Anulare act. Sentința nr. 1174/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1174/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-07-2013 în dosarul nr. 3018/211/2013
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
SECTIA CIVILA
Operator de Date cu Caracter Personal 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1174/2013
Ședința Publică din 19 iulie 2013
Complet constituit din :
JUDECATOR: C.-S. N.
GREFIER: Z. E. F.
Pe rol se află pronunțarea hotărârii in dosarul civil cu numărul mai sus menționat, privind acțiunea civilă formulată de către reclamantul S. D. în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constantă că dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 28 iunie 2013, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Reține că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 06.02.2013 de către S. D. în contradictoriu cu V. România SA, acesta a solicitat constatarea caracterul abuziv al prevederilor art.3.5 din convenția de credit nr._/PC/24.07.2007 si al art. 5 lit. a. din Condițiile speciale din aceeași convenție de credit, privitoare la perceperea unui comision de risc si înlăturarea acestora din Convenția de credit nr. 0112978IPC 124._, repunerea părtilor in situația anterioara inserării in Convenția de credit nr._/PC/24.07.2007 a prevederilor art. 3.5. din Condițiile generale si a prevederilor art. 5 lit. a din Condițiile speciale si obligarea paratelor la restituirea către reclamant a sumelor încasate cu titlu de comision de risc începând cu data semnării convenției de credit si pana in data de 16.09.2010, Constatarea caracterul abuziv al prevederilor art. 3 din Actul Adițional din data de 16.06.2010 al Convenției de credit nr._/PC/24.07.2007 si înlăturarea acestora din Convenția de credit. De asemenea, repunerea părților in situația anterioara inserării in Convenția de credit nr._/PC/24.07.2007 a prevederilor art. 3 din Actul Adițional din data de 16.06.2010 si obligarea paratelor la restituirea către reclamant a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare începând cu data comunicării Actului Adițional si pana la rămânerea definitiva a hotărârii care va fi pronunțata in prezenta cauza și obligarea paratelor la plata către subsemnatul a dobânzii legale calculate asupra fiecărei sume de bani plătite paratei cu titlu de comision de risc si comision de administrare, de la data plații de către reclamant a fiecărei sume de bani si pana la data restituirii efective.
În motivare a arătat că în data de 24.07.2007, între S.C. V. România S.A., prin intermediul S.C. V. România S.A. Sucursala Cluj si reclamant a fost încheiată convenția de credit nr._/PC/24.07.2007. In baza acestei convenții banca s-a angajat sa îi acordate un credit in scopul refinanțării unui credit obținut de subsemnatul de la Piraeus Bank, in suma de 74.000 CHF. In momentul încheierii convenției de credit a oferit paratei o garanție reala imobiliara, constând din imobilul casa de cărămida, situata in mun. Reghin, înscrisă in C.F. 4817 I Reghin, imobil aflat in proprietatea garanților ipotecari F. Z. si F. M..
Totodată, pe langa garanția reala imobiliara, la art. 3.5 din Condițiile generale si la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit, era prevăzuta perceperea unui comision de risc în cuantum de "0,15%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zile de scadentă, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit".
Clauzele contractuale care stabilesc obligativitatea sa de a achita comisionul de risc, au caracterul unor clauze abuzive, așa cum au fost acestea definite in cuprinsul art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
Clauzele care stabilesc existenta unui comision de risc au un caracter abuziv întrucât acest comision a fost aplicat, fără să se arate în funcție de ce a fost stabilit, de ce totuși s-a impus aplicarea lui din moment de exista o garanție imobiliara, cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului in situația neproducerii riscului sau daca se poate restitui in anumite situații.
Prin aceste clauze, care datorita modului in care au fost formulate si percepute, fara nici o posibilitate de negociere, având caracterul unor clauze abuzive, s-a urmărit perceperea sub forma voalata a unui nou comision.
Astfel, prin OUG nr. 50/2010 s-a reglementat aceasta problema, fiind impuse băncilor condiții noi, obligativitatea eliminării acestui comision.
In aceste condiții, având in vedere ca aceste clauze care consfințesc existența comisionului de risc au caracterul unor clauze abuzive in condițiile legii, aceste clauze sunt lovite de nulitate absoluta, odată cu anularea lor impunându-se restituirea sumelor încasate cu acest titlu, nulitatea operand retroactiv, de la momentul întocmirii actului.
Ulterior intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010, reclamantul a înregistrat la pârâta de rând 1 adresa nr. 274/10.09.2010, adresa prin care solicita, printre altele si stoparea încasării comisionului de risc revăzut in convenția de credit încheiata intre noi, întrucât acesta contravine dispozițiilor legale. Ca urmare a adresei contestatorului, in data 16.09.2010 i-a fost comunicat un act adițional, care modifica conținutul convenției de credit nr._/PC/24.07.2007. făcând ca, cel puțin aparenta, aceasta sa fie in conformitate cu dispozițiile OUG nr. .50/20.10.
Astfel in cuprinsul convenției de credit, așa cum a fost aceasta modificata prin actul
adițional comunicat, nu mai apărea perceperea unui comision de risc, insa la un studiu mai temeinic se putea observa faptul ca acest comision nu fusese eliminat ci doar ii fusese schimbata denumirea din comision de risc in comision de administrare credit.
La art. 3 din Actul Adițional comunicat era prevăzuta modificarea Punctului 5 din Condițiile Speciale ale Convenției, in sensul ca la punctul 5.1 lit. b era prevăzuta perceperea unui comision de administrare credit in cuantum de „0,15% pe luna. aplicabil Soldului Creditului, datorat si plătibil de către Impumutat Băncii, lunar, pe toata durata creditului, la Data de Scadenta stabilita la pct. 6 „Rambursări si Plați" din Condițiile Speciale ale Convenției, pentru administrarea de către Banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea Sumei Principale la dispoziția împrumutatului, in termenii si condițiile prevăzute in Convenție. (...)"
Mai exact, acest nou comision de administrare are aceeași seminificatie ca si comisionul de risc existent in forma inițiala a Convenției, clauza privitoare la introducerea comisionului de administrare având același conținut ca si clauzele care vizau existenta comisionului de risc.
In aceste condiții, noua clauza privind comisionul de administrare este o clauza abuziva in lumina dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Astfel, aceasta clauza este abuziva, intrucat a fost introdusa fara a exista o negociere prealabila cu subsemnatul, creând totodată, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, in detrimentul subsemnatului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
Având in vedere prevederile legale existente in momentul de fata, dar si atitudinea paratei de rând 1, care prin oferta prezentata ca urmare a invitației la conciliere a recunoscut indirect faptul ca susținerile mele sunt întemeiate, consideram prezenta acțiune ca fiind temeinica si legala, motiv pentru care solicita admiterea in totalitate.
În drept a fost întemeiată acțiunea pe prevederile Legii 193/2000, OUG 50/2010, OG 9/2000
Față de acțiunea formulată de către reclamant, pârâta a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată și în subsidiar, respingerea pretențiilor reclamantului cu privire la restituirea sumelor percepute de bancă cu titlul de comision de risc în perioada 24.07.2007 – 06.02.2010 ca fiind prescrise și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale active a reclamantului pentru a sesiza instanța cu o acțiune în baza Legii nr 193/2000.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 193/2000, Controlul respectării dispozițiilor prezentei legi se face de reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Proiecția Consumatorilor.
In continuare, art. 11-12 reglementează procedura de control, prevăzând că, în măsura în care identifică stipularea unor clauze ce pot fi considerate abuzive, organele de control întocmesc un proces-verbal ce va sta la baza sesizării instanței de judecată pentru eliminarea clauzelor respective.
Din aceste prevederi legale reiese că sesizarea instanței de judecată cu o acțiune fundamentată pe Legea nr. 193/2000 poate fi tăcută doar de către organele de control și doar prin procesul-verbal menționat la art. 11. Aceasta este procedura firească de sesizare a instanței de judecată cu pretenții în baza Legii nr. 193/2000.
Având în vedere că reclamantul nu au urmat procedura amintită, nesesizând în prealabil organele administrative de control (ANPC), acțiunea dumnealor întemeiată pe prevederile Legii nr. 193/2000 trebuie respinsă ca inadmisibilă, reclamantul neavând calitatea specială impusă de art. 8 -13 din Legea nr. 193/2000.
Soluția este confirmată de prevederile art. 14 din Legea nr. 193/2000. unde se prevede: consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au, dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedură civilă.
Din acest text reiese că persoanele ce au calitatea de consumatori pot contesta direct clauzele contractuale pe care le consideră abuzive doar în temeiul dreptului comun (Codul civil și Codul de procedură civilă), nu și în baza Legii nr. 193/2000. Printr-o interpretare logică a textului de lege se poate conchide că sesizarea instanței în baza Legii nr. 193/2000 poate fi făcută doar de către organele de control menționate la art. 8. D. ulterior acestei proceduri, după ce instanța va fi constatat caracterul abuziv, consumatorii pot introduce o acțiune directă în vederea reparării prejudiciului cauzat de clauza abuzivă.
Prin urmare sesizarea instanței direct de către reclamanți apare ca o procedură inadmisibilă raportat la prevederile Legii nr. 193/2000. ceea ce confirmă lipsa calității procesuale active a reclamantului.
De asemenea a invocat pe cale de excepție prescripția dreptului reclamantului de a pretinde restituirea sumelor percepute de bancă cu titlu de comision de risc - de la – încheierea contractului de credit - 24.07.2007 și până la data de 06.02.2010 (3 ani anterior introducerii acțiunii).
Convenția de credit a fost încheiată de reclamanți la 24.07.2007, comisioanele fiind achitate lunar, începând cu data menționată. Cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea societății V. la restituirea comisioanelor percepute a fost introdusă la data de 06.02.2013.
In aceste condiții, dreptul reclamantului de a solicita restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani anterior introducerii acțiunii este prescris în condițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Solicită anularea cererii de chemare în judecată, ea nerespectând condițiile impuse de art. 7203 alin. 1 lit. c) C.pr.civ. :In acțiunea reclamantului nu se indică valoarea obiectului litigiului și cu atât mai puțin modul de calcul și înscrisurile de referință. Având în vedere caracterul imperativ al art. 7203 C.pr.civ. și faptul că impune condiții de valabilitate a cererii de chemare în judecată, neîndeplinirea acestor condiții trebuie să atragă nulitatea cererii de chemare în judecată.
În ce privește fondul cauzei: Prin Convenția de credit nr._/PC/24.07.2007 (în continuare Convenția), Banca V. a împrumutat reclamantului suma de 74.000 CHF pentru o durată de 300 luni (25 ani).
In contractul încheiat cu Banca, reclamantul a avut libertatea să propună și să ajusteze toate aspectele esențiale ale creditului: suma împrumutată, durata, tipul dobânzii, valuta etc., împrumutul fiind acordat de Bancă astfel încât să corespundă întocmai nevoilor și resurselor clientului.
Deși avea posibilitatea să deschidă un dialog pe marginea clauzelor atacate prin prezenta acțiune, reclamantul nu a pus în discuție niciuna din clauze, acceptându-le în forma propusă - iar nu impusă - de Bancă.
Trebuie subliniat că reclamantul este consumator avizat de credite, contractând cel puțin încă un credit; aceasta reiese din art. l lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției, unde la destinația creditului se prevede refinanțarea unui credit acordat anterior de Piraeus Bank. Concluzionând, reclamantul a avut inițiativa contractării împrumutului, a stabilit prin negociere liberă și directă condițiile esențiale ale împrumutului, fără a obiecta cu privire la aspectele pe care le-a dedus judecății.
Contractul a fost încheiat de Bancă cu bună-credință, urmărindu-se un scop legitim prin mijloace legitime; Pentru a putea vorbi de o clauză abuzivă, aceasta trebuie să fie stipulată, potrivit art. 43/10 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, contrar cerințelor bunei-credințe. îi revine reclamantului sarcina de a proba reaua-credință a Băncii, câtă vreme buna-credință se prezumă .
Prin Convenția în sine. precum și prin clauzele stipulate. Banca a urmărit un scop licit și moral: acela de a desfășura o activitate comercială, de a oferi un serviciu de larg consum și de a înregistra un profit.
V. a dat dovadă de bună-credință. informând complet reclamantul cu privire la toate aspectele contractului - inclusiv comisioanele și chestiunile de dinamică a dobânzii ce pot fi atrase de fluctuații economice grave - și respectând cu strictețe reglementările dreptului consumului (OG nr. 21/1992 . Legea nr. 296/2004, Legea nr. 193/2000).
Nu există un dezechilibru contractual semnificativ; având în vedere valoarea considerabilă a creditului acordat și durata îndelungată a împrumutului, clauzele stipulate în favoarea Băncii sunt echilibrate cu câștigul substanțial realizat de clienți.
Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 face vorbire de un dezechilibru semnificativ în drepturile și obligațiile părților, stabilind o condiție cantitativă în aprecierea caracterului abuziv al clauzelor.
După cum reiese din această comparație, nu poate fi identificat niciun dezechilibru semnificativ: clauzele stipulate în favoarea Băncii reprezintă contraponderea sumei consistente împrumutate reclamantului, aceste clauze având scopul de a asigura recuperarea împrumutului.
Finalizând analiza condițiilor impuse de art. 4 alin. 1 al Legii nr. 193/2000, prin prisma criteriului negocierii, al bunei-credințe și al dezechilibrului semnificativ, se poate observa că prevederile Convenției de credit nu pot fi supuse controlului caracterului abuziv, câtă vreme respectă cele trei criterii evocate:
Convenția a fost deschisă negocierii;
Convenția a fost încheiată cu bună-credință, urmărind un scop licit și moral;
Nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligatiile părților.
Comisionul de risc (art. 5 lit. a din Condițiile Speciale - C.S. - și 3.5 din Condițiile Generale - C.G.) reprezintă o componentă a prețului creditului, fiind inclus în D. (dobânda anuală efectivă). Potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al contractului nu poate privi prețul contractual.
Dobânda anuală efectivă (D.) este definită de art. 7 pct. 6 al OUG 50/2010 și de art. 3 lit. i) din Directiva 2008/48 ca fiind costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului. D. reprezintă prețul creditului, care include atât costurile colaterale, cât și cota de profit a Băncii; prin raportare la D., consumatorii pot compara ofertele comerciale ale diferitelor bănci și pot anticipa cât îi va costa creditul contractat. Acesta este motivul pentru care, potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remuneratei, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Câtă vreme reclamantul a cunoscut și acceptat prețul și obiectul contractului, relevate atât în nivelul D.. cât și suma totală de rambursat înscrisă în Planul de rambursare, instanța nu este îndreptățită să aprecieze caracterul abuziv al acestor elemente contractuale, așa cum foarte bine a reținut și ICCJ prin decizia nr. 4685/27.11.2012. pronunțată în dosarul nr._ *.
Comisionul de risc reprezintă contravaloarea unui serviciu efectiv oferit de Bancă, având totodată scopul de a acoperi marja de risc generată prin acordarea creditului; un astfel de comision nu poate fi considerat abuziv:
Riscul bancar este punctul central de interes în activitatea Băncii; funcționarea și prosperitatea Băncii depind de minimizarea și acoperirea riscurilor.
Prin acordarea oricărui credit, Banca înregistrează un pasiv contabil. După acordarea creditului, singura preocupare a Băncii este să monitorizeze creditele acordate (elementele de pasiv) și să își ajusteze strategia economică în funcție de gradul de risc pe care acestea îl atrag. Spre exemplu, dacă la un moment dat se constată creșterea gradului de risc al creditelor acordate, Banca va adopta o strategie economică de conservare, evitând investițiile, creditarea ș.a.; din contră, dacă se constată că scade gradul de risc al creditelor. Banca va adopta o politică economică de expansiune.
Comisionul de risc acoperă costurile de funcționare a serviciilor ce evaluează, monitorizează și gestionează riscul bancar în cadrul V.. In plus, o parte din fondurile procurate de Bancă prin încasarea comisionului de risc sunt destinate constituirii de provizioane pentru acoperirea riscurilor.
Acest comision lunar, denumit în mod curent de risc sau de administrare a riscului este perceput de la un nivel minimal (0,1% din soldul creditului), asigurându-se în mod constant o sursă pentru acoperirea costurilor de gestiune a riscului. Precizăm că la nivelul Băncii sunt constituite departamente specializate pentru monitorizarea și gestionarea riscului.
Modul de calcul al comisionului este descris în mod explicit în clauza contestată: 0,1%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, astfel că nu se verifică susținerea reclamantului că nu au cunoscut și nu au putut cunoaște întinerea obligației de plată. Mai mult. comisionul este defalcat lunar și în planul de rambursare.
Comisionul de risc este un cost real și transparent al creditului, cu o destinație precisă, care nu are caracter abuziv în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Comisionul de risc este defalcat în cadrul D. din rațiuni de transparență, pentru a indica clientului care este destinația sumelor pe care le plătește. Totodată, este un cost real al creditului: câtă vreme Banca își asumă un risc prin acordarea împrumutului, iar Convenția are caracter comutativ, clientul este obligat să suporte contravaloarea serviciilor de gestiune a riscului generat de creditul de care beneficiază.
Garanțiile și asigurările aferente creditului nu sunt destinate să acopere costurile de gestionare a riscului bancar.
Reclamantul argumentează că riscul generat de acordarea creditului este acoperit de garanțiile constituite, susținând că aceste garanții acoperă creditul.
În concluzie, constituirea unei garanții reale nu acoperă riscurile la care se supune Banca, însăși garanția fiind supusă riscului.
In ce privește obligația clientului de a asigura imobilul asupra căreia s-a constituit garanția, aceasta este o măsură de conservare a garanției, nicidecum de diminuare a riscului. Spre exemplu, chiar dacă imobilul este asigurat la valoarea sumei împrumutate, o astfel de asigurare nu înlătură riscul scăderii valorii imobilului, ci acoperă riscul pieirii garanției.
In fine, modalitatea principală de recuperarea sumei împrumutate de către Bancă este prin rambursare, iar nu prin executarea garanțiilor. In activitatea bancară situația în care se ajunge la executarea garanției pentru recuperarea creditului este tratată ca o situație de risc survenit, câtă vreme executarea implică costuri, proceduri jurisdicționale și nu în ultimul rând, există riscul ca executarea garanției să eșueze.
Se observă așadar că, din orice perspectivă ar fi privită problema, garanțiile sunt cel mult măsuri de controlare a riscurilor, iar nicidecum de suprimare ori compensare a lor.
Evoluția terminologică comision de risc - comision de administrare nu influențează în niciun mod obligațiile efective de plată ale clienților, cât timp prețul contractual - reprezentat de D. și detaliat în Planul de rambursare - rămâne neschimbat.
În ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv și nulității art. 3 din Actul Adițional Ia convenția de credit privind comisionul de administrare credit:
In conformitate cu dispozițiile legale cuprinse în art. II alin. 2 din Legea 288/2010 Actele adiționale nesemnate de către consumatori, se consideră ca fiind acceptate tacit și își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. In prezentul litigiu actul adițional deși nu a fost semnat de reclamant, el își va produce efectele în conformitate cu termenii în care a fost formulat întrucât reclamantul nu a formulat notificări, în termenul indicat de lege(28.12._11), prin care să arate că nu este de acord cu conținutul actului adițional.
Actul adițional a fost încheiat de Bancă cu reclamantul după . OUG nr. 50/2010, comisionul de administrare a creditului fiind stipulat în conformitate cu prevederile acestui act normativ.
Câtă vreme OUG nr. 50/2010 prevede în mod expres la art. 36 că Banca poate percepe un comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, includerea acestui comision în contract nu poate fi considerată abuzivă. Acolo unde legiuitorul a exclus în mod expres caracterul abuziv al unui astfel de comision, instanța nu poate interveni.
În concluzie, în baza celor expuse anterior, considerăm că această clauză nu este
abuzivă astfel că nu se impune înlăturarea acesteia din contractul de credit.
În drept au invocat prevederile art. 115 și urm., 274 C.pr.civ.. Legea nr. 193/200Up.și Directiva 93/13/CEE. OUG nr. 99/2006.
La data de 26.04.2013, reclamantul a formulat o precizare de acțiune, solicitând repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei să restituie reclamantului sumei de 4058,25 lei cu titlu de sume încasate cu titlu de comision de risc începând cu data semnării convenției de credit și până la data de 16.09.2010, de asemenea, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei să restituie reclamantului sumei de 3059, 76 lei cu titlu de sume încasate cu titlu de comision de administrare începând cu data comunicării actului adițional și până la data de 12.04.2013.
Față de întâmpinarea formulată de către pârâtă reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care își exprimă poziția față de aspectele și excepțiile invocate.
Solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru a sesiza instanța cu o acțiune in baza Legii nr. 193/2000, pentru următoarele considerente: Intre reclamant si parata S.C. V. România S.A a fost încheiata convenția de credit_/PC/24.07.2007. În aceasta situație, având in vedere faptul ca intre subsemnatul si parata exista încheiata o convenție, in speța de fata dispozițiile Legii nr. 193/2000 se impun a fi coroborate cu dispozițiile art. 969 si 970 din Codul Civil de la 1864, act normativ care era in vigoare la data încheierii convenției de credit.
Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori reprezintă norma legala care a fost încălcata prin intermediul clauzelor abuzive inserate în convenția de credit.
Astfel, reclamantul are calitate procesuala activa pentru a solicita in fata instanței de judecata constatarea caracterului abuziv al unor clauze cuprinse in textul unei convenții a cărei parte semnatara sunt, precum si eliminarea din cuprinsul convenției a acestor clauze care au un caracter abuziv din prisma prevederilor Legii 193/2000, cu atât mai mult cu cat aceste clauze nasc obligații in sarcina subsemnatului.
Cu alte cuvinte, subsemnatul in calitate de parte semnatara a convenției de credit, pot sesiza instanța de judecata pentru a constata faptul ca anumite clauze din contract contravin legii.
In ceea ce privește dispozițiile art. 14 din Legea 193/2000 consider interpretarea restrictiva, care a fost data acestor dispoziții de către parata, ca fiind eronata.
Având in vedere ca prejudiciul consumatorilor, despre care se vorbește in cuprinsul art. 14 din Legea 193/2000, se naște tocmai din încălcarea prevederilor acestei legi considera ca art. 14 nu limitează posibilitatea consumatorilor prejudiciați de a se adresa instanței in baza prevederilor acestei legi, ci doar precizează faptul ca in cazul unui asemenea litigiu prevederile acestei legi trebuiesc coroborate cu cele ale Codului Civil si ale Codului de procedura civila.
Mai mult, subsemnatul in calitate de parte semnatara a convenției de credit, poate sesiza instanța de judecata pentru a constata faptul ca anumite clauze din contract contravin legii.
A solicitat respingerea excepției privind prescripția dreptului subsemnatului de a
pretinde restituirea sumelor percepute de Banca cu titlu de comision de risc de Ia data încheierii contractului de credit si pana in prezent, doresc sa arat faptul ca acesta nu este prescris întrucât dreptul său la acțiune nu s-a născut la momentul plații ci, odată cu constatarea ca abuziva a acestei clauze, subsemnatul solicitând restituirea unor sume plătite în temeiul unei clauze declarate nula de către instanța.
Pe fond, arată că convenția de credit nu a fost deschisă negocierii. Atât percepția subsemnatului, cat si a opiniei publice conform cărora creditele bancare sunt contractate in baza unor formulare pe care clienții le pot accepta sau refuza, este conforma realității. Realitatea este ca, atât reclamantul cat si alte persoane care au apelat la serviciile băncii nu am avut alta alternativa decât sa acceptam in .>
In ceea ce privește clauza referitoare la perceperea comisionului de risc. acesta a fost aplicat, fara sa se arate in funcție de ce a fost stabilit, de ce totuși s-a impus aplicarea lui din moment ce exista o garanție imobiliara, de ce acesta este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditul in situația neproducerii riscului, astfel ca ar fi de necrezut ca o astfel de clauza contractuala a fost inserata in contract ca urmare a negocierii dintre parti.
Raportat la susținerile din întâmpinarea depusa de către parate conform cărora eu am fost cel care am solicitat contractarea unui credit, după ce am studiat oferta publica a băncii, doresc sa arat faptul ca am făcut acest lucru intrucat in aparenta oferta băncii apare ca fiind foarte atractiva.
Insa, asa cum am arătat si mai sus, datorita comisionului de risc. care are caracterul unei dobânzi mascate, paratele isi permit sa perceapă o D. (dobânda anuala efectiva) mult inferioara celei percepute de alte banei. Astfel ca, atât subsemnatul cat si celelalte persoane care au incheiat o convenție de credit cu paratele, am fost induși in eroare datorita faptului ca aceștia percep o D. scăzuta, la care insa daca adunam cuantumul comisionului de risc obținem un procent egal cu cel al D. percepute de celelalte banei.
Conform art. 41 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, BNR impune instituțiilor de credit, tot in scopul diminuării riscului "sa isi organizeze activitatea de ereditare astfel încât sa asigure separarea clara si efectiva a funcției de promovare si vânzare a produselor de ereditare de funcția de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii. "
F. de toate considerentele mat sus indicate, precum si fata de cele indicate in acțiunea introductiva, consideră cererea sa ca fiind temeinica si legala, motiv pentru care solicită admiterea în totalitate.
La data de 02 iulie 2013 intimata a formulat concluzii scrise prin care a arătat următoarele. Reclamantul nu îndeplinește criteriul esențial de consumator în sensul art. 2 alin 1 din Legea nr. 193/2000, neavând calitate procesuală activă în prezenta cauză.
Protecția consumatorilor se fundamentează pe prezumția că persoanele care acționează în afara mediului profesional sau de afaceri nu dețin cunoștințele ți experiența necesară pentru a intra într-un raport contractual cu un profesionist pe poziție de egalitate.
Prin probatoriul administrat în cauză a fost răsturnată prezumția privind vulnerabilitatea economică a reclamantului. Astfel, prin răspunsul dat întrebării nr. 6 din interogatoriu, reclamantul arată că la data încheierii Convenției lucra ca director de vânzări. Este evident că experiența economică implicată de această funcție îl plasează pe reclamant mult peste nivelul unui așa-zis consumator mediu, dumnealui deținând informațiile și experiența specifice unui profesionist la momentul negocierii cu Banca.
Totodată, reclamantul a ascuns cu rea-credință activitatea comercială desfășurată la momentul încheierii Convenției prin intermediul PFA S. D., după cum reiese din răspunsul dat la întrebarea 8 din interogatoriu și din extrasul ReCom depus la dosarul cauzei. Lipsa de onestitate a reclamantului justifică reținerea unei prezumții judiciare în sensul utilizării fondurilor împrumutate de la Bancă pentru finanțarea activității PFA S. D.. Aceasta exclude din nou calitatea de consumator a reclamantului în sensul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Pornind de la prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, vă rugăm să observați caracterul negociat, buna-credință la încheierea Convențiilor și echilibrul contractual ce rezultă din compararea drepturilor și obligațiilor fiecăreia dintre părți.
În ce privește caracterul negociat, reclamantul recunoaște prin răspunsul dat întrebării 10 din interogatoriu că nu a avut inițiativa negocierii vreunei clauze contractuale. Este evident că orice negociere i-ar fi profitat iar, în măsura în care dumnealui nu a deschis discuția, Banca nu avea interesul să o facă.
Având în vedere că buna-credință se prezumă, iar reclamantul nu au reușit să probeze că Banca ar fi de rea-credință, vă rugăm să rețineți buna-credință a Băncii la încheierea Convenției.
Echilibrul contractual reiese din suma considerabilă de bani acordată de Bancă ți nivelul minim de costuri și garanții perceput în schimbul acestei sume. Totodată, reclamantul admite prin răspunsul dat la întrebarea 3 din interogatoriu că oferta Băncii a fost cea mai avantajoasă de pe piață la momentul contractării împrumutului.
Observând prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, clauzele contractuale privind obiectul și prețul nu pot face obiectul controlului judecătoresc al caracterului abuziv; în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut:
Prin urmare, atât comisionul de risc, cât și dobânda, ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate, în speță, de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apoi de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Așadar (...) nu se poate trece la controlul asupra caracterului abuziv al celor două clauze (...) (ÎCCJ, Secția a II-a Civilă, Dec. nr. 4685/27.11.2012)
Reclamantul confirmă prin răspunsurile la interogatoriu că a înțeles și acceptat condițiile Convenției și că nu a fost exercitată nicio presiune asupra sa pentru a încheia Convenția. Totodată, prin răspunsul dat la întrebările nr. 3 și 4, reclamantul precizează că în mod ferm că pentru încheierea Convenției a fost determinant nivelul D., precum și faptul că dintre toate ofertele consultate, oferta V. a fost cea mai avantajoasă la nivelul costurilor.
În plus, tocmai datorită faptului că nu reprezintă un element de profit al Băncii, comisionul de risc este încasat lună de lună ca operațiune distinctă de încasarea principalului și a dobânzii curente, având o destinație specifică.
Totodată, fiind calculat la soldul creditului, comisionul de risc/administrare se diminuează de la o lună la alta, expunerea economică Băncii reducându-se proporțional cu rambursarea împrumutului.
Reclamantul a cunoscut, anticipat și acceptat plata comisionului de risc atunci când a încheiat Convenția.
Nu se poate susține că garanția imobiliară acoperă riscul bancar, câtă vreme în speță această garanție a fost afectată de riscul de piață, pierzând din valoare pe fondul crizei economice. În multe situații valoarea garanțiilor imobiliare scade sub valoarea soldului creditului, făcând ca acesta să fie sub-garantat.
Garanțiile și asigurările aferente creditului nu sunt destinate să acopere riscul bancar.
Un contract de credit este profitabil pentru Bancă doar în măsura în care împrumutul este curent pe toată durata stipulată contractual, nu și atunci când devine scadent anticipat. Profitul Băncii este cuprins în dobândă, depinzând de curgerea timpului și de încasarea lună de lună a dobânzii cuvenite.
La acordarea unui credit pe 25 de ani, de exemplu, Banca își stabilește o strategie economică pe termen lung, bazându-se pe încasarea dobânzii lunare și asumându-și la rândul său obligații de plată ce vor fi acoperite prin încasarea dobânzii aferente creditelor acordate.
Într-o astfel de situație riscul este evident, din moment ce Banca nu atinge nivelul de profit scontat la acordarea împrumutului. Mai mult, prin faptul că nu va mai încasa dobânda ce ar fi curs în viitor, Banca nu va fi în măsură să atingă scopurile de afaceri proiectate pentru viitor.
Potrivit art. 95 din OUG nr. 50/2010 (forma modificată prin Legea nr. 288/2010), acest act normativ nu este aplicabil contractelor aflate în curs de derulare la data intrării sale în vigoare.
Reclamantul nu poate pretinde dobânda legală aferentă comisionului de risc/administrare de la data achitării sale lunare, ci cel mult de la data pronunțării hotărârii (art. 43 C.. data încheierii Convenției).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse de părți și proba cu interogatoriul reclamantului, f. 51.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamantul S. D. în calitate de împrumutat, s-a încheiat Convenția de credit nr._/PC/24.07.2007, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamantului un credit în scopul refinanțării unui credit obținut de reclamant de la Piraeus Bank, în sumă de 74.000 CHF, pe o durată de 300 de luni.
În partea intitulată „condiții generale ale convenției”, la pct. 3.5 a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului, iar în partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a clauza potrivit căreia împrumutatul datorează băncii un comision de risc de de 0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit.
Creditul acordat reclamantului urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.
Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamant, în favoarea băncii pârâte, a unei garanții reale imobiliare (ipotecă) de prim rang asupra imobilului casa de cărămida, situat in mun. Reghin, înscrisă in C.F. 4817 I Reghin, imobil aflat in proprietatea garanților ipotecari F. Z. si F. M. și înscris în CF nr. 4817 Reghin. Acest imobil a fost asigurat de reclamant, iar polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor a fost cesionată în favoarea pârâtei, așa cum se prevede în art.7 alin.1 lit. b din „condițiile speciale” ale convenției de credit.
Conform art. 3 lit. d din contract, „Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii, astfel modificată, se va aplica de la data comunicării”.
Analiza excepțiilor
1.Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța reține că reclamantul a încheiat cu pârâta Convenția de Credit nr._/PC/24.07.2007, în calitate de persoană fizică, iar de PFA S. D., astfel că acesta se încadrează în noțiunea de consumator astfel cum a fost ea avută în vedere de dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Mai mult decât atât, interpretarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în sensul că sesizarea instanței cu o acțiune bazată pe această lege poate fi făcută doar de către organele de control, este lipsită de orice suport juridic și nu are corespondent nici în Lega nr. 193/2000 și nici în C.pr.civ., instanța reține că în speță consumatorul are libertatea de a sesiza instanța de judecată cu privire la încălcarea de către cealaltă parte a unui contract, chiar cu privire la constatarea nulității absolute a unor clauze din acel contract, indiferent de temeiul de drept invocat.
Față de acestea, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului ca neîntemeiată.
2. Asupra excepției prescripției extinctive pentru dreptul de a cere restituirea sumelor de bani reprezentând comisionul de risc aferent perioadei 24.07._10, reține următoarele:
Nu există dubii cu privire la împrejurarea că dreptul de a cere restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de comision de risc este prescriptibil.
Astfel, această solicitare este întemeiată pe ideea că acea clauză contractuală în temeiul căreia a fost plătit comisionul este una abuzivă, iar o astfel de constatare ar atrage înlăturarea ei din cuprinsul contractului. În consecință, și sumele plătite de-a lungul timpului în temeiul acelei clauze ar deveni fără temei, adică nedatorate.
Or, conform art.8 alin.1 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cind pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atit paguba cit si pe cel care raspunde de ea, iar potrivit art.8 alin.2, dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei.
Este fără dubiu că acest text se aplică și în cazul plății nedatorate, caz în care, în mod normal, termenul de prescripție ar curge de la momentul efectuării plății.
Cu toate acestea, instanța constată că în speță restituirea plăților nedatorate este în realitate doar o consecință a anulării clauzei abuzive. Or, nulitatea pe care o presupune caracterul abuziv al clauzei este una absolută, dat fiind interesul general (al consumatorilor, ca și categorie socială) protejat prin instituirea normelor în materie, după cum s-a arătat anterior.
Conform art.2 din Decretul 167/1958, acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă. Or, această regulă ar fi aproape complet lipsită de efecte dacă s-ar considera că se poate cere anularea unei clauze indiferent de fi timpul care s-ar fi scurs de la încheierea ei, dar că solicitarea de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul acelei clauze nule este prescriptibilă în termenul general de prescripție.
Prin urmare, se impune interpretarea potrivit căreia, deși acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, termenul de prescripție începe să curgă abia de la momentul constatării acestei clauze ca fiind nulă (în speță, abuzivă), acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, în accepțiunea art.7 alin.1 din decretul 167/1958.
În aceste condiții, ori de câte ori o persoană solicită constatarea nulității absolute a unei clauze și, în subsidiar, restituirea prestațiilor efectuate în baza acesteia, nu se poate pune problema prescripției în ceea ce privește capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.
După cum s-a precizat, această regulă se bazează pe principiul că o acțiune în constatarea nulității absolute ar fi, în caz contrar, una pur formală, superfluă, ori de câte ori ar fi promovată după împlinirea termenului general de prescripție. Acest lucru ar însemna ca regula instituită de decretul privind prescripția extinctivă să rămână fără efect în aproape toate situațiile de acest gen, știut fiind că printr-o acțiune în constatarea nulității absolute se urmărește, de fapt, de cele mai multe ori, restituirea prestațiilor executate, pe de o parte, și anularea obligației de a executa pe viitor propriile prestații, pe de altă parte.
Pentru motivele arătate, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției, invocată de pârâtă, privind dreptul de a cere restituirea sumelor de bani percepute de bancă cu titlu de comision de risc.
Analizând fondul cauzei, constată următoarele:
Nu încape îndoială că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial - Convenția de Credit nr._/PC/24.07.2007 - încheiat între un comerciant (pârâta S.C. V. R. S.A.) și consumator (reclamant), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Deși pârâta a susținut că prevederile contractuale a căror nulitate absolută se cere a fi constatată nu au caracter abuziv întrucât sunt clauze negociate, cuprinse în Condițiile Speciale ale contractului, instanța nu este de acord cu această susținere, apreciind că datele speței conduc la o altă concluzie.
Astfel, analizând secțiunea Condiții Generale ale convenției de credit intervenită între părți, instanța constată că art.3.5 instituie obligația clientului de a achita un comision de risc. Se stipulează că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plătește pe toată perioada creditului; modul de calul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale. Prin urmare, o eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, reclamantul neputând astfel influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lui, conform art. 4 alin.2 din Legea nr.193 din 2000.
Administrarea probei cu interogatoriul reclamantului nu a fost de natură a conduce la o altă concluzie, posibilitatea de a citi contractul neechivalând cu o negociere, astfel cum susține pârâtă.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamantul întrucât contractul încheiat cu acesta a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamantul a avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._/PC/24.07.2007, se impune și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamantul S. D.) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct.5 lit.a din „condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă un element al prețului băncii, pentru acoperirea riscului bancar, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr.4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art.2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamant, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra unui apartament, proprietatea garanților ipotecari F. Z. si F. M.. Mai mult, s-a cedat în favoarea băncii pârâte și polița de asigurare a acestui imobil. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.
Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutat a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au produs.
Instanța mai reține și faptul că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu bancă, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art.4 alin. ultim din Legea nr.193/2000, băncii pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu reclamantul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Mai mult, clauzele în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor servesc doar intereselor pârâtei, încălcând principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.
Nu pot fi admise ca întemeiate susținerile pârâtei că această garanție reală imobiliară nu a fost constituită pentru a acoperi costurile de gestionare a riscului bancar.
Prevederile art. 49-64 din Norma Băncii Naționale a României nr.17/2003 privind organizarea si controlul intern al activității instituțiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea si desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, aplicabilă la momentul semnării convenției de credit intervenite între părți, reprezintă recomandări în sensul asigurării unei bune administrări a riscului de credit, și nu o autorizare a stabilirii tuturor riscurilor în sarcina împrumutatului.
Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina împrumutaților.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit deduse analizei.
Totodată, analizând conținutul contractului încheiat de către părți, instanța constată că nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193 din 2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, această interpretare răspunzând și aprecierilor făcute de pârâte în acest sens.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct.3.5 din „Condiții Generale”, și art. 5 lit. a din Condiții Speciale, ambele din Convenția de Credit nr._/PC/24.07.2007.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc și s-a dispus anularea acestei clauze și eliminarea din contract, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamant către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. Mai mult, în condițiile în care plățile lunare pe care trebuie să le efectueze reclamanții, conform graficului de rambursare, includ în mod obligatoriu și sumele percepute cu titlu de comision de risc, pârâta nu a invocat existența unor restanțe de plată ale reclamanților cu privire la acest comision.
Sub acest aspect, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 4058,25 lei cu titlu de sume încasate cu titlu de comision de risc începând cu data semnării convenției de credit și până la data de 16.09.2010.
Totodată, ținând cont și de principiul disponibilității, va obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale aferente debitului (la nivelul de referință comunicat de BNR) aferente sumei anterior arătate de la data pronunțării acțiunii și până la plata efectivă a debitului.
Cu privire la transformarea unilaterală de către pârâtă a „comisionului de risc” în „comision de administrare credit”, prin art. 3 al Actului Adițional din data de 16.06.2010 instanța consideră de asemenea că aceasta are un caracter abuziv, având în vedere constatarea de către instanță a incidenței clauzei abuzive în cazul comisionului de risc. Transformarea, în mod unilateral a comisionului cu un caracter stabilit de către instanță ca fiind abuziv, pe baza considerentelor ce preced, nu poate antrena o altă concluzie în privința așa-zisului comision de administrare credit. Pentru acestea, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct.3 din Actul Adițional din data de 16.06.2010 al Convenției de Credit nr. nr._/PC/24.07.2007 încheiata intre RECLAMANT în calitate de împrumutat și ., în calitate de Bancă si va dispune înlăturarea acesteia, cu consecința repunerii părților în situația anterioară și obligarea pârâtei să restituie reclamantului sumei de 3059, 76 lei cu titlu de sume încasate cu titlu de comision de administrare începând cu data comunicării actului adițional și până la data de 12.04.2013.
Totodată, ținând cont și de principiul disponibilității, va obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale aferente debitului (la nivelul de referință comunicat de BNR) aferente sumei anterior arătate de la data pronunțării acțiunii și până la plata efectivă a debitului.
Va menține celelalte dispoziții ale Convenția de Credit nr._/PC/24.07.2007.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Admite cererea precizată de reclamantul S. D., domiciliat în ., ., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul in București, sector 2, ..171 și V. R. SA – Sucursala Cluj.
Constată nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct.3.5 din „Condiții Generale”, și art. 5 lit. a din Condiții Speciale, ambele din Convenția de Credit nr._/PC/24.07.2007 încheiata intre RECLAMANT în calitate de împrumutat și ., în calitate de Bancă si dispune înlăturarea acestora.
Repune părțile în situația anterioară și obliga pârâta să restituie reclamantului sumei de 4058,25 lei cu titlu de sume încasate cu titlu de comision de risc începând cu data semnării convenției de credit și până la data de 16.09.2010.
Constată nulitatea absolută a clauzei prevăzute la pct.3 din Actul Adițional din data de 16.06.2010 al Convenției de Credit nr. nr._/PC/24.07.2007 încheiata intre RECLAMANT în calitate de împrumutat și ., în calitate de Bancă si dispune înlăturarea acesteia.
Repune părțile în situația anterioară și obliga pârâta să restituie reclamantului sumei de 3059, 76 lei cu titlu de sume încasate cu titlu de comision de administrare începând cu data comunicării actului adițional și până la data de 12.04.2013.
Obligă pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale (la nivelul de referință comunicat de BNR) aferente sumelor anterior arătate de la data pronunțării acțiunii și până la plata efectivă a debitului.
Menține celelalte dispoziții ale Convenției de credit menționate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.-S. N. Z. E. F.
Red./dact./CSN/ZEF/6ex.
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 10-06-2013, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
|---|
