Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 361/2015. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 361/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 361/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 361/2015

Ședința publică de la 10 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. S. M.-președintele instanței

GREFIER: T. C.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.

Pe rol judecarea cererii petentei P. C. HODOD prin PRIMARUL C. HODOD, cu sediul în localitatea Hodod, ., județul Satu M., împotriva intimatului K. Ș., domiciliat în comuna Hodod, ., județul Satu M. având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că se află la al doilea termen de judecată cauza și este scutită de plata taxei judiciare de timbru, după care.

Președintele completului de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 395 N.C.P.C. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cererii de față;

Prin cererea înregistrată sub dosar cu nr._ din 20.11.2014, petenta P. C. HODOD prin PRIMARUL C. HODOD a chemat în judecată pe intimatul K. Ș., solicitând ca instanța să dispună înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 480 lei cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În fapt se arată de către petent că, prinprocesele verbale anexate la prezenta, . nr._/05.08.2010, CC nr._/27.04.2010, CC nr._/02.03.2010 pârâtul a fost sancționat prin aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 480 lei.

Întrucât pârâtul K. Ș., nu a formulat, în temeiul prevederilor art. 31 alin.l din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, plângere la contravenție împotriva actului sancționator, acesta a devenit, în condițiile art. 37 din același act normativ, titlu executoriu.

O.G. nr.2/2001

"Art. 31

(1)împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

(2)Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.

ART. 37

Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.”

Astfel, în vederea îndeplinirii procedurii de executare a sancțiunii amenzii contravenționale potrivit dispozițiilor art. 39 din O.G. nr. 2/2001, procesul verbal a fost comunicat organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul, respectiv organelor de executare din cadrul compartimentului de specialitate - Direcția Impozite și Taxe Locale.

Întrucât organele de executare silită au constatat că pârâtul nu a achitat amenda contravențională și nu există posibilitatea executării silite a acestuia, în temeiul dispozițiilor art. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001( actualizată) așa cum au fost modificate de art. I din ORDONANȚA nr. 17 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 27 august 2014, solicită transformarea amenzii contravenționale în cuantum de 480 lei în muncă în folosul comunității.

În probațiune s-au depus: : înscrisuri.

În drept, invocă art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001( actualizată), O.G. nr. 55/2002( actualizată).

În baza art. 223 Cod de procedură civilă solicită judecarea cauzei în lipsă.

Intimatul s-a prezentat în fața instanței în ședința publică din data de 10.02.2015, depunând copie de pe chitanțele prin care au fost achitate amenzile contravenționale, în sumă totală de 300 lei.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată că prin procesul verbal anexate la prezenta pârâtul a fost sancționat prin aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 480 lei.

Intimatul a făcut dovada achitării amenzilor contravenționale, în sumă totală de 300 lei (filele 16-18 de la dosar), amenzi achitate în termenul celor 48 de ore de la data aplicării amenzilor.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța va respinge ca fără obiect cererea formulată de petenta, P. C. HODOD prin PRIMARUL C. HODOD, cu sediul în localitatea Hodod, ., județul Satu M., împotriva intimatului K. Ș., domiciliat în comuna Hodod, ., județul Satu M. având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității..

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

RESPINGE CA FĂRĂ OBIECT cererea formulată de petenta, P. C. HODOD prin PRIMARUL C. HODOD, cu sediul în localitatea Hodod, ., județul Satu M., împotriva intimatului K. Ș., domiciliat în comuna Hodod, ., județul Satu M. având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității..

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de a declara recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.03.2015

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. S. M. T. C.

Red C.S.M.

Tehnored. T.C.

4 ex/11.03. 2015

2com. /11.03.2015

1 ex. . petenta P. C. HODOD prin PRIMARUL C. HODOD, cu sediul în localitatea Hodod, ., județul Satu M.

1 ex. intimatul K. Ș., domiciliat în comuna Hodod, ., județul Satu M.

T.C. 10 martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 361/2015. Judecătoria CAREI