Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 8246/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8246/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 5004/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8246/2013
Ședința publică din 16 mai 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V.
GREFIER: B. S.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile inaintată de debitoarea . in contradictoriu cu creditoarea . având ca obiect anulare somație de plată.
La apelul nominal făcut in cauză, se prezintă reprezentanta debitoarei, av. S. Ioans M., lipsă fiind creditoarea.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că a fost depus răspuns la întâmpinare.
Instanța respinge excepția tardivității cererii in anulare, cu motivarea că debitoarea a primit hotărârea la data de 07 02 2013 și a introdus cererea de anulare 15 02 2013, data poștei, termenul de 10 zile fiind astfel respectat.
Reprezentanta debitoarei invederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, in temeiul art. 150 C.pr.civ., declară inchisă faza probatorie si acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta debitoarei solicită admiterea cererii de anulare a somației de plată, cu cheltuieli de judecată în dosarul pe fond iar in prezentul dosar cu taxa de timbru.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la data de 17 02 2013 debitorul . a solicitat in contradictoriu cu creditorul . anularea ordonantei civile nr_/3 12 2012 pronuntata de judecatoria CLUJ N.
In motivare, a invederat ca in mod nelegal afost admisa cererea creditorului, in conditiile in care produsele livrate erau necorespunzatoarea calitativ, exceptia de neexecutare a contractului avind aplicabilitate tocmai prin faptul ca nu s-au platit aceste facturi
Creditorul prin intimpinarea formulata s-a opus admiterii cererii
Din probele dosarului instanta retine urmatoarele
Prin cererea precizată înregistrată la această instanță sub Dosar nr._/211/2012 reclamanta S.C. T. SOMEȘUL S.A.a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 74.508,80 lei suma ce reprezintă contravaloarea/manopera produselor confecționate de către creditoare pentru debitoare si neachitate de către aceasta pana in prezent in temeiul următoarelor facturi fiscale: nr._/20.01.2012 având un debit neachitat in valoare de 36.462,55 lei scadent la 60 zile de la data emiterii după cum reiese din FF adică la data de 20.03.2012 prin ordin de plata; nr._/31.01.2012 având un debit neachitat in valoare de 21.837,49 lei scadent la 60 zile de la data emiterii după cum reiese din FF adică la data de 31.03.2012 prin ordin de plata; nr._/10.02.2012 având un debit neachitat in valoare de 16.208,04 lei scadent la 60 zile de la data emiterii după cum reiese din FF adică la data de 10.04.2012 prin ordin de plata; obligarea debitoarei la plata sumei de 1.091,42 lei ce reprezintă dobânzii legale calculate conform legislației in vigoare, pentru perioada calculata începând cu ziua următoare termenului scadent pentru fiecare factura fiscale in parte pana la data de 10.07.2012;obligarea debitoarei la plata dobânzii legale conform legislației in vigoare, de la data de 11.07.2012-pana la data de plații efectiveobligarea debitoarei la plata tuturor cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii sale de emitere a somației de plată creditoarea a arătat că între ea si societatea debitoare s-au derulat raporturi comerciale, in baza cărora ea a confecționat articole la comanda pentru debitoare pe baza documentației tehnice pusa la dispoziție de debitoare si cu materialele acesteia, fiind emise facturile fiscale anexate, acceptate de către debitoare prin semnarea si stampilarea acestora, cu privire la care însă nu și-a respectat obligația de plata pe care si-a asumat-o
Instanta a admis cererea si a obligat debitoarea la plata în favoarea creditoarei, în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, a sumei de 74.508,80 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale, precum și la plata sumei de 1.091.42 lei reprezentând dobânda legală datorată societății creditoare pentru întârzierea în executarea obligației de plată, calculată de la data scadenței facturilor și până la data de 10.07.2012, și în continuare până la plata efectivă a debitului.si cheltuieli de judecata
In esenta instanta aretinut urmatoarele
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, între părți s-au derulat raporturi comerciale, raporturi concretizate în confecționarea de către creditoare de articole la comanda pentru debitoare pe baza documentației tehnice pusa la dispoziție de debitoare si cu materialele acesteia.
Ca urmare a confecționării și expedierii acestor articole creditoarea a emis facturile fiscale anexate cauzei, acceptate de către debitoare prin semnarea si stampilarea acestora, cu privire la care însă nu și-a respectat obligația de plata pe care si-a asumat.
Cu toate că creditoarea și-a îndeplinit cu bună credință și promptitudine obligațiile de a confecționa și a livra marfa solicitată, debitoarea nu și-a respectat obligația de a achita integral contravaloarea facturilor fiscale emise.
.Or, așa cum rezultă fără nici o urmă de echivoc din înscrisurile anexate cauzei, nemulțumirile pârâtei vizează articole ce fac obiectul unor alte facturi fiscale decât cele care fac obiectul prezentului litigiu, care au fost achitate parțial de debitoare și care au fost însușite de aceasta prin semnătură și ștampilă.
Instanta apreciaza cererea formulata de debitor ca fiind neintemeiata urmand a o respinge in baza art 13 din OUG 119/2007
Asa cum reiese din facturile fiscale care reprezinta temeiul de obligare a debitorului ,acestea sint semnate si stampilate de catre debitor deci insusite
Nu vor putea fi retinute apararile debitorului in sensul ca, creanta nu este certa lichida si exigibila acesta aratind ca exceptia de neexecutare a contractului se materializeaza tocmai prin neplata facturilor
Instanta apreciaza ca aceasta exceptie se putea prefigura in conditiile in care exista o corespondenta intre parti cu privire la neregularitatile constatate de debitor anterioare cererii de chemare in judecata, ori o astfel de corespondenta nu exista .
Debitorul indica ca insasi creditorul a recunoscut existenta unor deficiente la produse, marturie in acest sens fiind adresele_/4 07 2012respectiv 34 252/10 07 2012
Insa aceste adrese fac referire la produse livrate in baza unor alte facturi si nicidecum cele care au stat la baza cererii creditorului .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea formulată de debitoarea ., cu sediul în Cluj-N., P-ța 1 Mai, nr. 4-5, jud. Cluj in contradictoriu cu creditoarea ., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Irevocabila
Pronuntata in sedinta publica din 16 05 2013
JUDECATOR GREFIER
I. V. B. S.
Red dact IV/2 07 2013
← Fond funciar. Sentința nr. 6837/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9666/2013. Judecătoria... → |
---|