Plângere contravenţională. Sentința nr. 1846/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 1846/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 1062/208/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C. S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1846/2013

Ședința Publică din: 11 iunie 2013

PREȘEDINTE: O. D.

GREFIER: G. N.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/19.02.2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, instanța în temeiul art. 94 pct.4 C.pr.c raporat la art. 32 din OG 2/2001, rep, constată competenta în soluționarea plângerii și constatând încheiată faza cercetării judecătorești, reține cauza în deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub nr._ /15.03.2013 petenta . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/19.02.2013, în principal, în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertisment, iar în cazul admiterii plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, restituirea sumei de 500 lei achitată cu titlu de amendă contravențională în termen de 48 ore.

În motivarea plângerii petenta a arătat că, la data de 19.02.2013, autovehiculul proprietatea sa cu nr. înmatriculare_ /_, ce transporta marfă a fost oprit de agenții constatatori ai Inspectorului 5 din cadrul ISCTR pentru efectuarea unui control pe DN 68 km 5, pe raza localității I., județul C. S.. Agentul constatator a pretins în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat că nu au fost respectate dispozițiile legale privind obligația utilizatorului de a nu transporta mărfuri divizibile pe rețeaua de drumuri din România, fără tichet de cântar eliberat de furnizorul mărfurilor divizibile. Petenta a învederat că nu a săvârșit fapta imputată prin procesul verbal de contravenție, și a arătat că în cazul de față, bunurile transportate cu autovehiculul proprietatea sa cu nr. înmatriculare_ /_ și suspusă controlului la data de 19.02.2013 au fost cântărite la destinatar și a precizat că de multe ori cântărirea lemnului la furnizor este deosebit de greu de realizat.

A invocat HG 1373/2008, și a arătat că obligația transportatorului a fost îndeplinită, încărcătura fiind cântărită în aceeași zi la destinație.

A invocat nulitatea procesului verbal de contravenție, față de lipsa mențiunilor obligatorii prev. art. 16 alin.7 din OG 2/2001, respectiv întocmirea procesului verbal în lipsa contravenientului, nedându-i acestuia posibilitatea de a face obiecțiuni

Petenta a invocat nulitatea formală a procesului verbal de contravenție, pentru nerespectarea prevederilor art.16 alin.7 din OG 2/2001, respectiv agentul constatator nu a pus în vedere contravenientei să formuleze obiecțiuni, iar în speță nici nu s-a pus problema unei fapte contravenționale, șoferul fiind lăsat să plece fără nicio sancțiune și evident fără a putea formula vreo obiecție, procesul verbal parvenindu-i prin poștă. A mai menționat că, încălcarea dispozițiilor legale invocate este sancționată de lege cu nulitatea expresă, petenta fiind scutită să facă dovada unei vătămări, în condițiile art. 175 alin.2 C.Civil, iar în speță, vătămarea constă în încălcarea dreptului la apărare al petentei, care a fost sancționată, fără a putea face obiecțiuni.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale dispuse cu sancțiunea avertismentului, apreciind că este o măsură adecvată atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea sa cu privire la conduita viitoare, având în vedere împrejurarea că greutatea mărfii era determinabilă prin consultarea avizului de însoțire al mărfii, marfa a fost cântărită în aceeași zi conform notei de intrare/recepție, din care rezultă că respecta prevederile legale privind greutatea maximă admisă și a solicitat restituirea sumei de 500 lei achitată cu titlu de amendă contravențională în termen de 48 ore.

În drept plângerea a fost întemeiată pe prevederile art. 194 C.pr.c, rap la art. 31 și următoarele din OG 2/2001, rep.

În temeiul art. 411 alin.1 pct.2 a solicitat judecarea în lipsă

În dovedirea plângerii s-a depus in copie procesul verbal contestat . nr._/19.02.2013 (f.12-13), dovadă comunicare (f.14), nota de intrare recepție (f.15), aviz de însoțire marfă (f.16) HG pentru modificarea Hotărârii nr. 1373/2006 (f.17-18) dovada achitării a jumătate din minimul amenzii (f.28-29)

Legal citată intimata a formulat întâmpinare (f.32) prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate.

A arătat intimata că în urma controlului efectuat în trafic la data de 19.02.2013 pe raza localității I., pe DN 68 km5, județul C. S., a fost depistat autovehiculul nr. de înmatriculare Ab-18-FGR/Ab-19-F., deținut și utilizat de petentă, iar în urma controlului efectuat s-a constatat că a efectuat transport rutier marfă divizibilă, respectiv rumeguș, conform avizului nr._/19.02.2013 fără a deține la bordul autovehiculului tichetul de cântar eliberat de furnizor, faptă care constituie contravenția prev.art.8 lit.b și sancționată de art.8 lit.b din HG 1373/2008, privind reglementarea furnizării transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România. A învederat că în conformitate cu prevederile art. 5 din HGR 1373/208, modificată și completată cu HG 770/2009 revine în obligația transportatorului de mărfuri divizibile să nu transporte bunuri divizibile de la furnizori care nu cântăresc sau nu eliberează tichet de cântar pentru toate vehiculele. A precizat că marfa divizibilă transportată de către petentă nu este exceptată de la aplicare prev. HG 1373/2008 actualizată, conform cu adresa nr._/17.09.2012 a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. A mai menționat intimata că, petenta nu se află la prima abatere de acest gen, fiind sancționată în repetate rânduri pentru același tip de abatere.

A învederat că, sub aspect formal, procesul verbal de contravenție, respectă întocmai prevederile imperative ale OUG 2/2001, art. 16 și 17, și au fost respectate si prevederile art. 19 alin 1 din același act normativ, mai ales că, petenta contravenientă este o persoană juridică al cărei reprezentant legal nu se afla de față în momentul întocmirii procesului verbal de contravenție, întrucât controlul a fost efectuat în trafic rutier.

A arătat că însuși legiuitorul a prevăzut posibilitatea încheierii procesului verbal de contravenție și în situația în care contravenientul nu se află de față.

În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de petentă, respectiv lipsa martorului și a obiecțiunilor reprezentantului legal al petentei, a arătat că acestea sunt acoperite de mențiunile înscrise de către agentul constatator, a învederat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 19 alin. 3 din OG 2/2001, agentul constatator a respectat prevederile exprese ale art. 13,14, 16(5)(6) și 17, cu privire la întocmirea, modul de încheiere și comunicare al procesului verbal de contravenție.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit procesului verbal de constatare a contravenției . nr. nr._/19.02.2013, petenta a fost sancționată în conformitate cu prevederile art. 8 alin.1 lit.b cu amendă contravențională în sumă de 2000 lei, reținându-se în sarcina acesteia că la data de 19.02.2013, în urma controlului efectuat în trafic la data de 19.02.2013 pe raza localității I., pe DN 68 km5, județul C. S., a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare Ab-18-F./Ab-19-F., deținut și utilizat de petentă, iar în urma controlului efectuat s-a constatat că a efectuat transport rutier marfă divizibilă, respectiv rumeguș, conform avizului nr._/19.02.2013 fără a deține la bordul autovehiculului tichetul de cântar eliberat de furnizor, faptă care constituie contravenția prev.art.8 lit.b și sancționată de art.8 lit.b din HG 1373/2008, privind reglementarea furnizării transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România.

Din cuprinsul plângerii înaintate instanței de către petentă rezultă că aceasta a adus critici cu privire la conținutul și modul de întocmire a procesului verbal însă, în fapt, nu a contestat săvârșirea contravenției ci a învederat că marfa a fost cântărită la destinație și a administrat la dosar nota de intrare recepție (f.15), învederând că marfa transportată respecta prevederile legale privind greutatea maximă admisă.

Conform art. 34 din OG 2/2001, instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Susținerile petentei privind nulitatea actului sancționator vor fi înlăturate de instanță ca neîntemeiate, instanța apreciind că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale menționate. Astfel, procesul verbal s-a încheiat în lipsa reprezentantului legal al petentei, și pentru acest motiv lipsesc obiecțiunile reprezentantului. Cu privire la obiecțiuni, instanța mai reține și faptul că șoferul nu are calitatea de reprezentant al contravenientului persoană fizică, astfel că, nu este necesară semnarea procesului verbal și consemnarea obiecțiunilor acestuia iar lipsa obiecțiunilor este sancționată potrivit Deciziei ICCJ 22/2007 cu nulitatea relativă, care poate fi reținută doar în cazul în care se dovedește existența unei vătămări, care în prezenta cauză, nu a fost dovedită.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că fapta contravențională reținută în sarcina contravenientei constituie contravenția prev. art.8 alin. 1 lit.b și sancționată de art.8 lit.b din HG 1373/2008, privind reglementarea furnizării transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, petenta neinvocând și nedovedind nici cu ocazia plângerii formulate că ar fi deținut tichetul de cântar.

Având în vedere că potrivit art. art.8 lit.b din HG 1373/2008 amenda se aplică utilizatorilor definiti potrivit art. 1 lit. f) ca - operatori de transport rutier și întreprinderi care au în proprietate sau care, după caz, pot deține și utiliza în baza unui alt drept real vehiculele prevăzute la lit. a), pentru transportul bunurilor divizibile;rezultă că în mod legal și temeinic a fost sancționată petenta și nu conducătorul autovehiculului sau o altă persoană.

Susținerile petentei cu privire la o viitoare modificare a actului normativ nu prezintă relevanță în cauză întrucât acesta se aplică faptelor săvârșire în forma în care este în vigoare la data respectivă. De asemenea nu există nicio prevedere legală care să excepteze marfa transportată de către petentă (rumeguș) de la obligativitatea de a deține pentru aceasta tichet de cântar, iar aspectul potrivit căruia marfa a fost cântărită la destinație nu este de natură a înlătura răspunderea contravențională, deoarece legiuitorul a prevăzut în mod expres obligația de a deține respectivul tichet, tachet care face dovada cântăririi mărfii anterior punerii acesteia în circulație pe drumurile publice, și nu ulterior, când aceasta a ajuns deja la destinație și nu mai poate fi verificată cantitatea transportată. Măsurarea mărfii, respectiv individualizarea acesteia prin alte mijloace, nu este de echivalentă cu cântărirea.

Conform art. 4 alin.3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, având în vedere împrejurările în care s-a săvârșit fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit.

În speță, fapta petentei de a efectua transport rutier de marfă, fără să dețină la bordul autovehiculului tichetul de cântar a fost sancționată de organul constatator în mod corect cu o amendă în cuantum de 2000 lei, iar petenta a achitat jumătate din minimul amenzii în 48 ore, respectiv suma de 500 lei ( chitanțe fila 28,29 dosar)

În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiunea constând în avertisment, instanța reține că potrivit art. 21 din OG2/2001 (3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale indicate la situația de fapt reținută, se apreciază că în cauză sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise și nu se impune înlocuirea amenzii cu avertismentul, petenta nedovedind nicio împrejurare care să justifice reindividualizarea sancțiunii contravenționale aplicate ci dimpotrivă, așa cum rezultă din întâmpinarea depusă de către intimată și necontestată de către petentă, aceasta a fost sancționată de mai multe ori pentru același tip de abatere ( prin încheierea unui număr de 3 procese verbal de contravenție în anul 2012 – f. 39), aspect care denotă perseverența în săvârșirea abaterilor contravenționale.

Pentru aceste considerente, instanța va dispune respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

În baza art. 36 alin. 2 din OG 2/2001 va fi obligată petenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta FSRL R. SRL, cu sediul în S., .. 59, jud. A., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI RO_, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 19.02.2013 de către intimatul ISCTR, cu sediul în București, .. 38, Sector 1.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se va depune la Judecătoria Caransebeș.

În baza art. 36 alin. 2 din OG 2/2001 obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2013.

Președinte Grefier

O. D. G. N.

Red.col.O.D

Tehnored. GN

Ex.5/22.07.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1846/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ