Plângere contravenţională. Sentința nr. 2809/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2809/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 4562/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2809/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - CIMPOIAŞU-TANISLAV CARMEN ANDREEA
Grefier - D. A.
Pe rol fiind sesizarea formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, privind transformarea amenzii în cuantum de 200 lei aplicată intimatului O. C. A., prin procesul-verbal de contravenție ._/ 27.11.2011, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.P.C., verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 94 NCPC și art. 391 din OG 2/ 2001; potrivit art. 238 NCPC estimează ca durata necesară pentru soluționarea prezentei cauze 1 termen de judecată; în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 N.C.P.C. instanța încuviințează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar, această fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /30.08.2013 petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA a înaintat procesul-verbal de contravenție ._/ 27.11.2011 privind pe intimatul O. C. A., și a solicitat transformarea amenzii contravenționale în sumă de 200 lei în muncă în folosul comunității.
În motivarea cererii petentul a arătat că intimatul nu a achitat amenda în termenul legal de 30 zile iar după cum rezultă și din înscrisurile emise și înaintate de organele de executare competente nu există posibilitatea executării silite, deși organul fiscal a depus toate diligențele pentru punerea în executare a procesului-verbal de contravenție.
În drept petentul a invocat disp. art. 9 din OG nr. 2/2001 și a solicitat judecarea și în lipsă.
În susținerea sesizării a anexat înscrisuri (f. 3-10).
Prin Rezoluția din 09.09.2013 instanța - în baza disp. art. 201 alin. 1 N.C.P.C. - a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate intimatului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 al. 2 N.C.P.C.
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost primite de intimat la data de 11.09.2013, însă acesta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 10.10.2013 instanța a fixat termen de judecată pentru această dată.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 N.C.P.C. s-a încuviințat petentului și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ._/ 27.11.2011, întocmit de agentul constatator M. A. din cadrul S.P.R. nr. 4 C., intimatul O. C. A. a fost sancționat contravențional, în baza art. 3 pct. 11 din Legea 61/ 1991 și sancționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 4 lit. a din același act normativ, cu amendă în cuantum de 200 lei.
Intimatul nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei C. cu bunuri urmăribile, neexistând posibilitatea executării silite a acesteia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.
Potrivit art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”
Cum amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, iar aceasta este în stare de insolvabilitate, apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității solicitată prin prezenta sesizare este întemeiată.
De asemenea văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre, natura activităților ce vor fi prestate și față de Hotărârea Consiliului Local al Comunei C. nr. 25/ 19.06.2009 privind stabilirea domeniilor, serviciilor publice și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind păstrarea curățeniei și igienizarea, repararea și întreținerea curentă a canalelor, digurilor, șanțurilor, podurilor și podețelor, montarea, întreținerea și repararea inventarului stradal, repararea și întreținerea drumurilor publice de pe raza comunei C. pe o durată de 20 ore la dispoziția Primăriei C., jud. Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul O. C. A., domiciliat în com. C., ., nr. 1061, jud. Prahova, având CNP_, și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție ._/ 27.11.2011, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind păstrarea curățeniei și igienizarea, repararea și întreținerea curentă a canalelor, digurilor, șanțurilor, podurilor și podețelor, montarea, întreținerea și repararea inventarului stradal, repararea și întreținerea drumurilor publice de pe raza comunei C. pe o durată de 10 ore la dispoziția Primăriei C., jud. Prahova.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. T. C. A. D. A.
red. 4 ex.
CTCA/ A.D. 22 noiembrie 2013
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Pretenţii. Sentința nr. 2834/2013. Judecătoria CÂMPINA → |
---|