Acţiune în constatare. Sentința nr. 4555/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4555/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 23356/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4555/2013

Ședința publică de la 08.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R.-M. P.

GREFIER: M. F.

Pe rol este amânarea pronunțării asupra cauzei civile privind pe reclamanții B. A. și B. M. în contradictoriu cu pârâta H. L., având ca obiect acțiune în constatare DISJ_/211/2011.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 07.03.2013, concluzii scrise formulate de către reclamanți.

Se constată că dezbaterea pe fond a avut loc în ședinta publică din 01.03.2013, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședinta din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, termen la care instanța a amânat pronunțarea pentru prezenta dată pentru ca părțile să poată depune concluzii scrise.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.07.2012 pe rolul instanței sub nr._/211/2011 și disjunsă sub nr._ la data 05.10.2012, prin încheierea ședinței publice din data de 05.10.2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2011 (fila 19), reclamanții B. A. și B. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta H. L.:

  • Să se constate caracterul simulat al antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2334/25.11.2009 de BNP Asociați „M.”,
  • Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat în esență că între părți nu a existat o înțelegere cu privire la vânzarea imobilului în litigiu, că în realitate pârâta i-a achitat un împrumut de 7.500 euro, pentru o durată de 6 luni și pentru care i-a perceput o dobândă de 3.500 euro, că pârâta nu a dorit să încheie un contract de împrumut, iar fiindcă reclamanții aveau nevoie de bani, au acceptat propunerea acesteia de a încheia antecontractul de vânzare-cumpărare menționat.

Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 119 C.proc.civ.

În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 5-18).

Prin încheierea camerei de consiliu din data de 09.11.2012, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamanți și a dispus scutirea acestora de la plata sumei de 2.607,01 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru (filele 39-40).

Pârâta H. L., prin avocat Bobos M.-M., cu împuternicire avocațială la fila 49, a depus întâmpinare (filele 45-46) în cadrul ședinței publice din data de 23.11.2012, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivare, s-a arătat că a încheiat cu reclamanții antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2334/25.11.2009 de BNP Asociați „M.”, că a convenit cu aceștia ca până la data de 25.05.2010 să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului în formă autentică, că reclamanții nu s-au prezentat în acest sens, că reclamantul B. A. i-a comunicat că nu mai dorește să înstrăineze imobilul și că îi va înapoia suma de 11.000 euro achitată, că nu are suma de bani, însă numitul Paloczy I. îi datorează o sumă de bani, sens în care s-a încheiat un contract de împrumut fictiv prin care acesta din urmă s-a obligat să îi restituie banii pârâtei, iar aceasta să radieze din cartea funciară înscrierea antecontractului după restituirea sumei.

În drept, s-au invocat art. 115 și următoarele C.proc.civ.

În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 47-48).

Instanța a administrat proba cu înscrisurile de la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei (filele 62-63).

La termenul de judecată din data de 01.03.2013, pârâta H. L., prin avocat R.-M. M., cu împuternicire avocațială la fila 57, a depus note de ședință (filele 64-65).

La data de 05.03.2013, pârâta H. L. a depus la dosar note de ședințe.

La data de 07.03.2013, reclamanții B. A. și B. M. au depus la dosar concluzii scrise.

Analizând actele și lucrările dosarului,, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește dreptul material aplicabil prezentei acțiuni, având în vedere succesiunea de legi în timp până la momentul pronunțării prezentei, instanța apreciază că sunt incidente dispozițiile Codului civil de la 1864, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil coroborat cu art. art. 91 și art. 220 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil.

Între reclamanții B. A. și B. M. în calitate de vânzători și pârâta H. L., în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2334/25.11.2009 de BNP Asociați „M.” (fila 48), având ca obiect imobilul teren arabil în suprafață de 2.900 mp, situat în localitatea Chinteni, județul Cluj, înscris în CF nr._ Chinteni provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 2720, cu nr. ser. A1, cu nr. cadastral 1063, pentru suma de 11.000 euro, care a fost achitat în întregime înainte de semnarea convenției.

Părțile au covenit ca data limită pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică data de 25.05.2010.

Simulatia este operatiunea juridica caracterizată prin existența concomitentă între aceleași parti a doua contracte: unul public, aparent, denumit și contract simulat, prin care se creează o aparență juridică neconforma cu realitatea si altul secret, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public simulat.

Existenta simulatiei presupune încheierea în secret a contraînscrisului si caracterul contemporan al actului secret cu cel public, nu si conditia ca actul secret sa fie întocmit într-o anumita forma.

De remarcat faptul ca anterioritatea sau simultaneitatea actului secret priveste operatia juridica, ca negotium iuris, si nu înscrisul, văzut ca instrumentum probationis, în care este consemnata întelegerea partilor.

Exista simulatie, chiar daca înscrisul în care s-a consemnat actul secret, care a precedat sau a fost simultan actului aparent, este redactat ulterior încheierii actului aparent.

Esential este ca întelegerea partilor, în sens de negotium, sa fi fost anterioara sau concomitenta actului aparent, iar contractul secret, încheiat anterior, sa fie în vigoare în momentul încheierii actului public.

Dacă părțile încheie mai întâi un contract aparent, iar ulterior încheie un contract secret, prin care anihilează sau modifică efectele primului, nu mai este incidentă instituția simulației, întrucât ambele contracte corespund voinței reale a părților, așa cum există această voință la momentul încheierii fiecăruia dintre cele două contracte, iar contractul secret încheiat ulterior urmărește să revoce sau să modifice contractul aparent, care a corespuns voinței reale a părților din momentul încheierii sale.

Apare dincolo de orice dubiu că, deși neîntemeiată în drept, prin cererea dedusă judecății, reclamanții invocă deghizarea totală ca formă a simulației, respectiv împrejurarea că s-a ascuns însăși natura juridică a actului secret, în sensul că s-a încheiat un contract de împrumut și nu un antecontract de vânzare-cumpărare.

Având în vedere că față de reclamanți contractul de împrumut invocat este un act juridic, iar nu un fapt juridic, aceștia sunt ținuti să facă proba prin mijloacele de probă admisibile, respectiv cu restricțiile impuse de art. 1191 și următoarele C.civ. de la 1864.

Din coroborarea înscrisurilor de la dosarul cauzei cu interogatoriul pârâtei (filele 62-63) și cu începutul de dovadă scrisă, valoare probatorie acordată scriptului încheiat la data de 17.06.2011, intitulat „contract de împrumut”, (fila 13 din dosarul nr._/211/2011 acvirat), care nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. art. 1179 alin. (1) alin. (2) C.proc.civ., în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2334/25.11.2009 de BNP Asociați „M.” (fila 48), reclamanții nu au înțeles să se prezinte la data stabilită în acest sens pentru perfectarea contractului în formă autentică, că reclamantul B. A. i-a propus pârâtei ca suma de 11.000 euro primită odată cu încheierea antecontractului să fie restituită pârâtei, că datoria în valoare de 16.000 euro pe care o avea numitul Paloczy I. față de reclamant, să fie stinsă prin achitarea de către acesta din urmă în favoarea pârâtei H. L. a sumei de 11.000 euro, în contul creanței pe care pârâta o deținea față de reclamanți, iar diferența de 5.000 euro să fie restituiți reclamantului.

În consecință, instanța apreciază că voința reală a părților la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2334/25.11.2009 de BNP Asociați „M.” (fila 48) a fost aceea de a-și asuma obligația de a face constând în încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică cu privire la imobilul teren arabil în suprafață de 2.900 mp, situat în localitatea Chinteni, județul Cluj, înscris în CF nr._ Chinteni provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 2720, cu nr. ser. A1, cu nr. cadastral 1063 și că între reclamantul B. A. și pârâta H. L. a intervenit o novație prin schimbare de debitor care echivalează cu delegația perfectă, prin care aceștia au convenit ca efectele antecontractului de vânzare cumpărare să înceteze, iar reclamanții să restituie suma de 11.000 euro în favoarea pârâtei, care să fie achitată de debitorul Paloczy I..

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține că reclamanții nu au făcut dovada unui contract de împrumut, înscris sub semnătură privată ad probationem, încheiat simultan sau anterior antecontractului de vânzare-cumpărare menționat, prin care reclamanții să fi împrumutat suma de 11.000 euro de la pârâtă și care să ateste adevărata voință juridică avută în vedere de către părți.

În consecință, instanța urmează a respinge cererea formulată de reclamanții B. A. și B. M. în contradictoriu cu pârâta H. L., ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cu care „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

De asemenea, raportat la împrejurarea că prin încheierea camerei de consiliu din data de 09.11.2012, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamanți și a dispus scutirea acestora de la plata sumei de 2.607,01 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru (filele 39-40), instanța urmează a dispune în temeiul art. 19 alin. (1) din OUG nr. 51/2008, ca suma de 2.607,01 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru pentru care s-a admis cererea reclamanților de acordare ajutor public judiciar să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanții B. A. și B. M., ambii cu domiciliul în Cluj-N., . C, județul Cluj, în contradictoriu cu pârâta H. L., cu domiciliul în Cluj-N., . A, județul Cluj, având ca constatare caracter simulat, ca neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat la cheltuieli de judecată.

Cheltuielile de judecată în cuantum de 2.607,01 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru pentru care s-a admis cererea reclamanților de acordare ajutor public judiciar rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08 martie 2013.

PREȘEDINTEGREFIER

R.-M. POPAMELINDA F.

Red. R.M.P./ dact. M.F./5 ex./14.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 4555/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA