Pretenţii. Sentința nr. 2636/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 2636/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 1735/208/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2636/2013

Ședința publică din 10.10.2013

Președinte: O. D.

Grefier: G. N.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta U. A. Teritorială – . cu pârâtul V. N. pentru pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 10.10.2013.

INSTANȚA ,

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 07.05.2013 sub nr._, reclamanta U. A. Teritorială – . în judecată pârâtul V. N., solicitând ca prin hotărâre judecătorească pârâtul să fie obligat la plata sumei de 4203 lei.

În motivarea acțiunii, în fapt, reclamanta a arătat că între U. A. Teritorială – . V. N. exista încheiat un contract de prestări servicii pentru accesare fonduri europene și întocmiri documentații pe o perioadă de 6 luni, arătând că suma datorată s-a calculat pentru perioada octombrie 2010- martie 2011. În baza acestui contract, a arătat reclamanta, conform Legii 272/2003, art. 14, art.23 și art. 54 și a Deciziei Curții de Conturi a României Camera de Conturi C. S., pârâtul trebuia să achite suma de 4203 lei din care 3787 lei sumă încasată necuvenit și 416 lei penalități, având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării contraprestației. Reclamanta a precizat că prin plata acestui contract, conform Deciziei 5/2013 a Curții de Conturi s-a creat bugetului unității A. Teritoriale . în sumă de 4203 lei.

În drept reclamanta a invocat art. 1517,1518,1350,1531 Cod civil, Legea 273/2003, art. 14, art.234, art.54.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, contract de prestări servicii (f.81) Decizia curții de conturi, proces verbal de constatare a Camerei de Conturi C. S., anexa nr. 4 la procesul verbal de constatare,(f.7-76), adresa nr. 208/13.02.2013 prin care a solicitat pârâtului să achite suma de 4203 lei, confirmare de primire (f.77-80).

La solicitarea instanței, reclamanta a mai administrat la dosarul cauzei copie de pe statele de plată, copie de pe statele de pontaj, copie după centralizatoare salarii, copie de pe ordonanțări salarii (f.91-143).

Legal citat, pârâtul s-a prezentat în instanță și a precizat oral poziția de opunere față de acțiunea reclamantei.

La dosar au fost administrate în baza art. 250, 292 C.pr. civ., probe cu înscrisuri din analiza cărora instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantă și pârât s-a încheiat contractul civil de prestări servicii nr. 1/01.10.2010 având ca obiect prestarea de către pârât a următoarelor lucrări: accesarea fondurilor europene precum și întocmirea documentațiilor necesare.

Pârâtul a fost acționat în judecată de către reclamantă ca urmare a Deciziei nr. 5/2012 a Curții de Conturi care a reținut că s-a încheiat în mod nelegal contractul cu pârâtul și că plata a fost efectuată în mod nelegal fără contraprestație și fără documente justificative.

Din declarația martorului coroborată cu documentele depuse de către reclamantă la solicitarea instanței, respectiv foi de prezență, centralizator salarii, rezultă că pârâtul s-a deplasat în perioada respectivă zilnic la Primărie unde și-a desfășurat activitatea, mai mult a fost trimis la Reșița pentru a obține acte împreună cu alți angajați.

Constatând că în contract nu s-a prevăzut în mod expres în ce constă activitatea pârâtului de accesare a fondurilor și de întocmire a documentațiilor, precum și faptul că acesta s-a prezentat la lucru și și-a îndeplinit atribuțiile, instanța nu poate reține o neexecutare a contractului din partea acestuia, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a avut nicio obiecție expresă cu privire la activitatea desfășurată, independent de decizia Curții de Conturi.

Reclamanta nu își poate invoca propria culpă la încheierea contractului dacă a înțeles ca aceasta să fie modalitatea în care pârâtul să presteze în continuare activitate în folosul său, anterior acesta fiind muncitor necalificat.

Potrivit art. 969 C.civ. (în vigoare la data încheierii contractului), convențiile legal încheiate au putere de lege între părți, ori neputându-se reține neexecutarea contractului de către pârât instanța apreciază că suma încasată lunar de către acesta a fost justificată de activitatea prestată, motiv pentru care se va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către reclamanta U. A. Teritorială . cu pârâtul V. N., având ca obiect pretenții.

În temeiul art. 453 C.pr. civ. se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către reclamanta U. A. Teritorială . în ., jud. C.-S., în contradictoriu cu pârâtul V. N., domiciliat în ., jud. C.-S., având ca obiect pretenții.

În temeiul art. 453 C.pr. civ. ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se va depune la Judecătoria Caransebeș.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.10.2013.

Președinte,Grefier,

O. D. G. N.

Red. O.D

Tehnored. GN

4 ex/22.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2636/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ