Contestaţie la executare. Sentința nr. 961/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 961/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 4483/208/2010*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.961/2014
Ședința publică din 28.04.2014.
PREȘEDINTE :A. M.
GREFIER: I. H.
Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de către debitorul-urmărit V. L. ,în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Asigurări de Sănătate C.-S. (Rejudecare).
La apelul nominal făcut în ședință publică ,se prezintă contestatorul-personal,lipsă reprezentantul intimatei.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,contestatorul arată că nu mai are alte cereri sau probe de administrat,solicitând cuvântul pe fond.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească,acordând cuvântul pe fondul dezbaterilor.
Contestatorul V. L. solicită admiterea cererii așa cum este formulată.
INSTANȚA,
Deliberând,constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 27.12.2010,sub nr._, debitorul-urmărit V. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Asigurări de Sănătate C.-S.,anularea formelor de executare,respectiv a Somației de plată nr. 1009/1/26.XI.2010, din dosarul execuțional cu nr. 864, emisă de CJAS C.-S..
Contestatorul nu și-a motivat cererea în drept.
Legal citată ,intimata nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu a trimis reprezentant în instanță.
Pentru termenul din data de 19.09.2011,contestatorul a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru de 66 lei și 3 lei timbru judiciar,însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Prin sentința civilă nr. 1904/19.09.2011 ,Judecătoria Caransebeș a dispus anularea ca netimbrată a contestației la executare silită formulată de V. L.,în contradictoriu cu CAS C.-S..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs,în termen legal- V. L..
Prin decizia civilă nr. 5/11.01.2012,pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a admis recursul formulat de V. L., a casat hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
La Judecătoria Caransebeș cauza s-a înregistrat la data de 26.03.2012 sub nr._ .
Pe parcursul desfasurarii judecatii debitorul urmarit a depus o precizare de actiune prin care a solicitat si anularea deciziei de impunere emisa impotriva sa, apreciind ca aceasta este nefondata. De aceea, desi contestatorul nu s-a prezentat in fata instantei dupa depunerea precizarii, instanta a dispus citarea acestora pentru a se pune in discutie exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Caransebes. Astfel la termenul din 28 ianuarie 2013 s-a dispus disjungerea judecatii capatului de cerere avand ca obiect anularea deciziei de impunere, s-a admis exceptia de necompetenta materiala invocata din oficiu asupra judecatii acestui capat de cerere, iar judecata contestatiei la executare a fost suspendata pana la solutionarea cererii privind anularea deciziei de impunere.
La 19 ianuarie 2013 Tribunalul C.-S. s-a pronuntat asupra cererii formulate pentru anularea deciziei de impunere, respingand cererea reclamantului, iar solutia a ramas definitiva pentru ca in cauza nu s-a declarat recurs.
In atare situatie, creditoarea urmaritoare a formulat cereri de repunere pe rol a cauzei suspendate .
Având in vedere că decizia de impunere este temeinica si legală si ca in motivarea contestatiei la executare contestatorul invoca in principal motive de nelegalitate a deciziei amintite, contestatia de fata urmeaza a se respinge intrucat nici instanta, verificand din oficiu actele de executare silita, nu a constatat motive de nelegalitate ale acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare silită formulată de debitorul -urmărit V. L.,domiciliat în orașul Oțelu-R.,. nr.1,județul C.-S.,în contradictoriu cu creditoarea C. Județeană de Asigurări de Sănătate C.-S.,cu sediul în mun.Reșița,.,județul C.-S..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi, 28.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. I. H.
Red. Al.M-27.08.2014
Tehnored. AC-27.08.2014
Ex.5.
| ← Suspendare provizorie. Hotărâre din 28-02-2014, Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 844/2014. Judecătoria... → |
|---|








