Pretenţii. Sentința nr. 1850/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 1850/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 2294/208/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

Dosar nr._

SENTINȚA C. NR.1850/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.09.2014

PREȘEDINTE: A. A.

GREFIER: M. R.

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul B. Ț. M., cu obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantă administrator Aghirghiesei S., lipsă pârâtul, se prezintă pentru acesta av. Ț. B..

În baza art. 131Noul Cod procedură civilă, instanța verifică, din oficiu, competența în soluționarea cauzei. Conform art. 94 Noul Cod procedură civilă instanța constată că este competentă în soluționarea cauzei.

S-a făcut referatul cauzei, s-a verificat actele și lucrările dosarului, după care, reprez reclamantei depune la dosar concluzii scrise.

Instanta pune în discuție estimarea duratei procesului.

Av. Ț. arată că apreciază durata la 3 luni.

Av. Ț. solicită admiterea probei cu interogatoriu societății reclamante.

Instanta respinge cererea în probațiune având în vedere că pârâta nu a solicitat proba cu interogatoriul reclamantei prin întâmpinare.

Părțile arată că nu mai au cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.

În baza art. 392 Cod de pr.civilă, Instanța deschide dezbaterile pe fond și acordă cuvântul pe fond.

Administratorul societății reclamante solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Arată că a detaliat motivele în susținerea cererii în concluziile scrise depuse la dosar.

Av. Ț. pentru pârât solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precizează că nu sunt îndeplinite condițiile raspunderii delictuale, pârâtul nu a creat reclamantei nici un prejudiciu. Solicită cheltuieli de judecată și depune chitanța30/2014.

În baza art. 394 Noul Cod de pr.civilă, Instanța închide dezbaterile și lasă cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeș cu nr._ din data de 04.06.2014, reclamanta . a chemat în judecată pârâtul B. Ț. M. și a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 170.000 lei reprezentând prejudiciul adus societății reclamantei prin efectuarea unor acte de executare silită conform legii, în dosar execuțional nr.1045/2012 al B. Ț. M..

În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 04.07.2007, între . S.A. în calitate de bancă, împrumutator, pe de o parte și ..R.L., în calitate de împrumutat și ., în calitate de garant ipotecar, pe de altă parte, a fost încheiat contractul de credit nr.287/04.07.2007 pentru suma de 240.000 lei.

În vederea garantării rambursării creditului astfel alocat, între . S.A. pe de o parte și ., pe de altă parte a fost încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr.954/04.07.2007 de către P. E., prin acest contract, această societate a consimțit să constituie în favoarea creditorului ipotecar o ipotecă de prim rang asupra imobilului proprietatea sa, situat în O., județul C.-S., având nr.cad.243, nr.top.1377, întabulat în CF nr.397 a localității O.. Ipoteca de prim rang a fost constituită în scopul garantării de rambursare a liniei de credit în sumă de 240.000 lei, a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente, acordat împrumutatei în condițiile contractului de credit nr.287/04.07.2007.

Executorul judecătoresc, emite la data de 09.10.2012, în dosarul de executare 1045/2012 procesul verbal prin care dispune: „solicităm terților popriți BCR, BRD Groupe Societe Generale, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BancPost, CEC Bank, UniCredit Ț. Bank, Alpha Bank România, Banca Comercială Carpatica, Piraeus Bank, Volksbank Romania, OTP Bank România, Intensa SanPaolo Bank, Credit Europe Bank și GarantiBank International NV Suc.Romania să sisteze și să ridice la rang poprirea conturilor debitorului . identificat prin CUI_, popriri ce au fost dispuse de acest birou prin adresele cu nr.1045/2012 din 03.10.2012, iar eventualele sume ce sunt indisponibilizate să fie puse la dispoziția titularului de cont.

Procesul verbal comunicat reprezentantei ., la data de 30.11.2012, fără a efectua așa cum susține în procesul verbal din 10.12.2012, un act din care să rezulte că va executa silit doar bunul care a fost supus gajului ipotecar.

Astfel, au fost întocmite acte de executare silită mobiliară și imobiliară împotriva ., asupra tuturor bunurilor sale mobile și imobile, începând din data de 20.09.2012, societatea având calitatea de garant ipotecar.

Pentru a salva bunurile ce aparțin societății, de abuzurile executorului judecătoresc, administratora acesteia, a efectuat mai multe acte notariale de înstrăinare a acestor bunuri, fapt ce a determina cheltuieli cu întocmirea actelor notariale și înregistra și taxe către bugetul statului, societatea înregistrând pierderi financiare.

Cererea este motivată pe disp.art.1349 și urm. Cod civil.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri.

Cererea s-a timbrat cu 5000 lei taxă timbru.

Pârâtul B. Ț. M. a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei.

În motivarea încheierii, pârâtul arată că nu sunt îndeplinite condițiile limitativ prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale – art.1349 Cod civil, nu poate fi reținută o legătură de cauzalitate între înființarea unei popriri asupra unor conturi bancare și plata sumei de 170.000 lei cu titlu de TVA de plata în urma unei tranzacții sau plata de taxe notariale aferente unei tranzacții. Popririle au fost înființate în data de 03.10.2012 ajungând la terții popriri - unitățile bancare în data de 08.10.2012.

În data de 09.10.2012 s-a comunicat un proces verbal prin care dispune sistarea popririlor instituite și eliberarea sumelor indisponibilizate către .. Acest proces verbal a fost expediat cu celeritate prin fax către toți cei 16 terți popriți. Prejudiciul a fost creat din cauza atitudinii rău-voitoare a reprezentanților societății ..

Deși cunoșteau încă din data de 05.10.2013 (când le-a fost comunicată somația de plată mobiliară), că s-au emis acte de executare silită mobiliară care exced calității societății de garant imobiliar, nu au procedat cum este firesc să încunoștiințeze executorul judecătoresc despre aceasta, ci au încercat să își micșoreze patrimoniul societății prin vânzări care au atras după sine și plata unor taxe notariale și implicit a TVA-ului aferent tranzacției.

Abia în data de 15.10.2012, când deja fuseseră revocate actele de executare silită contestate, reprezentanții . au emis adresa cu nr.27/15.10.2012 prin care au solicitat „încetarea celor două forme de executare silită începute împotriva . Oțelu R.”.

Întâmpinarea nu este motivată în drept.

Nu s-a solicitat administrarea de probe.

La dosar s-au administrat proba cu înscrisuri, a fost acvirat dosarul execuțional 1045/2012 al executorului judecătoresc Ț. M., din analiza cărora instanța reține în fapt următoarele:

Creditoarea . S.R.L. cesionar al MKB ROMEXTERRA BANK S.A. – prin mandatar . ROMANIA S.R.L. a solicitat executorului judecătoresc Ț. M. executarea silită a contractului de credit 287/04.07.2007, prin care MKB ROMEXTERRA BANK S.A. a acordat debitoarei . S.R.L. un credit de 240.000 lei.

Creditul a fost garantat de . – în calitate de garant ipotecar, efectuându-se contractul de ipotecă – anexă la contractul de credit nr.287/2007 (fila 118 dosar).

Prin încheierea 748/2012 a Judecătoriei Caransebeș s-a încuviințat executarea silită a contractului de credit nr.287/2007.

Cu somația de plată din 20.09.2012, garantul ipotecar . a fost somat că achite suma totală de 442.050,52 lei – reprezentând debit restant și cheltuielile de executare silită.

Întrucât nu a fost achitată această sumă, executorul judecătoresc a emis adresa de înființare poprire asupra conturilor debitoarei la data de 03.10.2012 (f.131-150), care au fost comunicate terților popriți la data de 08.10.2012.

La data de 09.10.2012, conform procesului verbal de la fila 150 dosar, executorul judecătoresc, sesizând din oficiu eroarea, a întocmit și comunicat procesul verbal prin care solicită terților popriți să ridice popririle dispuse asupra conturilor debitoarei .. Procesul verbal a fost comunicat terților popriți prin fax, la aceeași dată.

Conform art.711 al.1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de cei vătămați prin executare.

Instanța constată că petenta nu a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare ale executorului judecătoresc.

În speță, executorul judecătoresc, constatând eroarea, a anulat actele emise nelegal – respectiv dispoziția de înființare poprire asupra conturilor reclamantei, nemaifiind necesară anularea actelor de executare pentru contestația la executare.

Urmare a emiterii actelor de executare mobiliară, conturile contestatoarei au fost poprite în perioada 08.10.2012 – 09.10.2012.

Urmare a popririi conturilor în această perioadă, petenta nu a dovedit că a fost prejudiciată pentru angajarea răspunderii B..

În ceea ce privește contractelor de vânzare cumpărare încheiate din proprie inițiativă, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2370/08.10.2012 de N. Public S. G. pentru vânzarea autoturismului marca Hyundai, contractul de vânzare cumpărare nr. 2367/08.10.2012 de N. Public S. G. pentru vânzarea terenului înscris în CF_ Oțelu R. de 7409 m.p. și 2 clădiri edificate pe acest teren, evidențiate în CF, nu au nici o legătură cu actele de înființare a popririi.

Valoarea bunurilor vândute de contestatoare a intrat în patrimoniul acesteia, vânzarea cumpărarea s-a efectuat din proprie inițiativă de către petentă.

Conform art.1349 cod civil – invocat de reclamantă, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită, pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Angajarea răspunderii civile delictuale impune îndeplinirea cumulativă a celor 4 condiții sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite.

In speță nu este dovedit nici unul din aceste elemente.

Împrejurarea că executorul judecătoresc a emis deciziile de înființare a popririi nu este o faptă ilicită, ci este o eroare care a fost înlăturată de executorul judecătoresc imediat, astfel că nu a produs consecințe juridice și nu a angrenat nici un prejudiciu dovedit de reclamantă.

Pentru aceste motive, instanța va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta ., împotriva pârâtului B. Ț. M., pentru pretenții ca neîntemeiată și nedovedită.

În baza art.453 rap.la art.451 Cod procedură civilă, instanța va obliga reclamanta să achite pârâtului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta ., cu sediul în Oțelu R., . A, județul C.-S., CUI RO5557941, împotriva pârâtului B. Ț. M., cu sediul în Caransebeș, ., județul C.-S., pentru pretenții.

Obligă reclamanta să plătească pârâtului 1500 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Caransebeș.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

A. A. M. R.

Red.jud.A.A./

Tehnored.T.V./

Ex.4/ 02.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1850/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ