Anulare act. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 15905/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ – N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._ /2012
Disjuns din DOSAR NR._/215/2012
SENTINȚA CIVILĂ nr._/2013
Ședința publică din data de 21.10.2013
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulate de reclamantul A. A. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2013, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, având în vedere solicitarea pârâtului – reclamant de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, data de 21.10.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._/63/2012 la data 30.07.2012, creditoarea . a solicitat în contradictoriu cu debitorii . și A. A. emiterea unei ordonanțe de plată, prin care debitorii să fie obligați la plata sumei de 411.130,13 lei reprezentând debit neachitat.
Prin Sentința civilă nr. 390/2012 pronunțată de Tribunalul D. la data de 13.09.2012 în dosarul nr._/63/2012 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C., iar la data de 18.01.2013, Judecătoria C. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-N., cauză care a fost înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr._/215/2012 în data de 26.02.2013.
Prin întâmpinarea depusă la Judecătoria C. la data de 18.01.2013 – filele 20 – 22 (din dosarul Judecătoriei C.) și apoi, prin precizarea cererii reconvenționale depusă la dosarul Judecătoriei Cluj-N. la termenul din data de 22.04.2013, debitorul A. A. a solicitat în contradictoriu cu creditoarea . anularea clauzei de fidejusiune prevăzută la art. 19 și 20 din contractul de vânzare – cumpărare încheiat între părți și cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 08.07.2013, instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulată de debitor și a format un nou dosar cu nr. _ .
Astfel, în dosarul nr._ pârâtul – reclamant A. A. a solicitat în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă . anularea clauzei de fidejusiune prevăzută la art. 19 și 20 din contractul de vânzare – cumpărare încheiat între părți, cu cheltuieli de judecată
În motivarea cererii, pârâtul - reclamant a învederat, în esență, că, clauza de fidejusiune din contractul de vânzare – cumpărare încheiat între părți este nulă fiind afectată de viciul de consimțământ al erorii existent la momentul încheierii contractului, având o falsă reprezentare a realității, clauza fiind inserată în mod viclean și abuziv de reclamanta – pârâtă în contract.
În drept, a invocat prevederile art. 953, art. 954 C.civ., art. 115 și urm., art. 119 alin. 3 și art. 132 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbre judiciare.
Cu privire la cererea pârătului – reclamant, la data de 27.05.2013, prin Serviciul Registratură, reclamanta – pârâtă . a depus note de ședință – filele 14 – 17 (din dosarul nr._/215/2012), prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.
În motivare, a susținut că s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege pentru introducerea cererii, fiind invocate motive de nulitate relativă, iar pe fond, a învederat că nu suntem în prezența unei erori viciu de consimțământ întrucât aceasta nu este scuzabilă, iar elementul de fapt asupra căruia există eroare nu a fost hotărâtor la încheierea contractului și nici nu s-ar putea vorbi de dol deoarece nu există un element de natură să demonstreze că s-ar fi încercat determinarea prin viclenie a pârâtului – reclamant să încheie contractul în forma în care există.
La termenul din data de 08.07.2013, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția prescrpției dreptului material la acțiune, invocată de reclamanta – pârâtă.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorul P. A. C. (fila 20 din dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, la data de 18.03.2010, . și ., prin reprezentant A. A., au încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr. 191’ – filele 7 – 8 din dosarul Tribunalului D..
Potrivit art. 19 din acest contract “reprezentantul legal al cumpărătorului, respectiv semnatarul contractului, este de acord să răspundă în solidar alături de cumpărător de executarea obligațiilor asumate, comform art. 1652 cod civil și art. 42 Cod comercial”, iar în baza art. 20 “semnatarul contractului din partea cumpărătorului este de acord cu executarea averii personale pentru recuperarea debitului care provine de prezentul contract, indiferent de suma de plată”.
Prin cererea reconvențională, pârâtul - reclamant a solicitat anularea clauzei de fidejusiune inserată în contractul de vânzare cumpărare nr. 191’ din data de 18.03.2010 pentru eroare viciu de consimțământ.
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6 alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, instanța reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de . Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul comercial din 1887 și de Codul civil din 1864.
Potrivit art. 948 C.civ., condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Conform art. 953 C.civ., consimțământul nu este valabil când este dat în eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol.
Eroarea viciu de consimțământ, reglementată de art. 953 și 954 C.civ., ca falsă reprezentare a unor împrejurări la momentul încheierii actului juridic, ce cade, fie asupra calităților substanțiale ale obiectului actului (error in substantiam), fie asupra persoanei contractante (error in personam) atrage sancțiunea nulității relative a actului.
Pentru ca falsa reprezentare a realității la încheierea actului juridic civil să fie viciu de consimțământ, trebuie întrunite cumulativ două condiții: elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor pentru încheierea actului, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscută realitatea, actul juridic respectiv nu s-ar fi încheiat, iar în cazul actelor juridice bilaterale cu titlu oneros, este necesar ca partea cocontractantă să fi știut ori să fi trebuit să știe că elementul asupra căruia cada falsa reprezentare este hotărâtor pentru încheierea contractului.
În cauză, falsa reprezentare a realității existentă la momentul încheirii contractului de vânzare – cumpărare, de care se prevalează pârâtul – reclamant pentru anularea clauzei de fidejusiune, ar privi faptul că i s-a prezentat contractul de către reprezentantul reclamantei – pârâte drept un simplu contract cadru, l-a semnat în grabă, având și alte obligații de îndeplinit în acel moment, iar clauza a fost inserată în mod viclean și abuziv pentru a-l forța în mod indirect să îndeplinească obligațiile asumate prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare. A mai invocat faptul că, clauza de fidejusiune nu a fost inserată în contract la o rubrica separată privind fidejusiunea, ci la capitolul privind răspunderea contractuală.
Astfel, din declarația martorului P. A. C. (fila 20 din dosar) reiese că agentul reclamantei – pârâte a lăsat la sediul societății . contractul care urma să fie încheiat cu ., d-l A. A. i-a spus să completeze contractul, iar acesta l-a semnat și l-a ștampilat și nu crede că pârâtul - reclamant a citit contractul pentru că nu ar fi avut timp, fiind grăbit și vorbind la telefon.
Susținerile pârâtului – reclamant că ar fi semnat contractul în grabă și că nu are cunoștințe juridice, în opinia instanței, nu pot atrage anularea clauzei de fidejusiune, atât timp cât, chiar martorul audiat la solicitarea pârâtului – reclamant a susținut că reprezentantul reclamantei – pârâte a lăsat contractul la sediul societății ., unde reprezentantul acesteia avea pobilitatea efectivă de a-l citi și de a-l semna în cunoștință de cauză, graba sau lipsa cunoștințelor juridice neputând fi imputate reclamantei – pârâte.
Raportat la motivele invocate de pârâtul – reclamant pentru anularea clauzei de fidejusiune, instanța apreciază, că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus. Mai întâi, elementul asupra căruia cade falsa reprezentare nu a fost hotărâtor pentru încheierea contractului, determinantă la încheierea contractului fiind continuarea raporturilor comerciale dintre părți, respectiv vânzarea – cumpărarea produselor facturate, în sortimentele, cantitățile și prețul din facturile emise – filele 7 – 17 din dosarul Tribunalului D.. Astfel, chiar din întâmpinarea depusă la dosarul Tribunalului D., pârâtul – reclamant a învederat instanței că relațiile contractuale cu reclamanta – pârâtă se desfășoară de mult timp, doar că au intervenit anumite dificultăți legate de plata facturilor emise ca urmare a cererii de deschidere a procedurii insolvenței de către BRD, cu care au fost nevoiți să încheie o înțelegere și să achite sume extrem de mari într-un timp foarte scurt. Totodată, în cauză, nu s-a făcut dovada că reclamanta – pârâtă ar fi știut că elementul asupra căruia cade falsa reprezentare a fost hotărâtor la încheierea contractului, dovada îndeplinirii condițiilor erorii viciu de consimțământ revenind pârâtului – reclamant.
Prin cererea reconvențională, pârâtul-reclamant a mai susținut și faptul că, clauza de fidejusiune a fost inserată în mod viclean și abuziv de către reclamanta – pârâtă, pentru a-l forța să se oblige personal la plată.
Raportat la aceast aspect, instanța reține că, în speță, apărarea pârâtului – reclamant echivalează cu invocarea dolului, ca viciu de consimțământ, reclamanta – pârâtă acționând cu viclenie pentru a-l determina să încheie contractul. Însă, în cauză, instanța constată că nu sunt întrunite nici condițiile dolului.
Astfel, potrivit art. 960 C.civ., dolul poate fi considerat viciu de consimțământ, dacă este determinant pentru încheierea actului juridic astfel, iar fără aceste mașinațiuni, cealaltă parte n-ar fi contractat. Dolul este viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de mijloace viclene în scopul de a o determina să încheie contractul.
În speță, pârâtul – reclamant nu a dovedit existența intenției de inducere în eroare și folosirea de către reclamanta – pârâtă a unor mijloace viclene, astfel cum impun prevederile art. 960 alin. 2 C.civ., potrivit cărora dolul nu se presupune.
Totodată, instanța apreciază că inserarea clauzei de fidejusiune în contract la capitolul privind răspunderea contractuală nu afectează valabilitatea acesteia, așa cum s-a susținut de către pârâtul – reclamant, iar lipsa unei rubrici separate pentru semnarea contractului de către fidejusor, în această calitate, nu afectează, în opinia instanței, validitatea clauzei, acest aspect putând avea consecințe asupra asumării sau nu a obligațiilor contractuale de către acesta din urmă.
Față de considerentele expuse, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite, în cauză, condițiile pentru anularea clauzei de fidejusiune din art. 19 și art. 20 din contractul de vânzare – cumpărare încheiat între părți, astfel că va respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant A. A. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă ..
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., ținând cont de faptul că instanța va respinge în totalitate cererea pârâtului - reclamant, iar reclamanta - pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză, instanța va lua act de această din urmă împrejurare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtul – reclamant A. A., cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., .. 128, jud. Cluj, la avocat Godorogea D. L., în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă ., cu sediul în C., ., jud. D..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamanta – pârâtă.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 21.10.2013.
Președinte, Grefier,
Red./Dact. B.I.A. 20.11.2013/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 5125/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
