Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 171/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 171/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 171/2015

Dosar nr._ Înlocuire amendă cu muncă în

folosul comunității

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 171

Ședința publică de la 03 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER M. S.

Pe rol, judecarea sesizării formulate de petenta ., privind pe intimatul L. N., pentru reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul disp. art. 131 rap. la art. 94 alin. 1 lit. h Cod proc. civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 9 din OG 2/2001.

Instanța constatând sesizarea în stare de judecată, o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Asupra procesului civil de față, constată următoarele:

Prin adresa nr. 4544 din 18 noiembrie 2014 (înregistrată la instanță la 24 noiembrie 2014) . a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei amendă, aplicate contravenientului L. N. prin procesele verbale de contravenție . nr._ încheiat de Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc la 10.09.2014 și . nr._, încheiat de Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc la 09.09.2014, cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii s-a arătat că acesta a fost sancționat contravențional conform proceselor verbale susmenționate, cu amenzi în sumă de 200 lei, amenzi pe care nu le-a plătit, procesele verbale de contravenție nu au fost atacat cu plângere, sancțiunea amenzilor a rămas definitivă și nu există posibilitatea executării.

Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art.9 alin.3 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens s-au depus la dosar: anchetă socială întocmită de Primăria . de contravenție în litigiu, somația nr. 4341/31.10.2014 și titlul executoriu nr. 52/2014.

Deși, legal citat, contravenientul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a făcut obiecțiuni la solicitarea formulată.

Instanța de judecată analizând cererea formulată reține următoarele:

Potrivit procesului . nr._ încheiat de Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc la 10.09.2014, i s-a aplicat contravenientului o amendă în cuantum de 100 lei, conform art. 2 pct. 3 din Legea 61/1991, iar prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc la 09.09.2014, i s-a aplicat contravenientului o amendă în cuantum de 100 lei, conform aceluiași act normativ.

Întrucât contravenientul nu a formulat plângere împotriva proceselor verbale de contravenție în termenul prevăzut de lege, sancțiunile rămânând definitive, nu a achitat amenzile ce i-au fost aplicate și nici nu dispune de mijloace materiale de plată în vederea executării silite, s-a solicitat transformarea amenzilor cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Potrivit art. 9 alin. 5 din OUG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin.4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 9 alin. 5 coroborat cu ale art. 10 alin. 2 din OUG 2/2001, instanța urmează a admite cererea și în acest sens, va înlocui amenda de 100 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de Poliția Câmpulung Moldovenesc la 10 septembrie 2014, în 10 ore muncă în folosul comunității, iar amenda în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc la 09 septembrie 2014, în 10 ore muncă în folosul comunității.

Conform art.9 alin.1 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, contravenienta va executa sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 de ore.

Pentru a se hotărî astfel, urmează a se avea în vedere faptul că i s-a aplicat contravenientului câte o amendă de 100 lei, așa cum rezultă din procesele verbale încheiate și că acesta nu are posibilități financiare de a le achita, încât se impune transformarea amenzilor cu muncă în folosul comunității.

Văzând și dispozițiile art.39 ind.1 alin.3 din Legea 352/2006,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată de petenta ., privind pe intimatul L. N., cu CNP –_, din ., jud. Suceava, pentru reexaminarea sancțiunii contravenționale, și în consecință:

Transformă amenzile aplicate numitului L. N. prin procesele verbale de contravenție, după cum urmează:

- în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de Poliția Câmpulung Moldovenesc la 10 septembrie 2014, în 10 ore muncă în folosul comunității;

- în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc la 09 septembrie 2014, în 10 ore muncă în folosul comunității;

Dispune ca sus menționatul contravenient să execute un nr. de 20 de ore muncă în folosul comunității.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 03 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored. MS

Ex:4

12.02. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 171/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC