Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1537/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1537/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 1537/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1537 /2015
Ședința publică din 23 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. C. A.
Grefier: M. C. I.
Desfășurarea procesului s-a înregistrat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin. 2 C.pr.civilă.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul UAT MUN. CAREI, prin reprezentanții săi legali, în contradictoriu cu pârâtul C. V. G., având ca obiect „înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic I. V., în reprezentarea reclamantei și pârâtul C. V. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză este la primul termen de judecată, fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru, după care:
În temeiul art. 43 C.pr.civ. în urma verificărilor făcute de grefier pe baza dosarului cauzei, se constată că judecătorul nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.
Instanța, verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ., stabilește că în baza art. 9 alin. 3 coroborat cu art. 391 din O.G. nr. 2/2001 este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.
Instanța, în acord cu prevederile art. 219 C.pr.civ. procedează la verificarea identității pârâtului.
Pârâtul face cunoscut instanței că nu are buletinul la el.
Instanța supune discuției estimarea duratei procesului.
Reprezentantul reclamantei estimează că durata necesară soluționării procesului este acest termen de judecată.
Pârâtul lasă la aprecierea instanței aprecierea duratei necesare soluționării procesului.
Instanța, în acord cu prevederile art. 238 C.pr.civ. estimează că durata necesară pentru acest termen de judecată.
Instanța întreabă pârâtul dacă poate plăti amenzile pe care le datorează.
Pârâtul arată că dorește să facă muncă în folosul comunității, pentru că nu poate plăti.
La întrebarea instanței, părțile arată că nu au alte probe de propus în cauză.
D. fiind că nu s-au formulat cereri în probațiune și nimeni nu s-a opus, instanța considerându-se lămurită asupra cauzei, declară închisă cercetarea judecătorească, astfel că în conformitate cu prevederile art. 392 deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Pârâtul lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei.
Instanța, considerând lămurită cauza sub toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în acord cu prevederile art. 394 C.pr.civ. închide dezbaterile în vederea deliberării.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ la data de 01.09.2015, reclamanta U. A.-teritorială Carei reprezentată prin ing.K. E. - în calitate de primar, în contradictoriu cu pârâtul C. V. G., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună-înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Reclamanta arată că pârâtul figurează în evidențele fiscale cu un debit în sumă totală de 1715 lei, reprezentând amenzi contravenționale, conform proceselor-verbale de contravenție menționate în somația anexată cererii.
Întrucât debitorul nu realizează venituri de nici un fel, astfel că nu există posibilitatea executării silite, solicităm admiterea sesizării conform petitului.
În drept,art.9 alin.3 și art.39Al din O.G. nr.2/2001, coroborate cu prevederile O.G.nr.55/2002.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În cauză s-au administrat probatorii cu acte.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că pârâtul a fost sancționat prin procesele-verbale de seriile AP_/10.09.2010-25 lei, PA_/26.08.2014-540 lei, CP_/18.02.2015-195 lei, AP_/23.12.2010-25 lei, AP_/23.12.2010-100 lei, AP_/18.02.2011-25 lei, AP2371353/21.05.2011-100 lei, AP2371443/18.04.2011-25 lei, PA_/19.09.2014-80 lei, PA_/13.02.2015-500 lei, SM 3524/28.02.2015-100 lei, suma totală fiind de 1715 lei ( filele 6-9 dosar).
Pârâtul nu a achitat sumele datorate, astfel că a fost somat, conform somației nr._/29.07.2015, emisă de UAT Carei, dar fără rezultat (fila 4 dosar).
Conform verificărilor efectuate de petentă, pârâtul nu realizează venituri, neexistând astfel posibilitatea executării silite.
Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit.a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Prin urmare, pentru admisibilitatea unei astfel de cereri este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții cumulative: contravenientul să nu fi plătit amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenție în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și să nu existe posibilitatea executării silite a acestuia, condiția existenței acordului expres al contravenientului pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea activității în folosul comunității fiind abrogată implicit prin declararea acesteia ca neconstituțională de către Curtea Constituțională.
Instanța reține că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile sus-menționate, în sensul că pârâtul nu a achitat integral amenzile contravenționale aplicate prin procesele-verbale de contravenție anterior menționate, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunilor și nu există posibilitatea executării silite a acestuia.
Ca un corolar al celor arătate mai sus, instanța în temeiul art. 15 din O.G. nr. 55/2002 cu modificările ulterioare, va admite cererea ca întemeiată.
Va dispune înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale în cuantum de total de 1715 lei, aplicate prin procesele-verbale de contravenție seriile AP_/10.09.2010-25 lei, PA_/26.08.2014-540 lei, CP_/18.02.2015-195 lei, AP_/23.12.2010-25 lei, AP_/23.12.2010-100 lei, AP_/18.02.2011-25 lei, AP2371353/21.05.2011-100 lei, AP2371443/18.04.2011-25 lei, PA_/19.09.2014-80 lei, PA_/13.02.2015-500 lei, SM 3524/28.02.2015-100 lei, urmând ca în final pârâtul să efectueze 300 ore muncă în folosul comunității, respectiv 50 ore de muncă în folosul comunității pentru amenda de 540 lei, iar pentru restul amenzilor câte 25 ore de muncă în folosul comunității.
Va obliga pârâtul să efectueze 300 ore muncă în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta U. A.-teritorială Carei reprezentată prin ing.K. E. - în calitate de primar, în contradictoriu cu pârâtul C. V. G., domiciliat în Carei, ., . M., ca întemeiată.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale în cuantum de total de 1715 lei, aplicată prin procesele-verbale de contravenție seriile AP_/10.09.2010-25 lei, PA_/26.08.2014-540 lei, CP_/18.02.2015-195 lei, AP_/23.12.2010-25 lei, AP_/23.12.2010-100 lei, AP_/18.02.2011-25 lei, AP2371353/21.05.2011-100 lei, AP2371443/18.04.2011-25 lei, PA_/19.09.2014-80 lei, PA_/13.02.2015-500 lei, SM 3524/28.02.2015-100 lei, urmând ca în final pârâtul să efectueze 300 ore muncă în folosul comunității, respectiv 50 ore de muncă în folosul comunității pentru amenda de 540 lei, iar pentru restul amenzilor câte 25 ore de muncă în folosul comunității.
Obligă intimatul să efectueze 300 ore muncă în folosul comunității
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
În temeiul 471 C.pr.civ. cererea de apel se depune la Judecătoria Carei, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. C. A. M. C. I.
C.M. 25 Noiembrie 2015
Red. Tehnored. SCA /CM
4 ex./02.12.2015
02.12.2015
1 ex – reclamantei UAT MUN. CAREI
1 ex -pârâtului C. V. G.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1448/2015. Judecătoria CAREI | Succesiune. Sentința nr. 1545/2015. Judecătoria CAREI → |
---|