Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 41/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 41/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 2736/206/2014

Dosar nr._ Înlocuire amendă cu muncă în

folosul comunității

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 41

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12 IANUARIE 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. A. P.

GREFIER G. N.

La ordine soluționarea acțiunii civile având ca obiect „înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității”, formulată de reclamanta V. Moldoviței prin primar în contradictoriu cu pârâtul I. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Conform disp. art. 131 Cod proc. civ. instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 94 al. 1 NCPC rap. la art. 9 al. 3 din OG nr. 2/2001.

Instanța, în raport de disp. art. 238 NCPC, estimează durata necesară cercetării procesului la 1 lună, având în vedere că s-a solicitat doar proba cu înscrisuri care au fost depuse la dosar.

Conform art. 244 NCPC declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că prin cererea formulată la data de 20.10.2014 instanța a fost sesizată în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale aplicate numitului I. G. prin procesul verbal de contravenție . nr._/15.08.2008, . nr._/20.08.2005, . nr._/18.08.2005, încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava – Poliția comunei V. Moldovița, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii s-a precizat că prin procesele verbale de contravenție menționate mai sus, numitul I. G. a fost sancționat cu amenzi contravenționale în cuantum de 1200 lei, obligație ce a devenit scadentă în termen de 30 zile de la încheierea termenului în care se putea formula plângere contravențională, aspecte care i-au fost aduse la cunoștință contravenientului prin comunicarea actelor de executare întocmite, respectiv Somație și Titlu executoriu.

Se menționează faptul că amenzile aplicate nu au fost achitate în termen iar contravenientul nu dispune de mijloace materiale de plată.

Având în vedere că intimatul nu figurează cu bunuri și venituri proprii pentru a se continua executarea silită prevăzută de dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în coroborare cu dispozițiile art. 39¹ alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, solicită instanței să admită cererea și să dispună înlocuirea amenzilor în cuantum de 1200 lei aplicate prin procesele verbale indicate, cu sancțiunea prestării de către intimat a unei activități în folosul comunității, sub coordonarea Primăriei comunei V. Moldoviței, județul Suceava.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale Codului de procedură civilă.

S-au depus la dosar procesele verbale de contravenție . nr._/15,08,2008, . nr._/20.08.2005, . nr._/18.08.2005, adresa nr. 2132/13.05.2014, anchetă socială nr. 7052/26.08.2014, somație nr. 10.358 din 05.11.2013, Titlu executoriu nr._, extras de la AFP din 07.05.2014.

Din actele depuse la dosar rezultă că numitul Isinovschi G. a fost sancționat contravențional prin procesule verbale mai sus menționate, încheiate de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava – Poliția comunei V. Moldovița, cu suma în cuantum de 1200 lei, rămase definitive, iar acesta nu a achitat amenzile stabilite și nici nu dispune de mijloace materiale de plată în vederea executării silite.

Conform art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, în situația în care contravenientul nu a achitat amenda stabilită în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța va fi sesizată cu înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Condițiile stabilite de legiuitor pentru a se putea dispune înlocuirea sancțiunii sunt scrise la art. 9 alin. 3 și art. 39 ind. 1 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare și vizează numai depășirea termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii amenzii și starea de insolvabilitate a contravenientului, iar instanța a verificat în cauză îndeplinirea acestora.

În cauză instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001, motiv pentru care va admite cererea și va proceda la înlocuirea amenzii de 200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 15.08.2008 de I.P.J. Suceava – Postul de Poliție V. Moldoviței, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 20 ore; amenzii de 5.000.000 lei (500 lei) aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 20.08.2005 de I.P.J. Suceava – Postul de Poliție V. Moldoviței, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 50 ore; amenzii de 5.000.000 lei (500 lei) aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 18.08.2005 de I.P.J. Suceava – Postul de Poliție V. Moldoviței, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 50 ore, urmând a executa activitate în folosul comunității pe o durată de 120 ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . primar cu sediul în .. Suceava în contradictoriu cu pârâtul I. G. domiciliat în com. V. Moldoviței, ., CNP:_.

În temeiul art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare înlocuiește amenzile aplicate numitului I. G. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității după cum urmează:

- amenda de 200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 15.08.2008 de I.P.J. Suceava – Postul de Poliție V. Moldoviței, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 20 ore.

- amenda de 5.000.000 lei (500 lei) aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 20.08.2005 de I.P.J. Suceava – Postul de Poliție V. Moldoviței, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 50 ore.

- amenda de 5.000.000 lei (500 lei) aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 18.08.2005 de I.P.J. Suceava – Postul de Poliție V. Moldoviței, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 50 ore.

Va executa activitate în folosul comunității pe o durată de 120 ore.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. AAP

Tehnored: GN/ IR

Ex.4/26 ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 41/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC