Plângere contravenţională. Sentința nr. 9357/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9357/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 5726/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9357/2013

Ședința publică din 11 iunie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: C. R.

GREFIER: A. R.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul B. R. V. în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI.

La apelul nominal facut în cauza se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care instanta constata ca este competenta sa judece cauza in baza art.32 din OG 2/2001, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza disp. art. 255 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2013, petentul B. R. V. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Transport U. Călători C., ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze procesul verbal de constatare a contravenției nr._/16.02.2013.

În motivare petentul arată că la data de 16.02.2013 casele de achizitie a biletelor de calatorie erau inchise, astfel ca nu a avut la dispozitie nicio metoda de achizitie a biletului.

În drept, petentul nu a invocat dispoziții legale.

Au fost anexate plângerii formulate, în copie, procesul verbal atacat (f.3).

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plangerii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal nr._/16.02.2013(f.3), întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatei, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 100 lei.

Pentru a se aplica această sancțiune, s-a reținut în sarcina sa că a călătorit fără legitimatie de calatorie.

Fapta reținută a fost încadrată juridic ca fiind încălcare a dispozițiilor art.2 din HCL 767/2004.

Analizând, din oficiu, legalitatea procesului-verbal, instanța constată ca procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G nr.2/2001, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia care să poată fi invocată și din oficiu.

Analizând temeinicia procesului-verbal, instanța reține ca pentru data de 16.02.2013, ora 20.05, in zi de sambata, cand a fost sanctionat petentul, casieriile intimatei din statiile Piata M. Viteazul, Gara sunt inchise, iar in statia H., programul este de la ora 7 la ora 14, conform programului public listat de pe site-ul intimatei si care se regaseste la fila 17 din dosar.

Față de cele aratate, instanța, va admite plângerea formulată de petent, intrucat acesta s-a aflat in imposibilitate de a-si procura bilet la ora la care circula cu autobuzul, revenind intimatei obligatia de a organiza si asigura un sistem prin care sa ofere posibilitatea de a se cumpara bilet de calatorie pe tot timpul in care masinile R. sunt in serviciul cetatenilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul B. R. V., domiciliat în C.-N. ..6 . în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT U. CĂLĂTORI, cu sediul în C.-N. . nr.128-130, jud. C..

Anuleaza procesul verbal contestat.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 11.06.2013.

JUDECĂTOR,GREFIER,

C. R. A. R.

Red.RC/Dact.RA,RC

4 ex./26.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9357/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA