Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 15792/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din data de 29 octombrie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.
GREFIER: C. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul F. I., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare, se prezintă pârâtul, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
În baza art. 131 Cod.Proc.Civ., raportat la art.94 Cod.Proc.Civ, art. 107 alin. 1 Cod.Proc.Civ., și art. 1027 Cod.Proc.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Pârâtul arată că a formulat o plângere la Protecția Consumatorului însă acesta a fost soluționată nefavorabil, sens în care a formulat o nouă cerere. Având în vedere cele relatate anterior, solicită acordarea unui nou termen de judecată până îi va fi soluționate și cea de-a doua cerere.
Instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de pârât.
Instanța, nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, deliberând în temeiul art. 250, art. 254 și art. 258 C.pr.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei. Declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Pârâtul solicită respingerea cererii, fără cheltuieli de judecată. Arată că el nu are de unde să știe că firma E. K. România SRL reprezintă firma Orange deoarece nu a fost informat cu privire la acest aspect. Mai mult, arată că el are încheiat un contract pentru serviciul de date cu trafic nelimitat și prin urmare nu a avut nevoie de contractul pentru voce pentru care a fost taxat deși nu l-a folosit.
Instanța, art. 394 și art. 395 C.pr.civ.,constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect cerere cu valoare redusă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, la data de 05.07.2013, reclamanta S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul F. I. a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 571,8 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale din data de 12.09.2010 și 12.10.2010 emise în baza contractului nr._/13.07.2009, a sumei de 571,8 lei cu titlu de penalități de întârziere și a sumei de 84,23 lei cu titlu de dobândă legală. Totodată a solicitat plata cheltuielilor de judecată în valoare de 53 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza contractului încheiat de S.C. Orange România S.A. cu pârâtul, acesta din urmă a beneficiat de servicii de telecomunicații integrate, însă nu a achitat contravaloarea acestora, conform facturilor fiscale anexate, însă nu a achitat contravaloarea acestora, datorând și penalități de întârziere, conform contractului și dobânda legală, potrivit O.G. nr. 13/2011.
Totodată, s-a menționat că, S.C. Orange România S.A. a cesionat dreptul de creanță împotriva pârâtului.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1025 – art. 1032 C.pr.civ., art. 1270 C.civ., precizând că nu solicită dezbaterea orală a cauzei.
În probațiune au fost anexate copii după următoarele înscrisuri: situația financiară (f. 12, 16), contract (f. 20-23), facturi fiscale (f. 13-15, 17-19), listare Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (f. 26-27).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar (f. 10).
Pârâtul a depus întâmpinare, la data de 13.08.2013 prin care a învederat instanței că a formulat o plângere la Protecția Consumatorului în legătură cu contractul încheiat, sens în care a depus dovada înregistrării ei (f. 44) și alte înscrisuri considerate relevante (f. 35-42).
Prin răspunsul la întâmpinare, depus la data de 23.09.2013, reclamanta a arătat că întâmpinarea este una neîntemeiată, iar aceasta nu a intrat în posesia plângerii formulate de pârât.
În ședința publică din data de 29.10.2013, pârâtul a arătat că plângerea depusă la Protecția Consumatorului nu a fost soluționată favorabil, dar că va depune una nouă, insistând asupra clauzelor abuzive din contract și solicitând respingerea cererii.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, între S.C. Orange România S.A., în calitate de furnizor și pârât, în calitate de client s-a încheiat contractul nr._/13.07.2009 de furnizare a serviciilor de telefonie mobilă și trafic de date.
În temeiul acestui contract au fost emise facturile fiscale JAD/_/_/_/12.09.2010șiJAD/_/_/_/12.10.2010, din care a rămas de achitat un rest de 571,8 lei.
Potrivit art. 11 din condițiile generale ale contractului, neplata la timp a facturii atrage aplicarea de penalități de întârziere de 1% pe zi calendaristică.
Conform avizului din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare creanța împotriva pârâtului a fost cesionată reclamantei S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. și a devenit astfel opozabilă pârâtului - titlul VI al Legii nr. 99/1999 (f. 26, 27).
Sub aspectul dreptului material, instanța arată că, în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil (1864) și Codului Comercial, raportat la data încheierii contractului de mai sus, în temeiul art. 6 alin. 1 și 2 Noul Cod civil și art. 3 Legea nr. 71/2011.
Având în vedere însă și data introducerii prezentei, instanța constată că, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 1025 – 1032 C.pr.civ. (Legea nr. 134/2010), conform art. I pct. 1 O.U.G. nr. 4/2013.
Astfel, potrivit art. 1025 alin. 1 C.pr.civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, iar conform art. 1026 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de textul de lege anterior menționat referitor la creanța invocată de către reclamantă, prin prisma informațiilor furnizate de reclamantă conform art. 1028 C.pr.civ., instanța reține că, aceasta îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, pârâtul neîndeplinindu-și obligația de a achita contravaloarea produselor furnizate de reclamantă, obligație asumată valabil, raportat la art. 969-970 C.civ. 1864, prin contractul încheiat cu reclamanta.
Instanța arată că, în situația în care una dintre părțile unui contract nu-și execută obligația, cealaltă parte are mai multe posibilități, printre care și aceea de a solicita instanței obligarea celeilalte părți la executarea obligației asumate, conform art. 1073 C.civ. 1864, iar în materia răspunderii civile contractuale debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii propriilor obligații. Ori, deși reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe - existența ei rezultă din contractul asumat valabil prin semnătură și facturile fiscale depuse la dosarul cauzei -, lichide - cuantumul ei este determinat prin facturilor fiscale - și exigibile - fiind împlinit termenul de plată al facturilor fiscale la temenele stabilit în contract - împotriva pârâtului, aceasta însă nu a făcut proba plății.
În legătură cu apărările pârâtului, instanța le consideră neîntemeiată, atâta timp cât facturile fiscale au fost emise la valorile stabilite prin contract, în baza serviciilor prestate, fără a putea reține vreun abuz din partea reclamantei ori a cedentului.
În ceea ce privește pretențiile reclamantei privind acordarea penalităților de întârziere, instanța arată că în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg s-a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, directiva transpusă în dreptul național, presupune ca instanța națională să poată verifica dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (a se vedea în acest sens, cauza Murciano Quitero C-240/98). Astfel cu privire la sumele de 181,98 lei cu titlu de penalități de întârziere facturate și de 1538,9316 cu titlu de penalități nefacturate, instanța apreciază că acestea au fost stabilite și calculate cu încălcarea reglementărilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.
În acest sens, instanța reține că stipularea unor penalități de 1% pe zi de întârziere contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000, care în art. 4 prevede că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau prin alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Practic consumatorul este obligat la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale.
În speță, din modul de redactare al contractului rezultă că acesta este un contract de adeziune, pârâtul neavând nici un rol activ în negocierea clauzelor, motiv pentru care instanța va înlătura clauza ca fiind una abuzivă și va respinge pretențiile reclamantei în acest sens.
Sub aspectul solicitării de acordare a dobânzilor legale instanța reține că stipularea unei clauze penale înlătură posibilitatea acordării și a dobânzii legale, deoarece atât dobânda legală cât și penalitățile de întârziere reprezintă daune-interese, echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea obligației de către debitorul său, altfel s-ar ajunge la aplicarea a doua sancțiuni de același fel pentru aceeași faptă, respectiv cu o dubla reparație a uneia și aceleiași încălcări a contractului. De aceea, instanța va respinge petitul privind plata dobânzii legale, ca neîntemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1025 alin. 1, art. 1030 alin. 2 C.pr.civ., instanța va admite în parte cererea cu valoare redusă și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 571,80 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale din data de 12.09.2010 și 12.10.2010 emise în baza contractului nr._/13.07.2009.
Potrivit dispozițiilor art. 1031 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamanta pentru a promova prezenta cerere a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 50 lei, iar achitarea timbrului judiciar nu era datorată, conform O.U.G. nr. 80/2013, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. cu sediul procesual ales în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu pârâtul F. I. cu domiciliul în Cluj-N., ., ., jud. Cluj, și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 571,80 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale din data de 12.09.2010 și 12.10.2010 emise în baza contractului nr._/13.07.2009.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea la plata penalităților de întârziere și a dobânzii legale.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2013.
JUDECĂTOR,GREFIER, ȘOIMIȚA-B. T. C. O.
Red.Dact/S.B.T./C.O./4 ex/29.11.2013
← Somaţie de plată. Hotărâre din 15-02-2013, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|