Contestaţie la executare. Sentința nr. 1278/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1278/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 28146/211/2012
ROMÂNIA
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
DOSAR nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1278/2013
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2013
Instanța constituita din:
P.: G.-R. F.-H.
GREFIER: T. P.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. B. SA prin SUCURSALA CLUJ-N., în contradictoriu cu intimații A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI T.-SERVICIUL COLECTARE ȘI executare SILITA A PERSOANELOR FIZICE ȘI JURIDICE, .., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constatã lipsa pãrților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioarã a instanțelor judecãtorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lãsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Instanța dispune luarea cauzei la a doua strigare în ordinea listei de ședință.
La a doua strigare făcută în cauză, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosarul cauzei, în data de 14.01.2013, de către intimata de rândul 1, copia dosarului execuțional, în data de 17.01.2013, s-a depus de către intimata de rândul 1 taxă judiciară de timbru de 4,7 lei și timbru judiciar de 5 lei, iar de către intimata de rândul 2, ., prin administrator C. A., s-a depus întâmpinare, în trei exemplare; în data de 22.01.2013 s-a mai depus de către intimata de rândul 1 întâmpinare prin care invocă excepția necompetenței teritoriale a instanței.
Instanța reține cauza spre pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței invocată de către intimate de rândul 1 prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
P. contestația înregistrată sub nr. de mai sus la data de 28.11.2012, contestatoarea C. B. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA F. PUBLICE T. SERVICIUL COLECTARE ȘI EXECUTARE SILITĂ PERS. FIZICE ȘI JURIDICE și ., anularea publicației la vânzare emisă de AFP T. Serviciul colectare și executare silită persoane fizice și juridice, pentru că nu respectă dispozițiile legale în materie, ceea ce este de natură să prejudicieze interesele C. B. SA – Sucursala Cluj-N..
În motivare s-a aratat ca . a obținut de la Sucursala C. B. Cluj-N. un credit de investiții în valoare de 130.000 lei, acesta fiind garantat cu ipoteca instituită asupra imobilului apartament situat în T., ., ., jud. Cluj, compus din 2 camere, bucătărie, cămară, baie, hol,, debara, sas, logie, suprafață utilă 47,03 mp cu PIC de 1,52/100 teren atribuit în folosință 13,63/897 parte, înscris în CF nr._-C1-U14 a loc. T. nr. top 1181/1/3/S/V, proprietatea garantului ipotecar C. A..
Ulterior admiterii în garanție, imobilul a fost scos la vânzare prin Administrația Finanțelor Publice a mun. T., Serviciul Colectare și executare silită pers. fizice și juridice pentru recuperarea unor creanțe bugetare ale persoanei fizice C. A., în temeiul art. 162 alin. 1 din OG 92/2003 privind C.pr.fiscală republicat, cu modificările și completările ulterioare, prețul de pornire fiind stabilit la valoarea de 44.949 lei.
În conformitate cu disp. at. 172-173 din OG 92/2003 privind C.pr. fiscală republicat, cu modificările și completările ulterioare, „cel interesat poate introduce contestație la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință”.
Învederează instanței faptul că imobilul scos la vânzare este ipotecat în favoarea Băncii, având înscris un drept real asupra bunului, fapt despre care a înștiințat organul de executare înainte de data stabilită pentru executare, așa cu rezultă din adresa anexată.
Precizează că banca a solicitat reevaluarea imobilului de către evaluatorul propriu, la data de 9.03.2012, iar în urma finalizării aportului de evaluare a rezultat o valoare de piață a imobilului de 23.000 ero, respectiv 100.200 lei.
Solicită a se avea în vedere că valoarea la care a fost scos la vânzare imobilul este net inferioară și valorii stabilite prin raportul întocmit de către evaluatorul C. B., având în vedere că, chiar dacă prețurile pe piața imobiliară au suferit modificări, acestea nu justifică o diferență de valoare atât de mare.
Având în vedere faptul că imobilul se află situat în T., ., et. 2, ., jud. Cluj, compus din 2 camere, bucătărie, cămară, baie, hol,, debara, sas, logie, suprafață utilă 47,03 mp cu PIC de 1,52/100 teren atribuit în folosință 13,63/897 parte, la o primă apreciere, chiar și a unui nespecialist, rezultă fără îndoială că prețuirea imobilului este neserioasă.
P. urmare, este evident faptul că imobilul nu a fost prețuit pe criterii obiective, potrivit metodelor de determinare a valorii practicate pe piața imobiliară, ceea ce vine în contradicție flagrantă cu textul de lege mai sus invocat și este de natură să cauzeze Băncii un prejudiciu însemnat, dat fiind faptul că datoria pe care debitorul o înregistrează față de Bancă, la data de 21.11.2012, este suma de 103.675,70 lei.
În aceste condiții, dacă imobilul se vinde la prețul modic, nereal stabilit de organul de executare, Banca se va afla în imposibilitate obiectivă de a mai recupera creditul, având în vedere și împrejurarea că prețul poate fi diminuat după primul termen de licitare, în condițiile în care nu se prezintă cumpărători.
Totodată, diferența de valoare atribuită imobilului nu demonstrează decât împrejurarea că organul de executare nu i-a stabilit o valoare reală, tocmai pentru a putea fi mai ușor de valorificat, aceasta devenind o practică în ultima vreme, în cazul imobilelor executate silit.
În drept: art. 399, art. 407 alin. 1 lit. a C.pr.civ. art. 172-173 din OG 92/2003 C.pr.fiscală rep.
In probatiune, a solicitat proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 12-24).
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Ca urmare a dispozitiilor instantei, a fost comunicat, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, dosarul executional nr._/01.09.2008 (f. 28-83).
P. Serviciul Registratura al instantei, intimata ADMINISTRAȚIA F. PUBLICE T. a depus la dosarul cauzei intampinare, prin care a invocat excepția necompetenței Judecătoriei Cluj-N. în soluționarea contestației la executare formulată de contestatoare, având în vedere prev. art. 400 din C.proc.civ., motivand ca Judecatoria T. este instanta de executare, iar actiunea contestatoarei (contestatie la executare) trebuie solutionata de instanta competenta teritorial.
A mai aratat intimata ca societatea contestatoare a înregistrat o contestație cu conținut identic și la Judecătoria T., sub nr. de dosar_ .
In sedinta publica din data de 23.01.2013, instanta a ramas in pronuntare asupra exceptiei necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cluj-N., invocata de intimata de randul 1 prin intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma exceptiei necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cluj-N., invocata de intimata de randul 1 prin intampinare, in acord cu prevederile art. 137 alin. 1 C.proc.civ., instanta retine urmatoarele:
In cadrul dosarului executional nr._/01.09.2008 (f. 28-83), instrumentat de intimata de randul 1 - ADMINISTRAȚIA F. PUBLICE T., a fost demarata procedura de executare silita imobiliara impotriva debitorului C. A. pentru recuperarea unor creante bugetare. Intimata de randul 1 a procedat la valorificarea bunului imobil - situat în T., ., et. 2, ., jud. Cluj, compus din 2 camere, bucătărie, cămară, baie, hol, debara, sas, logie, suprafață utilă 47,03 mp cu PIC de 1,52/100 teren atribuit în folosință 13,63/897 parte, înscris în CF nr._-C1-U14 a loc. T. nr. top 1181/1/3/S/V, proprietatea garantului ipotecar C. A.. Cu privire la acest bun imobil, numitul C. A. a consimtit la instituirea unui drept de ipoteca conventionala in favoarea contestatoarei C. B. SA si in vederea garantarii obligatiei de restituire a sumei imprumutate de intimata de randul 2 – .. asumata de aceasta din urma prin contractul de credit nr. 2041._/201/28.05.2007.
P. contestatia la executare formulata, societatea contestatoare a invederat instantei ca bunul imobil in litigiu a fost subevaluat, de natura a prejudicia interesele sale, in calitate de creditor ipotecar asupra imobilului.
Instanta apreciaza fondata exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cluj-N., cu consecinta admiterii acesteia si declinarii competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei T., apreciata de instanta ca fiind competenta teritorial sa solutioneze cererea contestatoarei, Judecatoria T. avand calitatea de instanta de executare.
Conform art.400 al. 1 C.proc.civ, contestația se introduce la instanța de executare. P. Decizia XV/2007 a ICCJ, s-a admis recursul în interesul legii cu privire la aplicarea dispoz. art. 400 și 402 C.proc.civ., și s-a stabilit că „competența de soluționare în primă instanță a contestației formulate împotriva executării silite și a contestației care vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării unui titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție revine judecătoriei.”
În ceea ce privește competența teritorială sunt incidente prev. art. 373, al.2 C.pr.civ., care prevede că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea prevede altfel.
Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală și a normelor metodologice de aplicare a acestuia de organul de executare competent în a cărei raza teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Conform art.31 alin.1 din OG 92/2003 în cazul creanțelor fiscale, prin domiciliu fiscal se înțelege: pentru persoanele fizice, adresa unde își au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu.
Art.136 alin. (5) din OG 92/2003 arată că pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz.
În cauză, debitorul suspus procedurii de executare silita are domiciliul în T., .. 124 A, ..
În baza art. 172 alin 4 din același act normativ, contestația la executare silită se introduce la instanța judecătorească competentă, or coroborat cu art. 373 alin. 2 C.proc.civ. și textele legale mai sus menționate, rezultă ca instanța de executare în cazul de față este judecătoria în raza căreia domiciliază debitorul, și anume Judecătoria T..
Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 172 alin. 4 C.proc.fisc. corob. cu art. 158 (1) si (3), art. 159 alin. (1) pct. 3, art. 159 ind. 1 alin. (2) si (4) C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., invocată de intimat și va dispune declinarea judecării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., invocată de intimata ADMINISTRAȚIA F. PUBLICE T. - Serviciul Colectare Și Executare Silită Pers. Fizice Și Juridice prin întâmpinare.
Dispune declinarea competenței soluționării contestației la executare formulată de contestatoarea C. B. SA - prin SUCURSALA CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., ., nr. 23-35, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatii ADMINISTRAȚIA F. PUBLICE T. - Serviciul Colectare Și Executare Silită Pers. Fizice Și Juridice, cu sediul în T., Piața Romană, nr. 15, jud. Cluj, și .., prin administrator C. A., domiciliat în T., Calea Victoriei, nr. 124A ., în favoarea Judecătoriei T..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.01.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G.-R. F.-H. T. P.
Red./Th.red./F.H.G.R./P.T./3ex./01.03.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Somaţie de plată. Hotărâre din 22-03-2013, Judecătoria... → |
---|