Certificarea titlurilor executorii europene. Încheierea nr. 5907/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 5907/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 7650/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

O.D.C.P. 3185

ÎNCHEIERE CIVILĂ nr. 5907/CC/2013

Ședința Camerei de Consiliu din 27.03.2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: H. O. T.

GREFIER: I. M. V.

S-a luat in examinare cererea formulata de petentul P. Z. având ca obiect eliberarea certificatului european privind hotărârile judecătorești în materie matrimonială, conform regulamentului CE 32003R2201.

Prezenta cerere s-a soluționat în Camera de Consiliu, fără citarea părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Instanta, fata de inscrisurile depuse la dosar retine cererea spre solutionare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la data de 27.03.2013, petentul P. Z. a solicitat eliberarea certificatului european privind hotărârile judecătorești în materie matrimonială, conform Regulamentului CE 32003R2201.

Verificând cererea petentei, instanța constată că prin sentința civilă nr._/30.10.2008 pronunțată de Judecătoria Cluj – N. în dosarul nr._, s-a admis cererea de desfacere a căsătoriei încheiată între P. I. si P. Z..

Examinând dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj – N., se constată că sentința civilă nr._/30.10.2008 a ramas definitivă și irevocabilă la data de 07.01.2009.

Raportat la prevederile art. 39 din Regulamentul CE 32003R2201, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru eliberarea certificatului privind hotărârile judecătorești în materie matrimonială.

În consecință, instanța va admite cererea formulată de petent și va dispune eliberarea certificatului solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Admite cererea formulată de petentul P. Z., cu domiciliul in Cluj N., ., ..

Dispune eliberarea certificatului european privind hotărârile judecătorești în materie matrimonială, conform art. 39 din Regulamentul CE 2201/2003 al Consiliului din 27.11.2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2013.

JUDECĂTOR GREFIER

H. O. T. I. M. V.

Partea superioară a machetei

CERTIFICATUL PREVĂZUT LA ARTICOLUL 39 PRIVIND HOTĂRÂRILE ÎN MATERIE MATRIMONIALĂ

1. STATUL MEMBRU DE ORIGINE

2. INSTANȚA JUDECĂTOREASCĂ SAU AUTORITATEA CARE ELIBEREAZĂ CERTIFICATUL

2.1. Denumirea

2.2. Adresa

2.3. Telefon/Fax/Adresa electronică

3. CĂSĂTORIA

3.1. Soția

3.1.1. Numele și prenumele

3.1.2. Adresa

3.1.3. Ț. și locul nașterii

3.1.4. Data nașterii

3.2. Soțul

3.2.1. Numele și prenumele

3.2.2. Adresa

3.2.3. Ț. și locul nașterii

3.2.4. Data nașterii

3.3. Ț., locul (în cazul în care această informație este disponibilă) și data căsătoriei

3.3.1. Ț. căsătoriei

3.3.2. Locul căsătoriei (în cazul în care această informație este disponibilă)

3.3.3. Data căsătoriei

4. INSTANȚA CARE A PRONUNȚAT HOTĂRÂREA

4.1. Denumirea instanței

4.2. Situarea instanței

5. HOTĂRÂREA

5.1. Data

5.2. Numărul de referință

SENTINTA CIVILA NR._/2008

5.3. Tipul hotărârii

5.3.1. Divorț

5.3.2. Anulare a căsătoriei

5.3.3. Separare de drept

5.4. Hotărârea a fost pronunțată în lipsă?

5.4.1. Nu

5.4.2. Da(2)

6. NUMELE PĂRȚILOR CARE AU BENEFICIAT DE ASISTENȚA JUDICIARĂ

7. HOTĂRÂREA POATE FI SUPUSĂ CĂILOR DE ATAC ÎN CONFORMITATE CU LEGISLAȚA STATULUI MEMBRU DE ORIGINE?

7.1. Nu

7.2. Da

8. DATA LA CARE PRODUCE EFECTE JURIDICE ÎN STATUL MEMBRU ÎN CARE S-A PRONUNȚAT HOTĂRÂREA

8.1. Divorț

8.2. Separare de drept

Întocmit la:

data:

Semnătura și/sau ștampila:

JUDECATOR

H. O. T.

(1) Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000.

(2) Trebuie anexate documentele menționate la articolul 37 alineatul (2).

Partea inferioară a machetei

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Certificarea titlurilor executorii europene. Încheierea nr. 5907/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA