Succesiune. Sentința nr. 1545/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 1545/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1545/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1545/2015

Ședința publică de la 24 noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – C. S. M.-președintele instanței

GREFIER – T. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulata de reclamantul N. A. P., având CNP_, domiciliat în Tasnad, ..27, Jud.Satu-M. împotriva pârâților B. A., domiciliata în Eriu Sancrai, nr.285, Jud.Satu-M., P. A., domiciliata în Satu-M., ., .-M., D. K., domiciliata în Ungaria, loc.Poroszlo 3388, ., Jud.Heves, având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. ales S. A. în reprezentarea reclamantului, lipsă fiind pârâții.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că plângerea se află la al doilea termen de judecată, pe rol la poziția 8 în ordine pe lista de ședință, acțiunea este timbrată cu suma de 1016 lei, conform chitanței nr._/13.05.2015 emisă de Primăria Tășnad, după care;

Reprezentantul reclamantului, precizează faptul că la filele 28-33 există trei întâmpinări, prin care pârâții recunosc că nu au acceptat moștenirea și sunt de acord cu acțiunea, sens în care consideră că nu se mai impune audierea martorului încuviințat.

Instanța, consideră că nu se impune administrarea probei testimoniale în cauză.

Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri și probe de propus.

Alte probe nemaifiind cerute iar instanța în baza art. 244 N.c.p.civ considerând cauza în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul reclamantului, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrata sub dosar nr._ /14.05.2015 reclamantul N. A. P., a chemat în judecata pe pârâții B. A., P. A., D. K. si a solicitat instanței:

-sa constate calitatea de unic moștenitor a reclamantului, în calitate de fiu,după defuncta N. A.,proprietar de carte funciara,paratii fiind renunțători, prin neacceptarea moștenirii în termen;

-sa constate ca masa succesorala după defuncta N. A. se compune din imobilele înscrise în C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr._,în natura teren arabil si faneata in extravilan de 9268 mp.; C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr._, în natura teren arabil si faneata în extravilan de 12.379 mp. si C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastral_,în natura teren arabii si faneata în extravilan de 15.953.mp.;

-sa dispună intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra imobilelor cu titlu de moștenire legala;

-fara cheltuieli de judecata

În motivare arată că reclamantul este unicul moștenitor acceptant, in calitate de fiu, dupa defuncta N. A., proprietar de carte funciara, paratii fiind renuntatori,prin neacceptarea moștenirii in termen.

Masa succesorala după parata N. A., se compune din imobilele înscrise in C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr._, in natura teren arabil si faneata in extravilan in suprafața de 9268 mp.; C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr._, in natura arabil si faneata in extravilan in suprafața de 12.379.mp. si C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr,_, in natura teren arabii si faneata extravilan de 15.953.mp..

Cum reclamantul, dorește a clarifica situația de carte funciara a imobilelor,solicită admiterea acțiunii conform petitului.

In drept invocă disp.art.1100 si urm.Cciv.

In probațiune, s-au depus înscrisuri.

Pârâtele B. A. și P. A., au formulat întimpinare la data de 08.06.2015, respectiv 11.06.2015, conform susținerilor din cuprinsul acesteia, între filele 28-30 arătând că sunt de acord cu acțiunea reclamantului, fiind de acord cu trecerea terenurilor pe numele reclamantului.

Pârâta D. K. a formulat întimpinare la data de 03.07.2015, conform susținerilor din cuprinsul acesteia, de la fila 33, arătând că este de acord cu acțiunea reclamantului, aceasta fiind unicul moștenitor acceptat după defuncta N. A.. Nu a acceptat moștenirea. Este de acord cu trecerea teritoriului din acțiune pe numele reclamantului.

Din probele administrate în cauza instanța constată că reclamantul este unicul moștenitor acceptant, in calitate de fiu, după defuncta N. A., proprietar de carte funciara, paratii fiind renunțători,prin neacceptarea moștenirii in termen.

Masa succesorala după parata N. A., se compune din imobilele înscrise in C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr._, in natura teren arabil si faneata in extravilan in suprafața de 9268 mp.; (fila 4) C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr._, in natura arabil si faneata in extravilan in suprafața de 12.379.mp. (fila 6) si C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr,_, in natura teren arabii si faneata extravilan de 15.953.mp. (fila 8).

Potrivit încheierii de verificare a evidențelor notariale nr. 10/14.05.2015, depusă la fila 10 reiese că după defuncta N. A. nu s-a dezbătut procedura succesorală.

Având în vedere cele arătate mai sus instanța în baza 1100 si urm.Cciv, va constata acțiunea civilă formulată de reclamant întemeiată, prin urmare în baza art.953 și urm N. Cod civ. va constata calitatea de unic moștenitor a reclamantului, în calitate de fiu,după defuncta N. A.,proprietar de carte funciară,parații fiind renunțători, prin neacceptarea moștenirii în termen;

- va constata ca masa succesorala după defuncta N. A. se compune din imobilele înscrise în C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr._,în natura teren arabil si faneata in extravilan de 9268 mp.; C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr._, în natura teren arabil si faneata în extravilan de 12.379 mp. si C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastral_,în natura teren arabii si faneata în extravilan de 15.953.mp.;

În baza disp. art. 888, 896 cod civil va dispune intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra imobilelor cu titlu de moștenire legala;

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

ADMITE acțiunea civilă formulată de reclamantul N. A. P., având CNP_, domiciliat în Tășnad, ..27, Jud.Satu-M. împotriva pârâților B. A., domiciliata în Eriu Sancrai, nr.285, Jud.Satu-M., P. A., domiciliata în Satu-M., ., .-M., D. K., domiciliata în Ungaria, loc.Poroszlo 3388, ., Jud.Heves, având ca obiect succesiune,prin urmare:

- constată calitatea de unic moștenitor a reclamantului, în calitate de fiu,după defuncta N. A.,proprietar de carte funciară,parații fiind renunțători, prin neacceptarea moștenirii în termen;

- constată ca masa succesorala după defuncta N. A. se compune din imobilele înscrise în C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr._,în natura teren arabil si faneata in extravilan de 9268 mp.; C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastr._, în natura teren arabil si faneata în extravilan de 12.379 mp. si C.F.nr._ Craidorolt, nr.cadastral_,în natura teren arabii si faneata în extravilan de 15.953.mp.;

- dispune intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra imobilelor cu titlu de moștenire legala;

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apelul se depune la Judecătoria Carei .

Pronunțată în ședința publică de la 24.11.2015

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. S. MINODORATOUT C.

Red.C.S.M

Tehnored.T.C.

6 ex./25.11.2015

Emis 4 .

1ex. reclamantul N. A. P., domiciliat în Tasnad, ..27, Jud.Satu-M.

3 ex. intimații- B. A., domiciliata în Eriu Sancrai, nr.285, Jud.Satu-M., P. A., domiciliata în Satu-M., ., .-M., D. K., domiciliata în Ungaria, loc.Poroszlo 3388, ., Jud.Heves

C.T. 24 noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 1545/2015. Judecătoria CAREI