Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-07-2013 în dosarul nr. 10906/211/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința din Camera de Consiliu din data de 24.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: I. C.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile privind pe reclamantul S.C. E.ON E. R. S.A. in contradictoriu cu paratul T. O. S., având ca obiect pretenții – cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constata lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, judecarea cauzei făcându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul art. art. 529 alin. (1) N.C.P.C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, prin raportare la prevederile art. 94 pct. 1 lit. j, art. 107 alin.1, art. 123 alin.1 N.C.P.C..
În temeiul art. 258 alin. (1) N.C.P.C. încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255 N.C.P.C.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin. (1) N.C.P.C. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 08.05.2013, reclamantul S.C. E.ON E. R. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul T. O. S., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumelor de 1.679,20 lei reprezentând contravaloare gaze naturale livrate și neachitate, penalități de întârziere, aferente debitului principal și la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că, în temeiul contractului de furnizare gaze naturale nr._/2010, a furnizat pârâtului gaze naturale, pentru care s-au emis facturi fiscale, însă acesta a refuzat să plătească contravaloarea lunară a acestora.
Reclamantul a precizat că pârâtul, neexecutându-și obligația de plată, au fost calculate și penalități de întârziere, conform dispozițiilor contractuale.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1270 N.C.C., art. 1025-1032 N.C.P.C.
Cererea a fost legal timbrată.
În probațiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri (f. 8-30).
Pârâtul, deși legal citat nu a formulat răspuns, conform art. 1029 alin. (4) N.C.P.C.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamantul S.C. E.ON E. R. S.A. și pârâtul T. O. S., s-au stabilit relații între profesioniști, raporturile juridice fiind guvernate contractul de furnizare gaze naturale nr._/2010 (f. 15).
În temeiul contractului mai sus-indicat, au fost emise mai multe facturi fiscale, în cuantum de 1.679,20 lei (17-30).
Pârâtul nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale.
* * *
Fața de cele de mai sus, instanța urmează a reține că, în speță, sunt incidente dispoz. Titlului X - N.C.P.C. relativ la procedura cu privire la cererile de valoare redusă.
Astfel potrivit art. 1025 alin. (1) N.C.P.C. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, iar conform art. 1026 alin. (1) N.C.P.C., reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.
* * *
În drept, instanța constată că, potrivit art. 1270 N.C.C., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Conform art. 1350 N.C.C., orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat; atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
În temeiul art. 1516 alin. (1) N.C.C. creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar în temeiul art. 1516 alin. (2) N.C.C., „atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: să ceară sau după caz să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege, pentru realizarea dreptului său”.
Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații - în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție - nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, acestea fiind stinse anterior prin plată.
Față de împrejurarea că, în speța de față, reclamantul - prin înscrisurile administrate la dosar - a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea în totalitate a obligațiilor de către pârât, instanța reține că acestuia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 249 N.C.P.C., că a executat propriile obligații.
Însă, așa cum rezultă din analiza înscrisurilor aflate la dosar, singurul care a înțeles să administreze dovezi în acest sens este reclamantul, iar analiza acestora confirmă cele arătate mai sus în sensul lipsei stingerii totale a debitului pe care pârâtul o avea față de reclamant.
Prin urmare, instanța constată că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, astfel că va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.679,20 lei reprezentând contravaloare debit neachitat.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, instanța reține că, în speța de față, sunt incidente dispozițiile contractuale, respectiv pct. 6.3 din contractul de furnizare gaze naturale nr._/2010, încheiat între părți
Potrivit art. 1535 alin. (1) N.C.C., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul al daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu..
Punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului, astfel cum prevede art. 1521 N.C.C., iar în conformitate cu art. 1523 alin. (1) lit. d) N.C.C. punerea în întârziere operează de drept când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi.
În speță, instanța constată că sunt pe deplin îndeplinite condițiile pentru curgerea penalităților de întârziere în cuantum de 104,61 lei aferente debitului principal calculate până la data de 31.10.2012 (conform situație calcul – f. 14), către reclamant.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 1031 N.C.P.C., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. În prezenta cauză, reclamantul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, prin cererea de chemare în judecată.
Reclamantul a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu acest proces, respectiv 53 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga pe pârât la plata către reclamant a sumei de 53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul S.C. E.ON E. R. S.A. cu sediul procesual ales în Bacău, ., nr. 22, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâtul T. O. S. cu domiciliul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj.
Obligă pârâtul la plata sumei de 1.679,20 lei reprezentând contravaloare debit neachitat și 104,61 lei penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 31.10.2012, către reclamant.
Obligă pârâtul la plata sumei de 53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
EXECUTORIE DE D..
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.07.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. I. C.
Red./Dact./A.P./4 ex./24.07.2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|