Plângere contravenţională. Sentința nr. 1529/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1529/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 1529/2015
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1529
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22 DECEMBRIE 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. V.
GREFIER G. N.
La ordine pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect ,,plângere contravențională” formulată de petenta ȘVED D. E. în contradictoriu cu intimata C. SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților în fond au avut loc în ședința publică din 18 decembrie 2015, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 22 decembrie 2015.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de de 31.08.2015, petenta Șved D. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 31.01.2012 emis de CNADR SA Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, anularea masurilor dispuse în baza procesului verbal . nr._ din data de 31.01.2012 emisa de C. SA Direcția Regionala Drumuri si Poduri Iasi, iar în subsidiar, transformarea sancțiunii contravenționale din amenda în avertisment;
În motivarea plângerii petenta a arătat că adresa la care s-a trimis procesul verbal de constatare a contravenției, nu mai corespunde cu adresa sa de domiciliu, aceasta fiind schimbata la data de 11.10.2011, așa cum reiese și din copia CI atașata. Că, conform Ordonanței nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor art. 13 aliniat 1 (1) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei și art. 14 aliniat 1 (1) Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
Arată că intimata a fost informată, în scris, despre schimbarea de domiciliu a petentei, de către Sved G. (tatăl petentei), imediat ce acesta a primit procesul verbal R12 NR._/31.01.2012, așa cum reiese din scrisoarea atașata. Petentul nu a dat curs acestei informări, deoarece la adresa corecta de domiciliu, nu a fost niciodată primit procesul verbal în cauza.
Intimatul a cerut în instanța declanșarea procedurii executării silite împotriva recurentului, la 3 ani de la data celor descrise anterior, fără a verifica datele de domiciliu ale recurentului, astfel încât somația cu privire la deschiderea dosarului de executare nr. 324/2015, a fost trimisa tot pe adresa din C-lung. Mold. jud. Suceava. Din acest motiv, a aflat cu întârziere de o luna despre faptul ca este executată silit, bunurile sale bănești și materiale putând fi prejudiciate fără a fi măcar informata despre motiv, și fără a putea contesta aceasta hotărâre in limita legala de timp.
Prin acțiunile sale, intimatul a supus-o pe aceasta și familia sa, la stres psihic si emoțional, la pierdere de timp și de bani, deoarece în loc sa acord atenție activității profesionale, am fost nevoita sa se documenteze legislativ pentru construirea apărării în acest proces.
Mai arată că deoarece petentului i s-a adus la cunoștința despre schimbarea de domiciliu, este evidenta intenția lui de a obține venituri prin orice mijloace, fără a respecta drepturile cetățeanului și legislația în vigoare.
Plângerea, legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1 și ale art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
S-au depus la dosar cerere prin care petenta solicită judecarea în lipsă, copie confirmare de primire, copie factură 14.02.2012, cerere către CNADR SA din data de 14.02.2012, înscris intitulat proces verbal și dovada expediției prin curier „urgent cargus”.
La data de 22.10.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, la data de 07.08.2011, pe DN1 Km48+800m, pe raza localității Romanești, județul PH vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând D. E. Sved, CNP/CUI_, cu domiciliul/sediul în jud. Suceava, Câmpulung Mold., ., ., Câmpulung Mold., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 31.01.2012, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Mai arată că în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 fapta de a circula fără rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Totodată arată că procesul verbal de constatare a contravenției contestat, îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. art. 9 alin 1, alin. 2 lit.c) pct.2(ii), alin. 4 si alin 5 din O.G. 15/2002 cu modificările si completările ulterioare", în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -S.I.E,G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
De asemenea arată că procesul verbal este semnat olograf cu respectarea prevederilor legale, iar cu privire la susținerile petentei privind schimbarea adresei de domiciliu, învederează instanțe faptul ca procesul verbal este transmis la adresa furnizata de către organele abilitate, Ministerul Administrației si Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor. Proprietarul utilizatorul este identificat prin interogarea bazei de date a MAI-DRPCIV, pe baza informațiilor menționate in certificatul de înmatriculare, declarate de către petenta la data înscrierii autovehiculului în circulație.
Mai arată că, pentru ca procesul verbal sa poată fi comunicat la noua adresa a contravenientului, se impune ca aceasta sa își actualizeze informațiile cuprinse in certificatul de înmatriculare, conform art. 2 - (2) din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor "In cazul schimbării oricăror date înscrise în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, titularul acestuia este obligat să solicite autorității emitente eliberarea unui nou astfel de document, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a survenit modificarea"".
Menționează că având în vedere faptul că petenta nu a depus diligentele necesare în vederea schimbării certificatului de înmatriculare al autovehiculului, comunicarea procesului verbal s-a efectuat la vechea adresa de domiciliu/sediu, deci această neconcordanță se datorează culpei exclusive a petentei.
De asemenea invocă dispozițiile art. 14 din OG 2/2001 ca (1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Totodată arată că potrivit dovezii de comunicare anexate, procesul verbal a fost comunicat in intervalul de o luna de la data constatării faptei contravenționale, astfel ca nu avea cum sa intervină prescripția executării sancțiunii cu amenda, procesul verbal contestat a fost întocmit și comunicat cu respectarea întocmai a prevederilor legale, adică fapta a fost constatata in intervalul de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG 2/2001, iar comunicarea procesului verbal a fost efectuata in intervalul de o luna de la data constatării faptei, potrivit art. Art. 14 - (1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Precizează că procesul verbal a fost întocmit la data de 31.01.2012 și comunicat la data de 15.02.2012 cu respectarea dispozițiilor legale, termenul de 30 de zile, nu este un termen special de prescripție, în interiorul căruia procesul verbal trebuie întocmit și comunicat, cum greșit a fost interpretat de către petentă.
De asemenea invocă art. 9, alineatul (3) al OG 15/2002 (modificată si completată prin Legea 144/2012) care prevede că procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).", iar din interpretarea logico-sistematica a textelor legale, rezulta fara echivoc faptul ca, prin apariția Legii 144/_ pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției sa nu se poate încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile - și în nici un caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
Mai arată că nu a intervenit prescripția aplicării pentru procesul verbal contestat si ca acesta este legal si temeinic solicitând respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.
Solicită judecarea în lipsă în temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I nr. 611/2015 Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
La data de 05.11.2015, intimata a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . NR._ din data de 31.01.2010, cel afișat la adresa unde nu locuia, nu conține numele împuternicitului C. SA, data la care s-a deplasat la adresa respectiva, și nici numele martorului. Că în procesul verbal deținut de C. SA, aceste date sunt prezente, ceea ce face din nou sa aibă îndoieli cu privire la dorința de respectare a legilor de către C. SA.
În procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției . NR._ din data de 31.01.2010, deținut de către C. SA și atașat întâmpinării formulate de către aceasta, atât numele împuternicitului C. SA cât și data la care acesta s-a deplasat la adresa solicitata, sunt scrise cu corecturi și că aceasta data este 15.02.2012, însă data la care Sved G. a trimis către C. SA informarea cu privire la schimbarea de domiciliu a subsemnatei este de 14.02.2012. Că este precizat în ea, numărul procesului verbal . Nr._/31.02.2012 și cum Sved G. nu avea de unde să știe aceste informații decât de pe procesul verbal, consideră că intimata prin reprezentantul sau B. T.- Director Executiv se face vinovata de falsuri în acte oficiale si tentativă de înșelăciune.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți la dosar odată cu plângerea, respectiv odată cu întâmpinarea.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ., nr._ din data de 31.01.2012, încheiat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Cestrin, a fost sancționată petenta cu suma de 250 lei amendă, pentru săvârșirea faptei prev. de art.8 alin. 1 din OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, fiind stabilit și un tarif de despăgubire de 1203,4 lei.
În sarcina petentei s-a reținut faptul că, la data de 07.08.2011, ora 12:56, în loc. Romanești, D.N. 1, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, a circulat fără a deține rovinieta valabilă.
Procesul verbal sus menționat a fost generat și semnat electronic.
Verificând legalitatea actului constatator atacat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și îi lipsește semnătura agentului constatator, ceea ce contravine art.17 din OG nr.2/2001.
Sub aspectul formei, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției, ca orice act administrativ, trebuie să îmbrace forma scrisă, aceasta fiind una din condițiile de validitate iar actele normative aplicabile acestei materii, respectiv OG nr2/2001 și OG15/2002 nu prevăd în mod expres posibilitatea de a întocmi un act constatator în formă electronică.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr.455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată, or, procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, după o procedură prevăzută expres de lege și nu un act sub semnătură privată
În plus, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, căruia i se încorporează o semnătură electronică; în cazul de față se poate constata că intimata a întocmit un înscris în format electronic însă nu l-a comunicat în modalitatea prevăzută de acest act normativ, adică prin intermediul unui program electronic, ci tipărit pe suport de hârtie și comunicat prin procedura prevăzută de OG nr.2/2001, or, în această modalitate, înscrisului tipărit pe hârtie nici nu i se poate atașa o semnătură electronică.
În consecință, având în vedere că nu au fost respectate cerințele legale privind modalitatea de întocmire a actului de constatare cu caracter administrativ și apreciind că nu se mai impune verificarea procesului-verbal și sub aspectul temeiniciei, instanța în temeiul art.34 din OG 2/2001, va admite plângerea formulată și va anula procesul-verbal de constatare a contravenției contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite plângerea formulată de petenta ȘVED D. E., CNP:_ domiciliată în București, Sector 3, .. 17, ., ., în contradictoriu cu intimata C. SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI cu sediul în mun. Iași, .. 19, jud. Iași.
Anulează procesul verbal de contravenție ., nr._, întocmit de reprezentanții intimatei la data de 31.01.2012.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică, azi 22.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. LV
Tehnored. G.N./C.P.
Ex._
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1527/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1493/2015. Judecătoria... → |
|---|








