Anulare act. Sentința nr. 285/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 285/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 11044/211/2012
Operator de date cu caracter personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentința civilă nr.285
Ședința publică din 11.01.2013
Instanta constituită din:
P.: D. G. R.
Grefier: F. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. G. I. EXPORT ITALIA S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. BT L. T. I.F.N. S.A., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta prin consilier juridic A. G. R., lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanta, verificând actele dosarului și constatând că cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă a fost respinsă, iar aceasta nu a depus la dosar dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 275,88 lei și timbru judiciar în valoare de 6 lei, aferente cererii deduse judecatii, în temeiul dispozițiile art.137 alin.1 C. pr. civ. și art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, invoca din oficiu exceptia insuficientei timbrari a cererii și acordă cuvântul pe acest aspect.
Reprezentanta pârâtei solicită instanței admiterea excepției insuficientei timbrări, iar pe cale de consecință, anularea cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată.
Instanța, în temeiul art.137 alin.1 C. proc. civ., reține cauza spre soluționare pe aspectul excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /04.05.2012, reclamanta S.C. G. I. EXPORT ITALIA S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. BT L. T. I.F.N. S.A., următoarele: 1) să se constate nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art.2.2. paragraful 1 și art.4.1. paragraful 2 din contractul de leasing financiar nr._/LE/2011 ca fiind abuzive; 2) să se constate că nu datorează suma de 3239,3 lei, cu titlu de contravaloare Echart valutar la CTR nr._/LE/2011, facturat de către pârâtă; 3) să se dispune restituirea de către pârâtă a sumei de 3239,3 lei facturată cu titlu de contravaloare Echart valutar la CTR nr._/LE/2011 și achitată de către ea, precum și a penalităților de întârziere aferente acestei sume, a contravalorii taxei pentru emiterea somației, facturate de către pârâtă, în cuantum total de 1851,31 lei; cu cheltuieli de judecată.
Motivele în fapt și în drept ale cererii de chemare în judecată au fost expuse de reclamantă în cuprinsul acesteia (filele 3 - 6).
În ședința publică de la termenul curent, instanța a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii deduse judecății, excepție pe care, analizând-o, o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 711,32 lei și un timbru judiciar de 9,3 lei, aferente cererii deduse judecatii, sub sancțiunea anulării acesteia ca nelegal timbrată; pentru a proceda astfel, s-a ținut cont de obiectul cererii, de cuantumul pretențiilor deduse judecății și de disp. art.2 alin.1 și alin.110 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și respectiv art.3 alin.2 din O.G. nr.32/19951995 privind timbrul judiciar.
Prin încheierea civilă nr.9157/CC/19.11.2012 pronunțată în prezentul dosar (fila 59) a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă.
Ca atare, pentru termenul curent instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a achita o diferență de taxă judiciară de timbru în cuantum de 275,88 lei și un timbru judiciar în valoare de 6 lei, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată ca insufcient timbrată, or, reclamanta nu s-a conformat respectivei dispoziții, deși potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare existentă la fila 61 din dosar, acesteia i-a fost adusă la cunoștință obligația mai sus arătată, conform art.20 alin.2 teza I din Legea nr.146/1997.
Prin urmare, instanța va face aplicarea în cauză a disp. art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 coroborat cu art.137 alin.1 C. proc. Civ., și va dispune anularea cererii deduse judecății în acest dosar, ca insuficient timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și, pe cale de consecință:
Anulează cererea de chemare în judecata formulată de reclamanta S.C. G. I. EXPORT ITALIA S.R.L., cu sediul procesual ales în A., . nr.5-7, ., jud. A., în contradictoriu cu pârâta S.C. BT L. T. I.F.N. S.A., cu sediul în Cluj-N., ., ., ca insuficient timbrată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2523/2013.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 06-02-2013,... → |
---|