Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-07-2013 în dosarul nr. 2244/211/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

SENTINȚA CIVILA NR._/2013

Ședința publică de la 16 Iulie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. C.

Grefier A. P.

Pe rol fiind pronunțarea asupra contestație la executare formulată de contestatoarea P. F. M. în contradictoriu cu intimații B.E.J. S. R. M., . SRL și ..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca,

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09 iulie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 16 iulie 2013.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 30.01.2013,contestatoarea P. F. M.,în contradictoriu cu intimații Biroul Executorului Judecătoresc S. R. M.,S.C. I. L. Service SRL și S.C. A. I. SRL,a contestat executarea silită din dosarul execuțional nr.1052/2012 instrumentat de B. S. R. M.,efectuată în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul nr._/12.05.2009 încheiat cu S.C. I. L. Service SRL și a solicitat anularea acestui contract și a tuturor formelor de executare efectuate.

În motivare,în esență a menționat că,a încheiat cu intimata S.C. I. L. Service SRL,contractul de leasing nr._/12.05.2009,având ca obiect autoturismul marca F. A.,iar la încheierea contractului a depus o garanție în valoare de 7281,87 lei,urmată de încheierea unei polițe de asigurare RCA,aceasta garanție reprezentând valoarea reziduală a mașinii,care urma sa fie restituită după executarea obligațiilor contractuale.

A mai susținut că până în luna martie 2010 și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale,în sensul că a achitat lunar chiria și a efectuat inspecțiile tehnice periodice la service auto autorizate de furnizorul mașinii și acceptate de locator,iar din luna aprilie 2010,din motive obiective nu a mai reușit sa achite chiriile aferente acestor luni,iar în luna iunie a acumulat trei chirii restanțe,în valoare de 2173,86 lei.

Contestatoarea a învederat instanței că,în data de 11.06.2010 a predat autorurismul reprezentantului firmei S.C. Millennium Service Securities SRL,urmând ca aceasta sa ajungă în parcul auto al . SRL,în data de 14.06.2010,iar la predarea mașinii i s-a explicat ca ratele restante cu penalitățile aferente,cheltuielile de recuperare și transport vor fi recuperate de locator din garanția depusa la semnarea contractului.Cu toate acestea,a menționat contestatoarea,în data de 25.08.2010 a primit factura în valoare de 2440,64 lei,reprezentând chirii restante și penalități pentru luna aprilie,mai și iunie, la data de 27.08.2010 a primit o noua factură pentru suma de_,76 lei reprezentând rata chirie iar la data de 30.08.2010 a primit o factură,din care a dedus ca s-a scăzut chiria.,astfel că s-a prezentat la sediul firmei de leasing din Cluj-N. și a făcut o cerere,înregistrată sub nr._/2010 prin care a cerut explicații clare cu privire la acestea,dar în două săptămâni de la înregistrarea acesteia,a primit nici un răspuns din care rezulta ca a mai rămas de achitat suma de_,54 lei care reprezintă daune interese. Referitor la aceasta sumă,contestatoarea a susținut că acestea nu au nicio baza legală,în condițiile în care nu au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească,fiind stabilite prin aplicarea abuzivă a dispozițiilor art.9.1 din Condițiile generale de leasing operațional.

În continuare a susținut că în data de 15.01.2013,când s-a prezentat la bancomat pentru ridicarea salariului aferent lunii decembrie 2012 a constatat că pe cont a fost înființată o poprire,dispusa de B. S. R. M.,astfelcă a cerut explicații de la reprezentanții băncii,care i-au comunicat că,în dosarul execuțional s-a dispus,poprirea,fără Somație,a conturilor bancare,a veniturilor de orice fel și executarea silita mobiliara și imobiliară pentru recuperarea sumei de_,16 lei,reprezentând factura rată,RCA,Casco,penalități,taxe de somație,debite rezultate din neexecutarea obligațiilor contractuale,în condițiile în care,toate acestea au fost recuperate din garanție.

În drept a invocat dispozițiile art.82,art.112 și art.274,art.399 din Codul de procedură civilă.

În probațiune a depus înscrisuri.

Intimata S.C. I. L. Service SRL formulat întâmpinare prin care invocat excepția lipsa calitate procesual pasiva a intimatei a S.C. A. I. SRL,iar pe fond a solicitat respingerea contestației la executare,ca neîntemeiată și respingerea cererii de suspendare a executării silite,cu cheltuieli de judecată,pentru motivee expuse la filele 42-45.

Analizând cererea,prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză,instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 246 din Codul de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată,în tot sau în parte,fie verbal în ședință de judecată,fie prin cerere scrisa.

În ședința publica din data de 09.07.2013,contestatoarea a învederat instanței că înțelege sa renunțare la judecată față de B. S. R. M. .

În temeiul dispozițiilor legale menționate mai sus,și a principiului disponibilității părții în procesul civil,fata de manifestarea de voință a contestatoarei,exprimata clar și fără echivoc,în sensul de a se desesiza de cererea promovată în contradictoriu cu intimatul B. S. R. M., instanța va lua act de renunțarea la judecată și reține că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Conform dispozițiilor art. 137 alin.1 din Codul de procedură civilă,instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, excepția de tardivității formulării cererii de chemare în judecată,fiind o excepția absolută, de procedură și peremptorie, care are prioritate față de alte manifestări de voință din partea părților,chiar si cu privire la excepția lipsei calității procesul pasive.

Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea,afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei,conform dispozițiilor art.103 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Conform dispozițiilor art.401 alin.1 din Codul de procedură civilă,contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare,în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.

Din cuprinsul dosarului execuțional,instanța reține că Somația pentru plata sumei de_,16 lei emisă în dosarul execuțional nr.1052/2012 al B. S. R. M. (fila 117) a fost comunicata contestatoarei la data de 04.10.2012,conform procesului verbal de la fila 118.

Termenul de 15 zile,calculat conform dispozițiilor art.101 din Codul de procedură civilă,s-a împlinit la data de 22.10.2012.

În condițiile în care contestatoarea nu a formulat cerere pentru repunerea în termen,instanța reține că excepția tardivității contestației la executare,raportat la data la care aceasta a fost formulată – 30.01.2013, este întemeiată și urmează să fie admisă,cu consecința respingerii cererii introductive de instanță.

În temeiul art.274 din Codul de procedură civilă, instanța reține că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecarea contestației la executare formulată de contestatoarea P. F. M. în contradictoriu cu B. S. M..

Admite excepția tardivității formulării contestației la executare,invocată din oficiu.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea P. F. M. cu domiciliul în mun. Cluj-N. . . în contradictoriu cu intimații S.C. I.-L. SERVICE SRL cu sediul în mun. București ..61-63,.,București și S.C. A. INTERNEȚIONAL SRL cu sediul în mun.București . .,București,ca tardiv formulată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică,azi,16 iulie 2013.

Președinte Grefier

C. S. A. P., în concediu

de odihnă, semnează grefier sef secție civilă,

O. I. M.

S.C. 28 August 2013

Red./Tehnored. C.S.-jud./28.08.2013

6 ex.-4 ex. se .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA