Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 7436/211/2013
Operator de Date cu Caracter Personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din 13.09.2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: D. G. R.
GREFIER: F. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. R. 16 F. S.A., în contradictoriu cu intimata S.C. M. P. S.R.L., prin administrator judiciar Phoenix Omega IPURL, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal în ședință publică se prezintă contestatoarea, prin avocat Souca R., în substituire pentru avocat titular B. C., precum și intimata, prin consilier juridic B. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților pe aspectul propunerii de probe.
Reprezentanții părților solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, arătând că nu au alte cereri în probațiune de formulat.
Instanța, în temeiul art.255 alin.1 N.C.P.C., apreciind că proba cu înscrisuri solicitată de către părți este pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează ca atare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru a formula concluzii pe fond.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită instanței respingerea contestației la executare, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ /22.03.2013 contestatoarea S.C. R. 16 F. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. M. P. S.R.L., prin administrator judiciar Phoenix Omega IPURL, desființarea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr.15/2013 al B.E.J. P. N. Fanfany, precum și încetarea executării silite; de asemenea, a solicitat suspendarea executării silite începută în dosarul execuțional mai sus menționat, în temeiul art.403 alin.1 C. proc. civ.; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a aratat că a derulat o amplă activitate comercială cu intimata în cadrul căreia au încheiat și contractele nr.DJ0108/10.02.2009 și nr.1831/31.03.2010. Referitor la anumite neînțelegeri ce au decurs din această relație contractuală părțile au înțeles să încheie o tranzacție în data de 05.04.2011, prin care au reglementat integral toate aspectele contractuale în litigiu, tranzacție consființită de sentința comercială nr.2185/2011. Ulterior, această tranzacție a fost amendată de către ambele părți prin actul adițional nr.1/06.04.2012.
Titlul în baza căruia a fost demarată împotriva sa prezenta
procedură de executare silită, și anume sentința comercială nr.2185/06.04.2011 nu constituie un titlu executoriu în sensul disp. art.632 coroborat cu art.662 N.C.P.C. Asftel, în ciuda caracterului executoriu al acestei sentințe în ansamblul său, raportat strict la prevederile art.5 din cadrul tranzacției dintre părți, ce constituie dispozitivul acestei sentințe, hotărârea în discuție nu poate valora titlu executoriu, deoarece prevederile art.5 nu cuprind decât o obligație sub condiție suspensivă asumată de către ea, până la concurența sumei de_ lei + T.V.A. și nicidecum o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Condiția suspensivă sub care a fost asumată obligația de a achiziționa materialele în sumă de_,40 lei + T.V.A. cuprinse în anexa tranzacției a fost aceea de a se contracta lucrări de modernizare pentru vagoane semisalon de la S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. Mai mult, această obligație a fost asumată sub termen suspensiv, respectiv 21.10.2011. Așadar, această clauză cuprinde două aspecte cu o variație nedeterminabilă: o condiție suspensivă referitoare la contractarea lucrărilor de modernizare și condiția suspensivă ca S.C. S.I.R.V. B. S.A. să accepte convenția de porte-fort încheiată în numele său prin această clauză, ambele asumate sub termen suspensiv. Clauza în discuție, ce constituie o parte din dispozitivul sentinței invocate drept titlu executoriu, include o obligație și nicidecum o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Mai mult, prin actul adițional nr.1/06.04.2012 la această tranzacție părțile au stabilit și mai multe condiții suspensive de existență a obligației de a achiziționa aceste materiale până la concurența sumei de de_,40 lei + T.V.A. Or, pendente conditione creditorul nu poate cere executarea prestației de către debitor, ceea ce înseamnă că această creanță nu este exigibilă.
De asemenea, contestatoarea a invocat și nelegalitatea procedurii de executare silită în litigiu ca urmare a neîndeplinirii formalității încuviințării executării silite.
În drept, au fost invocate disp. art.632, 662, 711, 718, 780 N.C.P.C.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 15.05.2011 (42 - 44) intimata a solicitat respingerea contestației la executare, ca nefondată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că prin tranzacția încheiată între părți la data de 05.04.2011, consființită prin sentința comercială nr.2185/2011 a Tribunalului Comercial Cluj, contestatoarea s-a obligat să achiziționeze materiale în valoare de_,40 lei + T.V.A. până cel târziu la data de 31.10.2011. Având în vedere că aceasta nu a respectat termenul contractual, a formulat o cerere de executare silită înaintată către B.E.J. P. N. Fanfany.
Creanța în cuantum de_,40 lei + T.V.A. este una certă, lichidă și exigibilă, neexistând nicio condiție suspensivă care ar afecta obligația de plată a sumei mai sus menționate. Astfel, conform art.5 din tranzacție părțile au convenit ca materialele înscrise în anexa acesteia, în valoare de_,40 lei + T.V.A., să fie achiziționate pe măsură ce fie contestatoarea, fie S.C. S.I.R.V. B. S.A. contracta lucrări pentru vagoanele semisalon de la S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A., însă nu mai târziu de 31.10.2011. Așadar, contestatoarea s-a obligat să achiziționeze cu suma de_,40 lei + T.V.A. materiale înscrise în anexă până cel târziu la data de 31.10.2011, acest termen nemodificându-se în situația în care contestatoarea sau S.C. S.I.R.V. B. S.A. nu ar fi reușit să contracteze lucrări pentru vagoane. Contestatoarea este obligată să achite suma mai sus menționată și în situația în care nu a contractat acele lucrări, art.5 din tranzacție necondiționând efectuarea plății de contractarea acelor lucrări, nespecificându-se nicăieri că ar fi exonerată de la plata creanței în măsura în care nu se încheie acele contracte. În cauză ne aflăm în prezența unui termen, care s-a împlinit la data de 31.10.2011. Nu se poate vorbi de o condiție suspensivă, aceasta fiind definită ca un eveniment viitor susceptibil sau nesusceptibil a se produce, de a cărui realizare părțile au făcut să depindă nașterea ori stingerea raportului obligațional. În speță nașterea sau stingerea raportului obligațional nu depinde de lucrările contractate de către contestatoare.
Creanța în litigiu îndeplinește cerințele prevăzute de art.662 N.C.P.C., fiind certă - rezultând din însuși titlul executoriu, lichidă - cuantumul ei fiind determinat și exigibilă - fiind scadentă începând cu data de 31.10.2011.
În drept, au fost invocate disp. art.632, 662, 711, 718 și 780 N.C.P.C.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.1558/10.06.2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr.883/1285/06.04.2011 s-a luat act de contractul de tranzacție încheiat între creditoarea S.C. M. P. S.R.L. și debitoarea S.C. R. 16 F. S.A. și înregistrat sub nr.2133/05.04.2011 în evidențele debitoarei. Conform art.5 din contractul de tranzacție în discuție părțile au convenit ca materialele înscrise în anexa la acest contract, în valoare de_,40 lei + T.V.A., să fie achiziționate pe măsură ce fie debitoarea, fie S.C. S.I.R.V. B. S.A. contractau lucrări de modernizare pentru vagoane semisalon de la S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A., însă nu mai târziu de 31.10.2011 (filele 10, 11, 17, 18).
Prin cererea de executare silită formulată la data de 19.02.2013 și înregistrată la B.E.J. P. N. Fanfany sub nr.15/2013 creditoarea intimată a solicitat punerea în executare a titlului executoriu constând în sentința comercială nr.2185/06.04.2011 a Tribunalului Comercial Cluj pentru recuperarea sumei de_,44 lei reprezentând contravaloare materiale prevăzute în anexa la contractul de tranzacție mai sus menționat.
Conform încheierii din data de 13.03.2013 întocmită de către B.E.J. P. N. Fanfany în dosarul execuțional nr.15/2013 s-a stabilit că onorariul executorului judecătoresc este de 5230,37 lei, la acesta adăugându-se cheltuielile de executare silită, precum și suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial în faza de executare silită solicitat de către creditoare, conform facturii fiscale nr.DVD0024/12.02.2012 depusă la dosarul execuțional (fila 16).
Prin încheierea civilă nr.2065/CC/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitoarei contestatoare în temeiul titlului executoriu constând în sentința comercială nr.2185/06.04.2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._, pentru suma de_,44 lei plus cheltuielile de executare silită (fila 12).
Examinând în acest context motivele de nelegalitate a procedurii de executare silită ce face obiectul dosarului execuțional nr.15/2013 al B.E.J. P. N. Fanfany, invocate de către contestatoare, instanța reține următoarele:
Astfel, în ceea ce privește critica referitoare la neîndeplinirea formalității încuviințării silite, instanța o apreciază ca fiind vădit nefondată, având în vedere că după cum rezultă din încheierea civilă nr.2065/CC/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ cerința impusă de disp. art.665 alin.1 N.C.P.C. a fost întrutotul respectată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat de către contestatoare, și anume lipsa unui titlu executoriu în ceea ce privește creanța în cuantum de_,44 lei pentru a cărei realizare a fost declanșată procedura de executare silită în dosarul execuțional nr.15/2013 al B.E.J. P. N. Fanfany, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Astfel, în speță, executarea silită a fost pornită împotriva contestatoarei în temeiul clauzei inserate la art.5 din contractul de tranzacție înregistrat sub nr.2133/05.04.2011, consfințit prin sentința comercială nr.2185/06.04.2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._ .
Potrivit clauzei în discuție părțile au convenit ca materialele înscrise în anexa la contractul de tranzacție, în valoare de_,40 lei + T.V.A., să fie achiziționate pe măsură ce fie debitoarea, fie S.C. S.I.R.V. B. S.A. contractează lucrări de modernizare pentru vagoane semisalon de la S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A., însă nu mai târziu de 31.10.2011.
Analizând conținutul clauzei contractuale mai sus menționate instanța reține că aceasta a dat naștere în sarcina debitoarei contestatoare unei obligații de a face - respectiv aceea de a achiziționa în viitor, însă nu mai târziu de data de 31.10.2011, materialele înscrise în anexa la contractul de tranzacție - iar nu unei obligații de a da - respectiv aceea de a plăti suma de_,40 lei + T.V.A. reprezentând contravaloarea materialelor respective. Corelativ, în patrimoniul intimatei s-a născut în virtutea aceleiași clauze contractuale un drept de creanță constând în dreptul la obligarea contestatoarei să achiziționeze materialele respective în termenul stipulat, iar nu dreptul de creanță constând în dreptul de a încasa contravaloarea materialelor în discuție.
În aceste condiții, rezultă că în situația nerespectării de către contestatoare a obligației de a achiziționa materialele înscrise în anexa la contractul de tranzacție intima avea deschisă calea unei acțiunii judiciare prin care să solicite obligarea părții adverse la executarea obligației de a face asumate sau, după caz, calea unei acțiuni în rezoluțiunea contractului de tranzacție, nu însă și posibilitatea de a o urmări silit pe debitoare pentru obținerea sumei de bani reprezentând contravaloarea materialelor respective, întrucât nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în acest sens.
Această concluzie se impune și prin prisma principiului reciprocității și interdependenței obligațiilor în contractele sinalagmatice (categorie în care se înscrie și contractul de tranzacție judiciară), principiu potrivit căruia obligația ce revine uneia dintre părți își are cauza juridică în obligația reciprocă a celeilalte părți. Or, făcând aplicarea acestui principiu în privința clauzei contractuale analizate, apare ca fiind evident faptul că atâta vreme cât debitoarea nu a cumpărat materialele înscrise în anexa la contractul de tranzacție aceasta nu poate fi ținută să achite intimatei contravaloarea lor, obligația de plată a prețului fiind într-o atare situație lipsită de cauză juridică.
Cât despre împrejurarea că prevederea analizată din contractul de tranzacție încheiat între părți a fost consfințită printr-o hotărâre judecătorească, instanța apreciază că aceasta nu prezintă relevanță din perspectiva efectelor juridice ale clauzei contractuale în discuție, având în vedere că în cazul tranzacției judiciare instanța nu judecă și nu adaugă nimic la efectele (forța) contractului de tranzacție, ci verifică numai legalitatea înțelegerii dintre părți și pronunță o hotărâre care are funcția de a autentifica învoiala părților. Altfel spus, o hotărâre judecătorească de expedient are aceeași forță juridică precum un contract autentic, ceea ce înseamnă că sub aspectul posibilității punere sale în executare silită aceasta se circumscrie dispozițiilor art.101 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, fiind deci limitată la acele clauze din tranzacție care constată o creanță certă și lichidă și doar de la data exigibilității acesteia.
Or, în speță, după cum s-a arătat anterior, clauza inserată în cuprinsul art.5 din contractul de tranzacție în litigiu nu a dat naștere în favoarea intimatei unui drept de creanță cu privire la suma de_,40 lei + T.V.A. reprezentând valoarea materialelor înscrise în anexa la contract, ci doar la dreptul de a obține obligarea debitoarei contestatoare la cumpărarea materialelor respective, în condițiile și în termenul stipulat în contract. Numai după executarea de către contestatoare a obligației în discuție, în patrimoniul intimatei ar urma să ia naștere dreptul de creanță la încasarea contravalorii materialelor respective, iar în vederea realizării acestuia, în cazul unei neexecutări voluntare din partea debitoarei, intimata ar avea deschisă calea unei acțiuni în pretenții și doar după obținerea unei hotărâri judecătorești în acest sens, posibilitatea demarării procedurii de executare silită împotriva debitoarei contestatoare.
Prin urmare, pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază ca fiind întemeiată contestația la executare dedusă judecății în acest dosar, motiv pentru care, în temeiul disp. art.719 N.C.P.C., o va admite și, pe cale de consecință, va anula executarea silită însăși, precum și toate actele de executare întocmite împotriva contestatoarei în dosarul execuțional nr.15/2013 al B.E.J. P. N. Fanfany.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare, având în vedere faptul că în conformitate cu disp. art.718 alin.1 N.C.P.C. instanța poate suspenda executarea silită doar până la soluționarea contestației la executare, iar în speță contestația la executare urmează a fi soluționată prin prezenta sentință, rezultă că această cerere apare ca fiind rămasă fără obiect, motiv pentru care instanța o va respinge ca atare.
Totodată, având în vedere disp. art. disp. art.23 alin.1 lit.e din Legea nr.146/1997 - act nomativ aflat în vigoare la data introducerii prezentei contestații la executare - care conferă contestatoarei dreptul la restituirea sumei achitată cu titlu de taxa judiciară de timbru după rămânerea definitivă a hotărârii de admitere a contestației la executare, instanța va dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 205 lei, achitată conform chitanței . nr._/22.03.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea S.C. R. 16 F. S.A., cu sediul în Cluj-N., ..2-5, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata S.C. M. P. S.R.L., prin administrator judiciar Phoenix Omega IPURL, cu sediul social în Baia M., ..23, jud. Maramureș.
Anulează executarea silită însăși, precum și toate actele de executare întocmite împotriva contestatoarei în dosarul execuțional nr.15/2013 al B.E.J. P. N. Fanfany.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 205 lei, achitată conform chitanței . nr._/22.03.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea apelului se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 13.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. G. R. F. C.
← Somaţie de plată. Sentința nr. 583/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria... → |
---|