Plângere contravenţională. Sentința nr. 1183/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 1183/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 4695/208/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1183/2013

Ședința publică din 08 aprilie 2013

PREȘEDINTE: E. M.

GREFIER: I. L. C.

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile, privind pe petent B. D. C. în contradictoriu cu intimat POLIȚIA L. A MUN. CARANSEBEȘ având ca obiect plângere contravetionala HCL 218/2012.

La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns petentul, lipsă intimata.

Prezent martorul S. C. L..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul cauzei de către grefier, s-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care:

Se procedează la audierea martorului petentului– S. C. L., sub prestare de jurământ, declarația fiind consemnată și atașată la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța acordă cuvântul pentru dezbateri pe fond.

Petentul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ din 06.12.2012, petentul B. D. C. a chemat în judecată intimata Poliția L. a Municipiului Caransebeș solicitând instanței anularea procesului verbal de contravenție . nr._/24.11.2012 întocmit de aceasta și exonerarea de plata amenzii.

În motivarea plângerii petentul arată că a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/24.11.2012 prin care s-a reținut în sarcina petentului că a săvârșit fapta de a comercializa produse agroalimentare din autoturism. Reclamantul arată că a fost surprins în momentul în care descărca varza și o transporta la masă pentru a o vinde, ci nu o comercializa din mașină așa cum eronat a precizat agentul constatator.

În drept cererea nu a fost motivată.

La dosar s-au depus procesul-verbal, copie de pe certificatul de producător, copie de pe actul de identitate (f.4-6).

Intimatul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii petentului ca netemeinică și nelegală.

În motivare, intimata arată că în sarcina petentului s-a reținut că aceasta a comercializat produse agroalimentare din autoturism, în alte locuri decât cele stabilite comercializării acestora.

Întâmpinarea a fost întemeiată în baza dispozițiilor art. 21 pct.3,4 din HCL nr. 218/2012.

În susținerea întâmpinării a fost depusă la dosarul cauzei copie de pe HCL 218/2012și regulamantul de organizare și funcționare a pieței din Mun. Caransebeș (f.13-22).

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:

Petentului B. D. C. i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei prin procesul verbal de contravenție . nr._/24.11.2012 întocmit de intimata Poliția L. a Municipiului Caransebeș pentru comercializarea produselor agroalimentare din autoturism la data de 08 noiembrie 2013.

Conform art. 34 din OG 2/2001, instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de constatare instanța apreciază că situația de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde realității, așa cum reiese din declarația martorului S. C. L. fila 24 dosar care arată că petentul nu comercializa marfa direct din autoutilitara ci o descărca și o transporta la masa pe care închiriase în piata agroalimentara, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar fila 9 verso.

Față de aceste considerente, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, făcând aplicarea art. 16, instanța constată că, contravenientul B. D. C. nu a săvârșit contravenția reținută de agentul constatator în procesul verbal întocmit la . nr._/24.11.2012, astfel că va dispune anularea acestui proces verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petent B. D. C. cu domiciliul în Com. T. V., ., jud. C.-S. în contradictoriu cu intimata Poliția L. a Municipiului Caransebeș cu sediul în Caransebeș ..117, jud. C.-S..

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/24.11.2012 întocmit de intimata Poliția L. a Municipiului Caransebeș și exonerarea de plata amenzii.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

E. M. I. L. C.

Red. ME/29.05.2013

Tehnored. CIL/29.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1183/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ