Somaţie de plată. Sentința nr. 6905/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6905/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 4508/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6905/2013
Ședința publică din 16.04.2013
Completul constituit din:
JUDECĂTOR: I. G.
GREFIER: A.-M. F.
S-a luat în examinare cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea . S. SA împotriva debitoarei .>
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților atât la prima cât și la a doua strigare.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că societatea creditoarea nu s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, deși a fost citată cu această mențiune.
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii.
În temeiul art. 150 C.pr.civ. instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată în temeiul art. O.U.G. nr. 119/2007, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 august 2011 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, creditoarea . S. SA a solicitat în contradictoriu cu debitoarea . unei ordonanțe de plată pentru suma de 730,04 lei reprezentând contravaloarea servicii de curățarea canal sub presiune, plus dobânda legală de la data introducerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat, în esență, că pârâta a solicitat executarea lucrărilor de curațare canal menajer sub presiune, la imobilul situat în Cluj-N., ., nr.1-2, lucrare ce a fost executată de către salariații petentei.
Pârâta a confirmat efectuarea lucrărilor, semnând și parafând actul numit „confirmare de lucrări” nr. 203/03.10.2011. Pentru prestația efectuată a fost emisă factura fiscală nr._ din data de 27.10.2011, dar suma nu a fost achitată nici până în prezent.
În drept s-au invocat dispozițiile O.U.G. nr. 5/2001.
În dovedirea cererii creditoarea a depus la dosar copie confirmare lucrări (f.6), factură (f.7).
Cererea nu a fost legal timbrată.
Legal citată, debitoarea nu a depus întâmpinare.
Analizând cu prioritate excepția netimbrării cererii, invocata din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 3 lit. o¹ din Legea nr. 146/1997, cererea pentru emiterea ordonanței conținând somația de plată se taxează cu taxă judiciară de timbru de 39 lei. Taxa aferentă acțiunii având un asemenea obiect se achită, potrivit prevederilor art. 20 alin. 1 și 2 din același act normativ, anticipat, sau dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, conform art. 20 alin. 3 din același act normativ.
În același timp, potrivit art. 3 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 32/1995, cererile de chemare în judecată adresate instanțelor judecătorești care au ca obiect o valoare mai mare de 1.000 lei, se timbrează cu timbru judiciar în valoare de 3 lei. În lipsa unor dispoziții exprese care să prevadă aplicarea unui timbru judiciar în sumă fixă pe cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, instanța apreciază că în cazul acestei cereri, care are un obiect evaluabil în bani, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
În speță, cererea depusă de creditoare nu a fost timbrată, motiv pentru care prin rezoluția aplicată la primirea cererii, s-a pus în vedere acesteia să depună taxa judiciară de timbru de 39 lei, creditoarea fiind citată cu aceasta mențiune pentru prezentul termen de judecată (f.11). Cu toate acestea, creditoarea nu a completat timbrajul conform celor dispuse până la prezentul termen de judecată.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu, aceasta excepție având caracter absolut și trebuind a fi soluționată cu precădere față de alte cereri formulate de părți. În consecință, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, va anula ca netimbrată cererea pentru emiterea ordonanței de plată, formulată de creditoarea . S. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării cererii, invocată de instanță din oficiu.
Anulează ca netimbrată cererea formulată de creditoarea . S. SA, cu sediul în Cluj-N., B.dul 21 decembrie 1989, nr.79, jud. Cluj în contradictoriu cu debitoarea . sediul în Cluj-N., . Mai, nr.1-2, jud. CLUJ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2013
JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. A.-M. F.
Red.Dact/I.G./4 ex/17.04.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 4555/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8805/2013.... → |
---|