Anulare act. Sentința nr. 1563/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 1563/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 1563/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1563/2015

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. A. G.

GREFIER – I. C.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.

Pe rol judecarea acțiunii civile intentată de reclamanții K. A. și soția K. M. cu domiciliul în Ciumești nr. 335 jud.Satu M., împotriva pârâților L. M. M. cu domiciliul ales în Satu M. ..13 . M. și S. J. cu domiciliul ales în Satu M. .. 45 . M., având ca obiect constatare nulitate absolută certificat de moștenitor nr.333/20.05.1993, cu privire la imobilul înscris în CF_ Ciumești CF vechi 860 Ciumești nr.top.276/3.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. L. M. I. cu împuternicire avocațială la dosar nr._ în baza contractului de asistență juridică nr. 34/205 eliberat de Baroul Satu M. – cabinet individual, în reprezentarea pârâtului S. J. lipsă și cu delegație de substituire la dosar, în substituirea av. M. V. cu împuternicire avocațială nr._/2015 la dosar, în baza contractului de asistență juridică SM/_ din 14.07.2015 eliberat de Baroul Satu M.-cabinet individual – în reprezentarea pârâtei L. M. M. lipsă, lipsind și reclamanții și reprezentanta acestora av. F. M.-S. cu împuternicire avocațială nr._/23.03.2015 eliberat de Baroul Satu M..

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că această cauză se află la primul termen de judecată cauza având poziția 9 pe lista de ședință; prin Încheierea camerei de consiliu din 13.05.2015 instanța a admis în parte cererea reclamanților de ajutor public judiciar respectiv a eșalonat plata taxei judiciare de timbru de 2.751 lei în 20 rate lunare a câte 137,44 lei; reclamanții au depus la dosar chitanța_/29.05.2015 reprezentând dovada achitării sumei de 137,44 lei taxă judiciară de timbru; chitanța nr. SM_ CI din 02.06.2015 reprezentând dovada achitării sumei de 138 lei taxă judiciară de timbru; chitanța nr. SM_ CI din 06.07.2015 reprezentând dovada achitării sumei de 138 lei taxă judiciară de timbru; chitanța nr. SM_ CI din 03.08.2015 reprezentând dovada achitării sumei de 138 lei taxă judiciară de timbru; chitanța nr. SM_ CI din 15.09.2015 reprezentând dovada achitării sumei de 138 lei taxă judiciară de timbru; la data de 18.11.2015 reclamanții au depus la dosar cerere de renunțare la judecată.

Reprezentantul pârâților depune în instanță delegație de substituire, dovadă onorariu avocațial pentru reprezentanții pârâților și arată că nu se opune la cererea reclamanților de renunțare la judecată însă potrivit art. 406 alin. 3 C.pr.civ. solicită obligarea reclamanților la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată reprezentând cheltuieli de judecată și onorariu avocațial.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar cu nr. arătat mai sus, reclamanții K. A. și soția K. M. au chemat în judecată pe pârâții L. M. M. și S. J. și au solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor de moștenitor nr.333/20.05.1993, cu privire la imobilul înscris în CF_ Ciumești CF vechi 860 Ciumești nr.top.276/3.

În fapt se arată că părinții pârâților au dezbătut succesiunea rămasă după defuncții lor părinți S. I. și S. V. decedați în anul 1992, respectiv 1990, ocazie cu care s-a eliberat Certificatul de moștenitor nr. 333/20.05.1993, cu ocazia dezbaterii succesorale pârâții și notarul în egală măsură nu au făcut verificări cu privire la existența actelor de dispoziție testamentară făcute de defuncți, sau având cunoștință de existența acestora le-au ignorat în mod voit pentru înlăturarea altor moștenitori cu vocație succesorală.

Reclamanții arată motivul pentru care consideră că certificatul de moștenitor este lovit de nulitate absolută.

În drept se invocă disp.art. 888, 841, 700 Vechiul Cod civil, art. 907 și urm. N.Cod civil, art. 453 C.pr.civ.

În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar xerocopia testamentului, certificat de moștenitor, extras CF, s-a solicitat interogatoriul pârâților.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care s-a invocat excepția de lipsă de interes și lipsa calității procesuale active a reclamanților în privința primului capăt de cerere, excepția de prescripție a dreptului la acțiune pentru toate capetele de cerere și excepția de inadmisibilitate în privința capătului 3 de cerere.

Pârâta prin întâmpinare a argumentat pe larg aceste excepții.

Pe fond pârâta a solicitat ca instanța să respingă ca nefondată acțiunea reclamanților întrucât aceștia nu au cerut niciodată să li se elibereze certificat de moștenitor testamentar, practic nu s-au prevalat de testament fiind incidente disp.art. 686 Vechiul Cod Civil.

În drept se invocat disp.art. 901 alin.2, art. 451 N.C.pr.civ.

În apărare a solicitat interogatoriul reclamanților și a propus audierea de martori.

A solicitat atașarea dos.nr._ și_ ale Judecătoriei Carei.

Pârâtul, de asemenea a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, în privința reclamantului apreciind că testamentul este caduc în privința acestuia, iar cu privire la reclamantă a invocat lipsa vocației succesorale.

De asemenea a ridicat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția neacceptării în termen a succesiunii potrivit art. 700 C.civ.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

În drept s-a invocat disp.art. 201 alin.2, 205 și 451 N.C.pr.civ.

În apărare a solicitat interogatoriul reclamanților, audierea a 2 martori și atașarea dos.nr. 447/1993 de la Arhiva Camerei Notarilor Publici.

La data de 18.11.2015 reclamanții au depus la dosar cerere de renunțare la judecată (f.90 de la dosar).

Pârâții prin reprezentantul lor nu s-au opus la admiterea cererii însă au solicitat cheltuieli de judecată.

Având în vedere cererea depusă la dosar de către reclamanți de renunțare la judecată precum și poziția pârâților instanța în baza art. 406 alin.1 C.pr.civ. va lua act de renunțare la judecată a reclamanților împotriva pârâților având ca obiect constatare nulitate absolută certificat de moștenitor nr.333/20.05.1993, cu privire la imobilul înscris în CF_ Ciumești CF vechi 860 Ciumești nr.top.276/3.

În baza art. 405 alin.3 C.pr-.civ. va obliga pe reclamanți să plătească pârâtei L. M. M. suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.

Va obliga pe reclamanți să plătească pârâtului S. J. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțare la judecată a reclamanților K. A. și soția K. M. cu domiciliul în Ciumești nr. 335 jud.Satu M., împotriva pârâților L. M. M. cu domiciliul ales în Satu M. ..13 . M. și S. J. cu domiciliul ales în Satu M. .. 45 . M., având ca obiect constatare nulitate absolută certificat de moștenitor nr.333/20.05.1993, cu privire la imobilul înscris în CF_ Ciumești CF vechi 860 Ciumești nr.top.276/3.

Obligă pe reclamanți să plătească pârâtei L. M. M. suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată.

Obligă pe reclamanți să plătească pârâtului S. J. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 30 de zile care în caz de formulare se depune la Judecătoria Carei și va fi soluționat de către Tribunalul Satu M..

Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A. A.-G. I. C.

C.I. 27 Noiembrie 2015

Red.AAG/Tehnored.IC

6 ex/22.12.2015

Emis 4 .>- 1 ex. K. A.

- 1 ex. K. M.

- 1 ex. L. M. M.

- 1 ex. S. J.

Azi 22.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 1563/2015. Judecătoria CAREI