Acţiune în constatare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 11063/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

CIVIL

Operator date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILA NR._/2013

Ședința publica din 24.09.2013

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: S. C.

GREFIER: I. M. S.

S-a luat in examinare acțiunea civila formulata de reclamantul H. A. C. în contradictoriu cu pârâtii C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. – prin Primar si M. C.-N. – prin Primar, având ca obiect actiune in constatare.

La apelul nominal se constata lipsa partilor

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24 septembrie 2013.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față,constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. –N. la data de 13.03.2013 sub dosar nr._ ,reclamantul H. A. C. a solicitat instanței sa constate,în contradictoriu cu pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. – prin Primar și M. C.-N. – prin Primar,că în temeiul contractului de atribuire nr.601/2004,incheiat între părți a dobândit un drept de folosință asupra terenului și sa constate nulitatea absolută a clauzei înscrisă în art.12 alin.2 din Contractul de închiriere nr.601/2004 și obligarea pârâtului C. local sa-i atribuie efectiv terenul sis a semneze procesul verbal de predare-primire a acestuia fiind asumată sub condiție pur potestativă,sa oblige pârâtul C. L. sa procedeze la identificarea terenului și atribuirea efectiva în folosinta a acestuia,sa intocmeasca procesul verbal de predare-primire care sa cuprinda datele de identificare a terenului,cu cheltuieli de judecată.

În motivare,în esență a menționat că a încheiat cu pârâtul C. local al mun.C.+N. contractul de atribuire nr.601/2004,prin care acesta s-a obligat să-i atribuie în folosință gratuită,în calitate de beneficiar,un teren proprietatea municipalității,conform procesului verbal de atribuire,care face parte integrantă din contract,iar terenul urma sa fie predat în baza procesului verbal de predare-primire.

În continuare a precizat că,deși obligația Consiliului local de predare a terenului este prevăzută în cap.IV din contract,nici până în acest moment,pârâtul nu a procedat la identificarea și predarea terenului,dar conform contractului,acest demers este la îndemâna pârâtului ,care depinde de vointa sa.

Reclamantul a susținut că pârâtul și-a asumat o obligație sub condiție pur potestativă,potrivit art. 1010 din Codul civil, nula din partea celui care se obiga.

În drept a invocat dispozițiile art.148 din Codul de procedură civilă,art.2502 alin.2 pct.2 din Codul civil.

În probațiune au depus înscrisuri.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C.-N.,excepția lipsa calitate procesual pasivă pentru pârâtul M. C.-N.,iar pe fond respingerea actiunii,pentru motivele de la f. 34-36.

Reclamantul a formulat raspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare pentru motivele expuse la f.39-42.

Analizând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C.-N.,,instanța reține următoarele:

Părțile au încheiat contractul nr.601/24.05.2004 (f.8-9),având ca obiect atribuirea în folosință,în vederea folosintei gratuite,a unui teren proprietatea municipalității,catre beneficiar,situate din punct de vedere administrativ în mun. C.-N.,pentru construirea unei locuințe.

Prin acțiunea introductivă de instanță ,reclamantul solicita obligara pârâțior la executarea acestui contract,respective anularea partială a acestuia.

Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004 orice persoană ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Conform dispozițiilor art.2 alin.1 lit.c din acelasi act normativ,sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

Față de cele de mai sus,raportat la obiectul contractului încheiat de părți și la cererea dedusă judecații,instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C.-N. și va declina competența în favoarea Tribunalului C.- Secția C. Administrativ si Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C.-Napaoca.

Declina competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul H. A. C. cu domiciliu în mun.C.-N. . . în contradictoriu cu pârâții C. L. AL MUNICIPIULUI C.-N. –prin Primar și M. C. –N. –prin Primar,ambii cu sediul în mun.C.-N. .-3 jud.C.,în favoarea Tribunalului C..

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică,azi,24 Septembrie 2013.

JUDECATOR, GREFIER,

S. C. I.-M. S.

Red./Dact/S.C./4 ex/01.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA