Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 25023/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR._/2013
Ședința camerei de consiliu din 18 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. E. G.
GREFIER: A. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile înaintată de contestatoarea STAȚIUNEA DE C.-DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ CLUJ în contradictoriu cu intimata A.F.P.CLUJ, având ca obiect contestație la executare.
Soluționarea cererii a avut loc în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform art.200 alin.3 NCPC.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor depuse la dosar.
INSTANȚA
Asupra prezentei cauze civile,
Reține că în data de 28.10.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., acțiunea civilă formulată de STAȚIUNEA DE C.-DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ CLUJ în contradictoriu cu intimata A.F.P.CLUJ prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea adresei de înființare a popririi nr._/8.10.2013 din dosar execuțional nr._, anularea tuturor actelor de executare subsecvente, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
În fapt, contestatoarea a arătat că la data de 18.10.2013 le-a fost comunicată adresa de înființare a popririi nr._/8.10.2013 emis de către intimată, fiindu-le indisponibilizate sumele existente și viitoare aflate în conturi bancare, în temeiul titlului executoriu nr._/31.08.2013.
Totodată, contestatoarea a precizat că este o instituție publică, fiindu-i aplicabile prevederile O.G. nr.22/2008 prin care i se acordă un termen de 6 luni de la primirea somației pentru a efectua plata.
În drept, au fost invocate prevederile art.172-173 C.proc.fisc., art.711 și urm. NCPC, O.G. nr.22/2008, Legea nr.45/2009.
Întrucât acțiunea civilă a fost înregistrată ulterior datei de 15.02.2013, data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, cererea a urmat procedura prealabilă.
Astfel, la data de 30.10.2013, prin rezoluție, s-a dispus în sarcina contestatoarei obligația de a depune adresa de înființare a popririi nr._/8.10.2013, de a depune titlul executoriu nr._/31.08.2013 și decizia nr.133/2002 a ASAS.
La data de 4.11.2013, s-a comunicat un exemplar de pe rezoluție către contestatoare la adresa pe care a indicat-o în acțiunea introductivă de instanță, respectiv mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, termenul de complinire a lipsurilor fiind până în data de 11.11.2013.
Conform art. 200 NCPC, „(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197. (2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3). (3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii. (4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.”
Întrucât contestatoarea nu a adus la îndeplinire obligațiile stabilite prin rezoluția din data de 30.10.2013 de către instanță până în data de 14.11.2013, în temeiul art.200 NCPC, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea STAȚIUNEA DE C.-DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ CLUJ împotriva intimatei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUD. CLUJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Anulează cererea de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea STAȚIUNEA DE C.-DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ CLUJ cu sediul în mun. Cluj-N., ., jud. Cluj împotriva intimatei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUD. CLUJ.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
R. E. G. A. M.
Red.3 ex.-18.11.2013./R.E.G./R.E.G./
← Somaţie de plată. Hotărâre din 06-08-2013, Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 642/2013. Judecătoria... → |
---|