Plângere contravenţională. Sentința nr. 2496/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2496/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 3623/208/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR. NR._
SENTINȚA CIILĂ NR. 2496/2014
Ședința publică din 3 decembrie 2014
Președinte: A. P.
Grefier: S. S.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul A. P., domiciliat în Iablanița nr. 361, județul C.-S., CNP_ în contradictoriu cu intimatul I. C.-S., cu sediul în Reșița, . nr. 40, județul C.-S., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.08.2014 de Postul de Poliție Iablanița din cadrul I. C.-S..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că pricina se află la primul termen de judecată, cererea de chemare în judecată si întâmpinarea au fost comunicate în faza scrisă a procesului civil, iar procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, raportat la art. 94 și 107 Cod de procedură civilă, întrucât contravenția a fost săvârșită în circumscripția Judecătoriei Caransebeș.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii da față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Caransebeș cu nr._ la data de 5.09.2014, petentul A. P. a chemat în judecată intimatul I. C.-S., solicitând instanței anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.08.2014 și exonerarea de la plata amenzii, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu „avertisment”.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei – chitanța nr. 1220/12.09.2014 – fila 9 dosar.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei, întrucât în data de 24.08.2014 orele 1:12 a apelat numărul de urgență 112 în mod abuziv, având o atitudine sfidătoare la adresa organelor de poliție.
Petentul arată că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. Menționează că a apelat o singură dată numărul de urgență 112, întrucât în apropierea casei sale era un scandal, o bătaie între două persoane. A încercat să aplaneze conflictul dintre cei doi, însă fără rezultat și de teamă de a nu fi rănit vreuna dintre persoane sau chiar el, a sunat la 112. Petentul mai arată că nu avea cunoștință de șeful de post se afla în preajmă, în barul din apropiere.
În dovedirea plângerii contravenționale, petentul a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție contestat.
La data de 21.10.2014, intimatul a formulat întâmpinare – fila 11 dosar, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petent, menținerea ca temeinic și legal a actului de sancționare.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea cerințelor de formă prev. de art. 17 din OG 2/2001, nefiind motive de nulitate absolută a acestuia.
Cu privire la sancțiunea aplicată – amendă în cuantum de 1000 lei, a precizat că aceasta a fost aplicată potrivit art. 32 pct. 1 lit. a din OG nr. 34/2008, în limitele prevăzute de actul normativ și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei comise, întrucât petentul la data de 24.08.2014, orele 1:00, aflându-se la un local situat pe raza localității Iablanița a apelat în mod abuziv serviciul de urgență 112.
Petentul nu a dovedit în vreun mod contrar cele reținute în sarcina sa, fapta fiind constatată în mod direct de către agentul constatator, în urma constatărilor de la fața locului.
În dovedire, intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator din 9.10.2014 – fila 16 dosar, fișa intervenției eveniment – fila 17, adresa nr. 250/23.09.2014 și confirmare de primire – fila 18, proces verbal din 24.08.2014 – filele 19-20.
În drept sunt invocate disp art. 205 Cod procedură civilă.
Analizând probele administrate la dosar, instanța retine în fapt următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ întocmit la data de 24.08.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 1000 lei, pentru contravenția prev. art. 32 pct. 1 lit. a din Legea 34/2008, republicată.
S-a reținut în sarcina petentului contravenient că, la data de la data de 24.08.2014, orele 1:00 aflându-se la un local situat pe raza localității Iablanița a apelat serviciul de urgență 112 fără în mod abuziv.
Procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de către contravenient, acesta fiindu-i comunicat prin corespondentă la data de 2.09.2014, conform confirmării de primire – fila 18 dosar.
Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.
În ceea ce privește starea de fapt, instanța reține din raportul agentului constatator ag. Prcel V. - fila 16 dosar că a fost sesizat în data de 24.08.2014, orele 1:00 despre faptul că numitul B. G. I. a fost lovit cu o sticlă în zona capului la barul zis „G.” din localitatea Iablanița de către numitul D. A..
Deplasându-se la fața locului, însoțit de un ag. șef pr. P. Anișor, a fost identificat numitul B. G. I. care acuza dureri în zona capului și solicitase intervenția ambulanței. În timp ce se aflau în fața barului în vederea clarificării situației și a identificării posibililor martori, numitul A. P. le-a solicitat să se ia măsurile ce se impun, în caz contrar va suna la 112, întrucât altercația din bar a continuat și în fața imobilului său cu nr. 361. Întrucât petentul a sunat la 112 i-a fost întocmit procesul verbal de contravenție.
Instanța reține că petentul contravenient nu a mai fost sancționat contravențional, iar scopul prevederii și sancționării faptei prevăzute de art. 108 alin.1 lit. a pct.2 din OUG 195/2002, nu este acela de a obține pe această cale o reparare a prejudiciului cauzat, ci este acela de a preveni săvârșirea în viitor a unor asemenea fapte, respectiv de a pedepsi săvârșirea lor.
Criteriul gravității sancțiunii este satisfăcut atunci când sancțiunea are un caracter preventiv si sancționator, indiferent de faptul că este vorba despre o amendă într-un cuantum redus, atâta timp cât aceasta nu servește la acoperirea unui prejudiciu, ci urmărește prevenirea săvârșirii de noi fapte si sancționarea contravenientului.
Sub acest aspect, instanța va avea în vedere, împrejurarea în care s-a produs fapta, faptul că petentul s-a simțit într-un real și iminent pericol datorită altercațiilor ce au avut loc în fața casei sale, împrejurarea că fapta sa nu a avut consecințe grave, precum și faptul că acesta nu a mai fost sancționat pentru asemenea fapte.
În consecință, raportat la starea de fapt reținută și motivația expusă, instanța va admite în parte plângerea formulată de către petentul A. P. și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.08.2014, cu sancțiunea „avertisment”, va menține în rest procesul verbal de contravenție și va atrage petentului atenția să respecte prevederile OG nr. 34/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul A. P., CNP_, domiciliat în Iablanița nr. 361, județul C.-severin, în contradictoriu cu intimatul I.P.J C.-S., cu sediul în Reșița, . nr. 40, județul C.-S..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.08.2014 de Postul de Poliție Iablanița din cadrul I. C.-S. cu sancțiunea „avertisment”.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal.
Atrage atenția petentului să respecte disp. OG nr. 34/2008.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 decembrie 2014.
Președinte,Grefier,
A. P. S. S.
Red. PA
Tehnored. SS
5ex/4 pag/22.12.2014
Emis: 2 .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2492/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1324/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
|---|








