Plângere contravenţională. Sentința nr. 4157/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4157/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 4157/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
JUDECĂTORIA CÂMPINA
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4157/2015
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. A. T.
Grefier M. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul B. M. C. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICĂ-CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională PV . NR._/ 03.08.2015.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal identificat cu CI . nr._, lipsind reprezentantul intimatei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art.10 ind.1 din OG nr.15/2002.
În baza art.238 alin.1 N.C.p.c estimează că durata necesară cercetării judecătorești, este de prezentul termen.
Instanța acordă cuvântul la probe.
Petentul personal având cuvântul solicită în dovedirea cererii încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța încuviințează în temeiul art. 255 raportat la 258 NCPC pentru petenta proba cu înscrisuri considerându-o legală, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 244 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Petentul personal având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal contestat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ /18.08.2015 petentul B. M. C. a chemat în judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICĂ-CESTRIN solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/ 03.08.2015 și exonerarea petentului de la plata amenzii.
În motivarea cererii petentul a arătat că prin procesul verbal încheiat a fost sancționat pentru faptul ca, la data de 15-04-2015, a circulat pe DN 10, km 55+400, Patarlagele, fara a deține rovinieta valabila.
A mai arătat și faptul ca in data de 25.11.2014, autoturismul in cauza a fost supus executării silite de către DJFP Ploiesti-AJFM Prahova-SFM Campina, in dosarul de executare nr.295/2014, incheindu-se totodată proces verbal de adjudecare pentru bunuri mobile ./2005, nr._, încheiat in data de 25.11.2014, orele 13, iar conform înscrisului menționat cumpărător fiind numitul C. C. O., domiciliat in Ploiești ., ., fiind totodată încheiat proces verbal de predare- primire in data de 25.11.2014, ora 14, conform legislației in vigoare.
Pentru aceste considerente raportat la împrejurările învederate a considerat ca în cauză culpa petentului este exclusa, motiv pentru care a solicitat admiterea contestației urmând a dispune anularea procesului verbal menționat fiind exonerat de plata amenzii aplicate.
În drept a invocat disp .OG nr. 15/2002 si urm.
În susținerea a depus la dosar în copie CI, pvc, proces verbal de predare- primire menționat precum si proces verbal de adjudecare pentru bunuri mobile.
Prin rezoluția din data de 02.09.2015 s-a dispus comunicarea acțiunii și înscrisurilor către intimată în baza disp. art. 201 alin. 1 C. pr. civ., cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, prevăzută de art.208 al.2 C.p.c. în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165 N.C.Pr.Civ.
Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICĂ-CESTRIN a formulat întâmpinare la data de 17.09.2015 prin care a arătat că la data de 15.04.2015, pe DN 10 km 55 + 400, pe raza localității Patarlagele, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând lui M. C. B., CNP_, cu domiciliul în Prahova B. . B., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 03.08.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Potrivit dispozițiilor art.l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
A mai arătat că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
A susținut că din analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse in art. 1, alin.l, pct. B din O.G. nr. 15 / 2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise in cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.
A menționat că înscrierea in cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul încheiat de parti opozabil si persoanelor ce nu au participat la incheierea lui.
A subliniat și faptul că, daca în urma contractului de vânzare - cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, nu cade in sarcina CESTRIN sa faca investigații cu privire la transferul privat de proprietate asupra autoturismului iar atâta timp cât petentul figurează ca proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, si nicio altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.
Conform Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatricularii, radierii si eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art.24, al.2, lit.d), petentul avea obligația, sa procedeze la efectuarea formalităților privind Înstrăinarea autoturismului in sensul radierii acestuia de pe numele sau si in baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus diligente pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului si pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, acesta ramane menționat in cartea de identitate a vehicului ca fiind proprietar si utilizator, situație in care răspunderea contravenționala in sarcina acestuia s-a angajat conform O.G. 2/2001 si O.G. 15/2002.
Pentru aceste motive a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.
In drept, și-a întemeiat prezenta în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare -Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În susținerea a depus la dosar proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR și autorizația de control a agentului constatator.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.08.2015 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 250 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, constând în faptul că în ziua de 15.04.2015, autovehiculul înmatriculat sub nr._ aparținând petentului a circulat pe DN10 km 55+400, Pâtârlagele fără a deține rovinietă valabilă.
Referitor la legalitatea procesului verbal de contravenție instanta retine ca potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/ 2002, în forma anterioară modificării prin OUG nr.8/2015 procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.
Acest text legal a introdus un termen special de prescripție a sancționării contravenționale, de 30 de zile, de la momentul constatării contravenției și până la întocmirea procesului verbal de contravenție.
.nstanța apreciază că în cauză momentul constatării faptei este cel al utilizării mijloacelor tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România când se realizează .aptura fotografică a autovehiculului, moment de la care agentul constatator are obligația ca, în termen de 30 de zile, să obțină datele utilizatorului acestuia furnizate de Ministerul Administrației și Internelor și să încheie actul sancționator, în cazul depășirii acestui termen survenind prescripția aplicării sancțiunii contravenționale.
Instanța reține totodată că noua lege contravențională, modificând condițiile de tragere la răspundere, prin modificarea termenului de prescripție a aplicării sancțiunii, are caracterul unei legi mai favorabile, fiind astfel aplicabilă în cauză.
Reținând că în cauză fapta a fost constatată la data de 15.04.2015 iar procesul verbal a fost încheiat la data de 03.08.2015, instanța va constata că în cauză a intervenit prescripția aplicării sancțiunii contravenționale, motiv pentru care va admite plângerea și va anula procesul verbal contestat, situație în care nu se impune analizarea celorlalte motive.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. M. C. domiciliat in B., ., CNP_ în contradictoriu cu intimatul C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România -S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401A, Cod Unic de înregistrare_, nr. de ordine Reg. Corn. J40/552/15.01.2004
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/03.08.2015.
Cu drept de apel,ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.11.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. A. T. M. M. M.
Red.ACAT/MMM
4ex./09.12.2015
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4147/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|