Plângere contravenţională. Sentința nr. 575/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 575/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 3817/208/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 575/2014
Ședința publică din 12 martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G.
GREFIER: I. L. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petent ., în contradictoriu cu intimat I.T.M C. S., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După verificarea actelor de la dosar se constată că judecarea cauzei a fost suspendata in baza art. 155 ind 1 Cod pr.civilă la data de 16.01.2013, motiv pentru care în raport de excepția perimării cererii invocată din oficiu instanța lasă cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Asupra acțiunii civile introduse de petent ., în contradictoriu cu intimat I.T.M C. S., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.10.2012, având ca obiect plângere contravențională.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 16.01.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 ind 1 Cod pr.civilă
Văzând că, în conformitate cu disp.art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit disp. art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu;
Instanța, în baza art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de petenta . cu sediul în Caransebeș ..21 jud. C.-S., în contradictoriu cu intimatul I.T.M C. S. cu sediul în Reșița ..22 jud. C.-S..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
D. G. I. L. C.
Red. GD/Tehnored. CIL
Ex.2/18.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 395/2014.... | Cereri. Sentința nr. 380/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
|---|








