pârât.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea reconventionala inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 2047/204/14.06.2013, ce a fost disjunsa prin incheierea din 17.10.2013, formandu-se prezentul dosar cu nr._ /17.10.2013, reclamantul Z. A. a solicitat in contradictoriu cu paratul M. CAMPINA, prin primar, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate aprobarea tacita a autorizației de construire cu privire la construcția situata in Campina, .. 67A, jud. Prahova, privind etajul mansardat edificat deasupra imobilului spațiu comercial P+2, pentru care a depus pentru a doua oara cerere de eliberare împreuna cu documentația necesara, înregistrata sub nr.9268/10.05.2011 si sa fie obligat sa emită autorizație de construire pentru acest imobil.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca la data de 10.05.2011, subsecvent intrării in vigoare a OUG nr. 7/2011, paratul a formulat către reclamant o cerere de intrare in legalitate cu privire la construcție, cerere înregistrata sub nr. 9268, respectând in acest mod si prevederile OUG nr. 27/2003.

Pentru a fi întrunite condițiile prevăzute de art. 6 din OUG nr. 27/2003 este necesar ca reclamanta sa fi depus odată cu cererea de eliberare a autorizației si documentația completa, intocmita potrivit prevederilor legale care reglementează procedura de autorizare, iar autoritatea administrației publice sa nu răspundă solicitantului in termenul prevăzut de lege, tăcerea administrației având înțelesul unui acord tacit.

Reclamantul a invederat ca autoritatea administrației publice a raspuns, cu depășirea termenului de 30 zile reglementat de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la data de 01.07.2011, printr-un certificat de urbanism prin care se dispune aducerea la forma inițiala a construcției, invocandu-se a alta adresa cu un alt număr,_/09.06.2011, inexistent, omitandu-se adresa reclamantului înregistrata sub nr. 9268/10.05.2011, in ideea mascării erorii de neraspundere la solicitarea de intrare in legalitate in termenul procedural.

S-a mai aratat ca acceptarea autorizării construcției nu este doar tacita, ci chiar expresa, susținere dovedita de adresa nr. 8005/05.06.2009, unde se specifica de către reclamant ca neprimirea răspunsului in termen de 30 zile s-a datorat faptului ca dispozitia de șantier din 07.04.2009 a fost aprobata fara alte probleme.

Reclamantul a precizat ca prima autorizație de construcție pentru imobilul P+2 a fost emisa la data de 18.06.2007, subsecvent adresei reclamantului nr. 6841/30.03.2007, autorizația de construcție nr.241/18.06.2007. Ulterior, la edificarea etajelor 1 si 2, dirigintele de șantier a constatat ca soluția tehnica adoptata pentru acoperiș nu este corecta, fapt pentru care s-a emis dispoziția de șantier din 26.09.2008, care a fost depusa in copie la biroul de urbanism al paratei, acesta recomandând reclamantului sa o atașeze la cartea tehnica a construcției, fiind astfel respectate condițiile prev. la lit. a e art. 62 alin. 2, dispoziția de șantier fiind avizata de dirigintele de șantier, arhitect, proiectant, constructor si insusita de proprietar.

Cererea a fost intemeiata pe disp. OUG nr. 7/2011, OUG nr. 27/2003 si Legii nr. 554/2004.

Prin intampinarea la cererea reconventionala, paratul M. CAMPINA, prin primar a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Campina, apreciind ca fiind vorba de un act administrativ, competenta apartine Tribunalului Prahova, sectia a II a civila si de contencios administrativ si fiscal, iar pe fond, a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si nedovedita.

In drept a invocat disp. art. 201 alin. 2 Cod prc. civ.

Prin raspunsul la intampinare, reclamantul a invederat ca se impune disjungerea cererii reconventionale, aceasta fiind de competenta sectiei de contencios administrativ din cadrul tribunalului.

Examinand actele si lucrarile dosarului, cu privire la exceptia necompetentei materiale, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 orice persoana care se consideră vatamată . său ori ., de catre o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Dispozitiile art. 8 alin. 1 teza finala recunosc, de asemenea, dreptul persoanei care se consideră vătămate într-un drept sau interes legitim prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim de a se adresa instantei de contencios administrativ competente.

Conform art. 10 alin. 1 teza întâi din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale

Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile art. 95 pct. 1 cod proc.civ., instanța constata că nu este competentă din punct de vedere material să soluționeze prezenta cerere și, în temeiul art. 130 si urm. cod proc.civ, va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Campina si declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova – sectia de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Campina.

Declina competenta de solutionare a actiunii disjunse din dosarul nr._, formulata de reclamantul Z. A., CNP_, cu domiciliul ales la CA C. E. R., in Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, in contradictoriu cu paratul M. CAMPINA, prin primar, cu sediul in Campina, ., jud. Prahova, avand ca obiect constatarea aprobarii tacite a autorizatiei de construire si obligarea paratului sa emita autorizatie de construire, in favoarea Tribunalului Prahova – sectia de contencios administrativ.

F. cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 17.10.2013.

P., GREFIER,

D. L. I.

Red. DLI/DI

4 ex./15.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2478/2013. Judecătoria CÂMPINA