Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2140/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2140/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 26-07-2013 în dosarul nr. 2321/208/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2140 /2013
Ședința publică din: 26.07.2013
PREȘEDINTE: E. M.
GREFIER: V. S.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâtul M. G., având obiect– cerere cu valoare redusă
Cererea a fost timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25.07.2013, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, în temeiul art. 1030 C.pr.c, instanța a fixat termen pentru pronunțarea cauzei și redactarea hotărârii la data de 26.07.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 18 iunie 2013, reclamanta . chemat în judecată pârâtul M. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 385,34 lei reprezentând debit și 87,08 lei majorări de întârziere, cum și restituirea sumei de 51,5 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
În motivarea cererii, reclamanta arată că are calitate de unic operator al serviciilor publice de alimentare cu apă si canalizare în cele opt orașe ale județului, printre care si Oțelu R., și având în vedere că pârâtul debitor locuiește într-un condominiu cu un singur branșament de apă care nu a fost organizat în asociație de proprietari, la data de 12.02.2008 prin acordul de voință al locatarilor, acestia au desemnat un reprezentant care a semnat în numele lor un contract de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, respectiv contractul cu nr. 1319/2006.
A mai arătat reclamanta că, în baza obligațiilor asumate prin contractul de concesiune și ulterior prin contractul încheiat pe condominiu a prestat pârâtului servicii de alimentare cu apă și canalizare în perioada mai 2010 – decembrie 2012, sens în care s-au emis un număr de 32 facturi fiscale acceptate la plată de către debitoare, necontestate în termenul legal, însă neachitate.
A învederat reclamanta că, din cauza refuzului nejustificat al pârâtului de a achita contravaloarea facturilor emise, conform clauzelor contractuale și a prevederilor Legii 51/2006 și Legii 241/2006-art.30, modificate și completate prin OUG 13/2008 s-au calculat majorări de întârziere.
În drept, au invocat disp. art. 1351 Cod civil, art.1025 C.pr.c și art. 1026 C.pr.c, Legea 51/2006 și Legea 241/2006-art.30, modificate și completate prin OUG 13/2008. În baza art. 411 alin.1 pct.2 C.pr.c a solicitat judecarea în lipsă.
În dovedirea cererii reclamanta a depus:situația debitului (f. 8), copii facturi fiscale (f. 9-40) copia contractului nr. 1319/17.07.2006(f.41-43).
La data de 2o iunie 2013 i s-a comunicat pârâtului cererea de chemare în judecată și anexa, precum și formularul de răspuns în două exemplare pentru a fi completat de către acesta, în termenul de 30 zile prev. de art.1029 C.pr.c.
Până la termenul de judecată din data de 25.07.2013, pârâtul nu a depus la dosar formularul de răspuns.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Prezenta cerere a fost soluționată potrivit dispozițiilor aplicabile cererilor cu valoare redusă în raport de temeiul de drept invocat de către reclamantă și de îndeplinirea condițiilor legale cu privire la domeniul de aplicare.
Reclamanta în calitate de unic operator al serviciilor publice de alimentare cu apă si canalizare în Oțelu R., a încheiat contractul cu nr. 1319/2006 având ca obiect asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare potrivit prevederilor legale în vigoare. Contractul a fost semnat de către reprezentantul reclamantei și de către numitul Tuculescu V., în calitate de reprezentant al proprietarilor condominiului situat în Oțelu R., .,.. S-a procedat la încheierea contractului în această modalitate având în vedere că respectivul condominiu are un singur branșament de apă și nu a fost organizat în asociație de proprietari. Astfel că în condițiile legii, la data de 12.08.2008 prin acordul de voință al locatarilor, printre care și pârâtul din prezenta cauză, numitul M. G., s-a desemnat un reprezentant care a semnat în numele lor un contract de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare. Acest aspect rezultă din Tabelul completat și semnat de către pârât f.42.
În baza contractului susmenționat, au fost emise facturile fiscale (f.9-40) pentru perioada mai 2010-decembrie 2012 și datorită neachitării la termenul scadent a acestei sume s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 87,08 lei potrivit art. 13 din contract (f. 44), evidențiate în Anexa de la f. 8.
În baza obligațiilor asumate prin contractul de concesiune și ulterior prin contractul încheiat pe condominiu reclamanta a prestat pârâtului servicii de alimentare cu apă și canalizare în perioada mai 2010 – decembrie 2012, sens în care s-au emis un număr de 32 facturi fiscale acceptate la plată de către debitoare, necontestate în termenul legal de 10 zile conform art. 5.2 contract (f. 41-verso) iar în ipoteza necontestării facturii în termenul prevăzut în acest scop, se poate prezuma acceptarea tacită a acesteia și deci însușirea facturii de către pârâtă.
Din cauza refuzului nejustificat al pârâtului de a achita contravaloarea facturilor emise, conform clauzelor contractuale și a prevederilor Legii 51/2006 și Legii 241/2006-art.30, modificate și completate prin OUG 13/2008 s-au calculat majorări de întârziere.
În drept, potrivit art. 969 C.civ., în vigoare la data încheierii contractului între părți ( din partea pârâtei prin mandatar), și care se aplică în prezentul litigiu potrivit art. 6 din Noul cod civil ( Legea nr. 287/2009), convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante, ori observând că în prezenta cauză pârâtul nu a respectat dispozițiile contractuale, iar contractul nu a fost desființat va admite acțiunea civilă și în consecință va admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta . va obliga pârâta la plata sumei de 385,34 lei reprezentând debit ( aferent facturilor emise în perioada mai 2010- decembrie 2012) și 87,08 lei majorări de întârziere, către reclamantă.
În temeiul art. 1031 din Noul Cod de Procedură Civilă, va obliga pârâtul la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 51, 50 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 1025 alin. 1 și art. 1030 alin. 1 C.pr. civ. admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta . sediul în Reșița, P-ța Republicii nr. 7, jud. C.-S., în contradictoriu cu pârâtul M. G., domiciliată în Oțelu R., .,. jud. C.-S..
Obligă pârâtul la plata sumei de 349,81 lei reprezentând debit și 57,49 lei majorări de întârziere, către reclamantă.
Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 51, 50 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Executorie de drept.
Cu drept de apel la Tribunalul C.-S. în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iulie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
E. M. V. S.
Red ME
Tehnored. SV
4 ex/26.07.2013
← Anulare act. Sentința nr. 1065/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ | Grăniţuire. Sentința nr. 2164/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
---|