Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 10093/211/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._/2013
Ședința publica din 29.10.2013
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: S. C.
GREFIER: I. M. S.
Pe rol fiind actiunea civila formulata de reclamantii V. G. și V. M., în contradictoriu cu pârâții M. I., M. V., M. M., născ.V., C. V., nasc.V., V. M.-A., V. T. I.T., jr., V. P. D. I.T., jr., C. L. DE FOND F. MOCIU, C. JUDEȚEANA P. S. DREPTULUI DE PROPRIETATE CLUJ, P. C. MOCIU, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal se prezinta reclamanta V. M., asistata de av. C. D. si paratii M. I. si M. M., asistati prin av. C. G., lipsa fiind celelalte parti.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:
Instanta constata ca s-a depus la dosarul cauzei la data de 28 octombrie 2013, prin Serviciul Registratura, precizare de actiune din partea reclamantilor.
Instanta invedereaza partilor ca a repus pe rol prezenta cauza pentru a pune in discutie exceptia autoritatii de lucru judecat si a lipsei de interes invocate prin concluziile scrise de catre paratul M. I..
La intrebarea instantei privind momentul depunerii precizarilor de actiune din partea reclamantilor, avand in vedere ca au renuntat la judecata, reprezentanta reclamantilor mentioneaza ca potrivit art. 132 C.pr.civ., au posibilitatea sa formuleze precizare de actiune chiar si ulterior primei zi de infatisare daca reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii, astfel ca, reclamantii la ultimul termen au inteles sa-si micsoreze pretentiile de la suprafata de 3300 mp la cea de 600 mp, dar, prin prezenta precizare de actiune, inteleg sa-si majoreze catimea pretentiilor, respectiv de la suprafata de 600 mp, la cea initiala de 3300 mp, cu privire la acelasi titlu, in legatura cu acelasi teren, cu aceeasi locatie, dar nu solicită administrarea de probe noi sau prelungirea procesului, vizeaza doar majorarea suprafetei de teren.
F. de aceste solicitari, reprezentantul paratilor precizeaza ca este inadmisibil ca dupa cuvantul pe fond,reclamanții sa revina si sa solicite majorarea suprafetei de teren, avand in vedere ca reclamantii au renuntat la judecata in fata instantei, mentinandu-si pretentiile doar pentru 6 ari, sens in care solicita respingerea precizarilor de actiune formulate de reclamanti.
Instanța respinge precizarea de acțiune ca inadmisibilă,în condițiile în care reclamanții au renunțat la judecarea cererii de chemare în judecată cu privire la terenul în suprafață de 2700 m.p.,iar instanța a luat act de renunțarea acestora și pune in discutie exceptia autoritatii de lucru judecat și excepția lipsei de interes.
Reprezentantul pârâților arata ca prin decizia civila nr. 152/R/2007 pronuntata de Tribunalul Cluj in dosarul nr._, ramasa irevocabila, reclamantul V. G. a fost obligat sa recunoasca dreptul de proprietate in suprafata de 600 mp paratului M. I., astfel ca nu mai poate pretinde acelasi lucru. De asemenea, in acelasi dosar reclamantii au invocat nulitatea titlului de proprietate cu privire la acel teren, insa, instanta a mentionat ca nu se poate pronunta cu privire la legalitatea eliberarii titlului pe suprafata de 600 mp, atata timp cat nu s-a formulat o cerere reconventionala.
La intrebarea instantei daca acestea sunt sustinerile si pentru exceptia lipsei de interes, reprezentantul pârâților raspunde afirmativ.
D-na av. C. D. precizeaza ca nu se poate invoca autoritate de lucru judecat avand in vedere ca nu exista tripla identitate impusa de lege, astfel ca, nu exista identitate de parti, nu exista identitate de obiect si de cauza. De altfel, paratul M. a solicitat in dosarul de fond obligarea celor doua comisii sa-i reconstituie dreptul de proprietate pentru o suprafata de 4,78 ha si obligarea reclamantului V. G. sa-i respecte pasnica folosinta pentru ., acesta fiind petitul pentru care s-a invocat autoritatea de lucru judecat, dar in realitate exista o putere de lucru judecat. S-a incercat pe cale de exceptie invocarea nulitati titlului de proprietate cu privire la titlul de proprietate pentru ., dar Tribunalul Cluj a aratat ac nu se pot pronunta avand in vedere ca nu s-a formulat printr-o cerere reconventionala. O alta hotarare ar fi sentinta civila nr._/2003 pronuntata de Judecatoria Cluj-N., ramasa irevocabila, prin care paratii din actualul dosar au obtinut obligarea celor doua Comisii de fond funciar ca sa reconstituie dreptul de proprietate asupra suprafetei si de a elibera un nou titlu de proprietate pentru suprafata de 2900mp de teren situat in locul numit „In Deal la D.”, ., in favoarea mostenitorilor vanzatoarei.
Totodata, reprezentanta reclamantilor sustine ca reclamantii invoca o hotarare cu putere de lucru judecat pentru terenul de 2900 mp, iar paratii invoca o hotarare tot cu putere de lucru judecat cu privire la o suprafata de 600 mp care se suprapune peste cei 2900 mp. Data fiind identitatea de titluri, solicita compararea celor doua titluri, pentru a se observa care este cel mai bine conturat, care dintre ele a fost eliberat cu respectarea tuturor normelor legale in vigoare la data emiterii lui.
Raportat la cele sustinute de reprezentanta reclamantilor, instanta invedereaza acesteia faptul ca la termenul anterior reclamantii au inteles sa renunte la judecarea cererii de chemare în judecată cu privire la suprafața de 2900 mp, mentinandu-si pretentiile doar cu privire la cei 600 mp.
D-na avocat C. D. susține că instanța este în eroare și ca s-a inteles gresit solicitarile si cererile la care s-a renuntat.
Instanta uneste exceptiile cu fondul cauzei și acordă cuvântul în dezbateri, pe fond.
Pe fondul cauzei, reprezentanta reclamantilor solicita admiterea actiunii și respingerea cererii de interventie,cu cheltuiei de judecată.
Reprezentantul paratilor solicita respingerea acțiunii și a cererii de intervenție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței în data de 20.08.2007 sub nr._/211/2007 reclamanții V. G. și V. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. I., M. V., M. M., CAMAMRASAN V., V. M. A., V. TEORDOR și V. P. D. următoarele:
- în temeiul art. 974 C. civ. să fie autorizați ca, în numele și pentru moștenitorii vânzătoarei V. A. să pună în executare sentința civilă nr._/2003 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul cu nr. 7957/2003 și să oblige C. locală de fond funciar Mociu să elibereze în favoarea pârâtelor M. M., C. V. și a defunctului V. T. titlu de proprietate conform acestei sentințe.
- să se constate nulitatea absolută parțială a TP nr._ eliberat în favoarea pârâților M. I. și M. V. cu privire la terenul cumpărat de reclamanți și aflat în intravilanul satului Zorenii de V., în suprafață de 2700 p, ./2 precum și arător de 600 mp . în locul numit „În Deal la D.”.De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâților în solidar la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanții au cumpărat in anul 1993 prin contract sub semnătura privata o suprafața de 23,48 de ari de la defuncta V. A. soția lui T. din . (dec.in anul 1998), un teren lipit de gradina lor, situat in com.Mociu . nr.3 jud.Cluj, iar după decesul ei in anul 1999 de la defunctul ei fiu V. T. lui T. diferența de 600+ 52 de m.p.din terenul pe care aceștia l-au deținut in acea zona si care avea atunci destinație de drum agricol intre gradina reclamanților si vecinul M. I.. Suprafața totală a fost de 3.000 de m.p. În . două cumnate cu același nume, V. A., soții lor fiind frați. Aceștia au deținut cu titlu de moștenire dinainte de război două parcele de aproximativ 0,29-0,30 ari fiecare cam 1 iugăr împreună, parcele lungi și înguste, alăturate, situate în Zorenii de V.. Soții V. A. și P. au înstrăinat terenul lor înainte de a trece terenurile la CAP. pârâtul M. I. pretinde că a cumpărat terenul de la V. A. lui P. inițial în 1993 suprafața de 27 ari, iar ulterior, în 1999 de la fiii ei V. P. și A. încă o suprafață de 500 mp care s-ar afla în același loc, „În Deal la D.”.
Cu privire la primul petit se arată că, imediat după decesul vânzătoarei V. A., reclamanții au promovat o acțiune înregistrată la Judecătoria Cluj-N. sub nr. de dosar 1348/2002, prin care urmăreau valorificarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat, in opoziție cu cei trei copii ai defunctei V. A. soția lui T., numiții M. M., C. V. si V. T. și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,30 ha de teren cumpărat. In acest dosar cei trei fii ai defunctei vânzătoare s-au prezentat în instanța, au recunoscut și achiesat la cele doua vânzări făcute (in 1993 de mama lor si in 1999 de fratele lor) și au ratificat actele încheiate de fratele lor singur. Din păcate, însa, prin sentința civilă_/2002 a Judecătoriei Cluj- N. pronunțata in acest dosar si din raportul de expertiza efectuat la dos. de către expert V. F., se constată ca terenul vândut nu se afla in T.P. eliberat pe numele defunctei V. A. astfel că acțiune a fost respinsă. Imediat, fiul acestei defuncte vânzătoare, numitul V. T. (prin av.C. D. si pe cheltuiala reclamanților) a obținut sentința civilă nr._/2003 a Judecătoriei Cluj-N., iar comisia Mociu a fost obligata să elibereze T.P. și asupra 0,29 ha teren “In Deal la D.”, in favoarea celor 3 copii ai def. V. A. lui T.. Reclamanții au arătat că au încercat să pună în executare aceasta sentință, fără insa nici un rezultat (au apelat la executorul judecătoresc, au făcut reclamații la Prefectura Cluj, au obținut amendarea Consiliului local Mociu (cu suma de 500.000 lei (Rol) pe zi pana la punerea in executare a sent.civ.nr.10.790/2003 a Juddecătoriei Cluj-N., din 19.01.2003. Aceasta opoziție a Consiliului local al comunei Mociu s-a făcut la solicitarea si stăruința vecinului M. I. si a celor doua fiice ale def.V. A. l.T. (paratele de rd.3 si 4). Pârâții moștenitori ai vânzătoarei V. A. au refuzat expres punerea în executarea sentinței civile sus menționate.
În legătură cu petitul privind anularea titlului de proprietate eliberat în favoarea lui M. I. (nr._ ) s-a arătat că între reclamanți, M. I., si fiii def.V. A. l.P. in dos.nr.8444/2005 a Judecatoriei Cluj initial prin sent.civ.4540/2006 au avut câștig de cauză reclamanții, întrucât s-a respins acțiunea numitului M. I. având ca obiect înscrierea în cartea funciară a acestui titlu de proprietate și obligarea reclamanților de a lăsa în libera si pașnică folosință o parte din terenul care figurează in acest titlu de proprietate. In recurs, instanța de recurs, prin decizia nr. 152/R/2007 a admis in parte recursul lui M. I., a considerat ca analizarea legalității titlului atacat nu se poate face pe cale de excepție daca nu s-a introdus o cerere reconvenționala si a admis petitul privind acțiunea posesorie împotriva reclamanților cu privire la suprafața de 600 de m.p. Reclamantul M. I. este beneficiarul T.P.nr._, titlu eliberat in comun cu M. V. după descendentul lor comun M. V. (probabil tatăl lor), pentru o suprafața de 4,68 ha. Cu privire la T.P.atacat reclamanți consideră că au un interes legitim actual in prezenta cauza pentru a discuta nelegalitatea acestui titlu de proprietate deoarece el este eliberat pe terenul cumpărat de ei, existând intre părți numeroase litigii din 2001-2007 pentru acest teren.
Titlul din litigiu este lovit de nulitate absolută, in parte, cu privire la cele doua terenuri aflate in intravilanul satului Zorenii de V. (la nr.2) in suprafață de 2700 de mp., ./2, precum si arător de 600 de m.p., ./1, având în vedere dispozițiile art.8 din L.18/1991, deoarece s-a eliberat in baza cererii făcute de M. I. in anul 1991 pentru o suprafața totala de 4,68 de ha, indicând ca si moștenitor si pe M. V., după def.M. V., fără a detalia terenurile solicitate. Titlu de proprietate contestat s-a eliberat pe cei doi moștenitori, după acest defunct M. V., pentru suprafața totala solicitata in cerere, respectiv pt.4,68 ha, insa in cerere sunt incluse si terenurile din litigiu, care acesta afirma ca le-a dobândit prin cumpărare.
În promovarea acțiunii din dosarul anterior si in justificarea cererii de obținere a T.P. se invoca doua contracte de vânzare-cumpărare care au stat la baza solicitării si întocmirii titlului de proprietate contestat, unul încheiat in anul 1993 si unul in anul 1999. Cele doua contracte fiind încheiate ulterior anului 1991, nu puteau sta la baza acestei cereri .
Titlu de proprietate este nelegal, deoarece nu se eliberează cumpărătorilor, ci persoanelor îndreptățite care au adus suprafețe agricole in fostele CAP-uri, asociații, etc, precum si moștenitorilor lor legali, numitul M. I., neavând aceasta calitate față de terenurile familiei Vermensan A. l.P.. Chiar daca suprafața totala cumpărata de subsemnații este de 3.000 de m.p., si totalul suprafeței terenurilor a căror anulare se solicita este de 3.300 de m.p. (2700 + 600 de m.p.) reclamanții apreciază că aceste doua parcele trebuie anulate in întregime deoarece ele au fost eliberate cu încălcarea normelor imperative impuse de dispozițiile legilor de fond funciar, sens in care nu se pot anula doar parțial. Chiar presupunând ca aceste contracte s-ar fi încheiat anterior formulării cererii, numitul Murean I. nu poate beneficia de aceste terenuri din litigiu, deoarece fam.V. A. l.P., si fiii, de la care le-a dobândit prin cumpărare, nu detin si nu au detinut terenul instrainat, conform dosarului de fond funciar. Mai mult chiar, numitul M. V.I. beneficiaza de inca un T.P.nr.28.804./1353 din 11.03.1997 pentru aceeași . cele din titlul de proprietate atacat in suprafață de 1507 m.p iar din T.P.atacat, tot . 8/1 si 8/2. Acest teren este insa diferit de cel revendicat de reclamanți, este gradina casei lui (in care s-a inclus suprafața de 200 de m.p. anterior dobândită de la V. A. lui P.), pe care nu înțeleg să-l atace in prezentul litigiu.
Prin întâmpinarea depusă în data de 24.09.2007 pârâta M. M. a arătat că nu are nici legătură cu reclamanții care au încheiat o afacere cu fratele său decedat, V. T.. Față de obiectul cauzei a precizat că mama sa a vândut pământul din Mociu, Zoreni numitului M. I. cu mulți ani în urmă, iar pârâta nu a fost prezentă la această înțelegere. A aflat de contract din discuțiile purtate cu mama sa și știe că la momentul încheierii au fost prezent martori. Precizează că nu știe care a fost prețul terenului. După moartea mame sale arată că fratele său a fost căutat de soții V. pentru o porțiune de teren cu privire la care s-au înțeles. După moartea fratelui a fost căutată de soții V. pentru a recunoaște că terenul vândut de frate era al moștenitorilor. Arată că reclamanții nu au vorbit cu ea și sora sa când au cumpărat terenul de la fratele lor și așa s-a ajuns la un șir nesfârșit de procese. Arată că ei nu puteau să vândă nici o bucată de teren și că nu aveam nevoie de titlu de proprietate pentru că știau destul de bine că terenul aparține lui M. I..
La data de 06.09.2007 reclamanții și-au extins acțiunea împotriva pârâtelor C. LOCALĂ DE FOND F. MOCIU și C. JUDEȚEANĂ DE FOND F. CLUJ (f. 60).
Pârâtul M. I. a formulat întâmpinare și cererea reconvențională la data de 08.10.2007. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată iar pe cale reconvențională să se constate că prin titlul de proprietate nr. 3032/2276/21.01.2004 a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu, întabularea acestor terenuri precum și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. În motivare a arătat că reclamanții l-au acționat în judecată de mai multe ori pentru acest teren, acțiunile fiind motivate în mod diferit dar având același scop, și anume exproprierea pârâtului de terenurile dobândite în mod legal. Terenurile din litigiu au fost dobândite în mod cinstit iar plângerile făcut de reclamanți la prefectura, primărie, parchet DNA au fost respinse ca neîntemeiate.
Pârâta C. V. a depus întâmpinare la data de 02.11.2007 (f. 86) arătând că este succesoare a numitei V. A., mama sa. După moartea tatălui toții frații s-au înțeles ca mama lor să fie unicul succesor și să administreze toată averea familiei cât timp e în viață. A auzit de la mama sa că pârâtul M. I. ar fi fost dispus să cumpere o parcelă de teren dar nu știe dacă și în ce condiții s-a încheiat această vânzare. Arată că nu deține nici un contract de vânzare-cumpărare și nu știe de ce e acuzată. După ce a murit mama lor, cei trei frați au primit 1/3 din pământ. Cu privire la terenul vândut arată că nu e treaba sa dacă cumpărătorii nu au întocmit actele cât trăia mama sa. În ce privește contractul încheiat de fratele său a arătat că a primit citație în legătură cu aceasta, dar că pârâții trebuiau să știe că sunt trei frați și că V. T. nu putea vinde singur acea suprafață de teren.
Reclamantul M. V. a arătat că nu se poate prezenta la proces și a indicat instanței adresa la care poate fi citat în satul Șerbănești, ..
Pârâta V. A. M. și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinarea depusă în data de 18.01.2008 în sensul că nu știe cine și de la cine a cumpărat terenul ce face obiectul dosarului, tot ce știe în legătură cu acest subiect a afla din spusele cumnatelor sale M. M. și C. V.. Nu înțelege de ce V. M. l-a căutat doar pe soțul săi în legătură cu cei 6 ari și nu a vorbit și cu surorile acestuia. V. M. l-a căutat pe soțul său V. T. și i-a comunicat că mama sa a vândut familiei V. o suprafață de teren din care aceștia mai au de plătit 6 ari. Alte discuții în legătură cu acest teren nu cunoaște.
La data de 16.06.2008 reclamanții au depus o altă precizare de acțiune prin care au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._ cu privire la terenurile de 2700 mp din . arător 600 mp . locul numit „În deal la D.” imobile care se identifică în CF nr. 1531 Mociu și CF nr. 1532 Mociu.
La data de 21.08.2008 reclamanții au depus o altă precizare de acțiune, solicitând în plus radierea pârâților M. I. și M. V. din CF nr. 1531 și CF nr. 1532 Mociu cu privire la terenurile ce fac obiectul cauzei.
La data de 07.10.2008 reclamanții au depus o nouă precizare de acțiune prin care a u solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie numărul 2599 eliberat la data de 16.01.2004 de C. locală Mociu în favoarea pârâților M. I. și M. V. numai cu privire la terenul ce face obiectul dosarului. În motivare s-a arătat că procesul verbal a cărui nulitate s-a solicitat a fost depus la dosar doar în dara de 09.09.2008, motivele pentru anularea acestuia fiind identice cu cele care privesc titlul de proprietate eliberat în favoarea pârâților.
Prin încheierea din data de 19.02.2008 instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulate de pârâții M. I. și M. V..
Prin Sentința civilă nr.5975/2009 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. s-a respins acțiunea,ca neîntemeiată.
Tribunalul Cluj a admis recursul formulat de reclamanți împotriva aceste hotărâri,pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare,la aceeasi instanță.
În rejudecare,reclamanții au formulat precizare de acțiune în sensul că au solicitat instanței sa-i oblige pe pârâți sa le recunoască dreptul de proprietate,în calitate de cumpărători ai suprafeței de 600 m.p. tere, din terenul atribuit autorilor lor prin Sentința civilă nr._/2003 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr.7957/2003,sa compare cele două titluri de proprietate deduse judecății ,respectiv titlul de proprietate care se dispune a fi eliberat în baza sentinței civile nr. nr._/2003 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. cu privire la suprafața de 0,29 ha situat în . denumit „în Deal la D.” și titlul de proprietate eliberat în favoarea pârâților frați M. numai cu privire la ./2 (în suprafața totală de 3,3 ha) și prin prisma dispozițiilor deciziei civile nr.152/R/2007 a Tribunalului Cluj,să le încuviințeze,în calitate de creditori ai pârâților de rând 3-7 și respectiv a antecesorilor lor,ca în temeiul dispozițiilor art.974 din Codul civil,sa se subroge în drepturile și obligațiile debitorilor lor (moștenitori ai vânzătoarei def. V. A. și soția lui T.) și pe cale de consecință,se fie autorizati ca,pentru ei și în numele lor să pună în executare Sentința civilă nr._/2003 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr.7957/_,rămasa definitivă și irevocabilă,pe care refuză să o pună în executare,obligând C. locală de fond funciar a . titlu de proprietate în favoarea pârâtelor de rând 3,4 și a fratelui V. teodor,sa constate nulitatea absolută ,în parte a TP nr._ eliberat în favoarea pârâților M. V. și Mureasan I.,cu nerespectarea legilor fondului funciar respectiv,pentru terenul aflat în intravilanul satului Zorenii de V. lipit de gradina din . în suprafață de 2700 m.p ./2,care se identifică în CF 1532 Mociu cad.106,precum și arător în suprafață de 600 m.p. ./1,care se identifică în CF nr. 1531 Mociu cad.105 în locul denumit În Deal la D. și sa constate nulitatea absolută cu privire la procesul verbal de punere în posesie eliberat la data de 2599/16.01.2004 de C. Locală de fond funciar a comunei Mociu în favoarea pârâților,numai cu privire la terenul în suprafață de 2700 m.p. ./2 și arător în suprafață de 600 m.p. . să dispună radierea din CF 1531 Mociu cadastral 105 și CF 1532 Mociu cad.106 a pârâților de rând 1 și 2,M. I. și M. V..
În rejudecare,ca urmare a repartizării aleatorii a cauzei ,cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub dosar nr._ .
Pârâtul M. I. a formulat întâmpinare (f.38 vol.I din dosar nr. _ ) prin care a solicitat respingerea acțiuni precizată,după casare cu rejudecare și a invocat excepția autorității de lucru judecat.
V. P. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului M. I. (f.280 vol.I din dosar nr. _ ) prin care a solicitat respingerea acțiunii,ca neîntemeiată și inadmisibilă,pentru motivele expuse pe larg la f.280-281.
Pârâta M. M. a formulat întâmpinare (f.38 vol.I din dosar nr. _ ) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În sedința publică din data de 03.09.2013,prezenți în fața instanței,reclamanții au renunțat la judecarea cererii de chemare în judecată cu excepția celei privind anularea titlului de proprietate pentru suprafața de 600 m.p. și a cererilor accesorii acesteia.
Ulterior,la data de 28.10.2013,reclamanții au formulat precizare de acțiune (f. 125 vol.II din dosar nr. _ ),prin care au reiterat cererile din precizarea de acțiune formulată pentru primul termen din al doilea ciclu procesual.
Conform Încheierii din data de 29.10.2013,instanța a respins precizarea de acțiune,ca inadmisibilă.
În cauză,în rejudecare s-a administrat proba cu înscrisuri,cu interogatoriul pârâtilor M. M. (fila 80 vol.I),V. P. (fila 85 vol.I),C. V. (fila 85 vol.I),proba testimonială,fiind audiați martorii Harvath E. (fila 122 vol.I) și s-a efectuat expertiza tehnică de specialitate de dl. expert M. I. (filele 214-228 vol.I).
Analizând cererea,prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză,instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1201 C.civ este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecata are acelasi obiect, este întemeiata pe aceeasi cauza si este între aceleasi părți,facută de ele și în contra lor,în aceeași calitate.
Asadar, conform dreptului intern pentru a putea fi retinuta aceasta exceptie, trebuie întrunite cumulativ 3 conditii esentiale: identitate de obiect, identitate de cauza si identitate de parti între cele doua actiuni. In plus, una din cele doua actiuni trebuie sa fi fost solutionata anterior cel putin în mod definitiv printr-o hotarâre judecatoreasca.
Din aceasta perspectivă,instanța reține că în cauză,prin raportare la Decizia civilă nr.152/R/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ nu este îndeplinită condiția triplei identități,respectiv sub aspectul cauzei și a obiectului.
În acest context,instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat,ca neîntemeiată.
Excepția lipsei de interes,va fi de asemenea respinsă,având în vedere faptul că,reclamanții,în rejudecare au solicitat instanței inclusiv sa compare cele două titluri de proprietate,respectiv sa pună în executare sentința civilă nr._/2003, aspect sub care ar justifica interes în soluționarea cererii de chemare în judecată.
Prin renunțarea reclamanților la judecată,instanța a ramas investită doar cu judecarea cererii de chemare în judecată cu privire la anularea parțială a Titlului de proprietate nr.3032/2004,pentru suprafața de 600 m.p.
Prin Titlul de proprietate nr.3032/2004 s-a reconstituit în favoarea pârâtului M. I. dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 600 m.p. teren identificat în ./1.
Solicitarea reclamanților privind compararea titlurilor de proprietate care s-a dispus a fi eliberat în prin Sentința civilă nr._/2003 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr.7957/2003 cu privire la suprafața de 0,29 ha situat în com.Mociu . denumit În Deal La D. și titlul de proprietate eliberat în favoarea pârâților M. numai cu privire la suprafața de 3300 m.p.,respectiv pentru suprafața de 600 m.p. . se identifică în CF 1531Mociu nr. cadastral 105 în locul denumit În Deal la D.,nu poate fi primită.
Astfel,în esență,reclamanții prin această cerere, tind de fapt la modificarea unei hotărâri judecătorești,respectiv Decizia civilă nr.152/R/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ prin care a fost validat Titlul de proprietate nr.3032/2004 pentru suprafața de 600 m.p. teren . favoarea pârâtului M. I.,ceea ce nu este permis.
Prin Decizia civilă nr.152/R/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ ,reclamantul V. G. a fost obligat sa recunoască pârâtului M. I. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 600 m.p. și să-i respecte pasnica folosință a acestuia.
Prin urmare, cu privire la nulitatea titlului de proprietate nr. 3032/2276 instanța reține în primul rând că nu se poate contesta dreptul de proprietate al pârâților asupra suprafeței 600 mp înscrisă în tarlaua nr. 1 . suntem în situația în care operează efectul pozitiv al puterii lucrului judecat,aceasta fiind o prezumție legală absolută.
Față de considerentele reținute mai sus,instanța va respinge cererea privind anularea parțială a titlului de proprietate nr. 3032/2276 cu privire la suprafața de 600 mp înscrisă în tarlaua nr. 1 .>
Petitele referitoare la nulitatea procesului verbal de punere în posesie nr. 2599/16.01.2004 și rectificarea înscrierilor în cartea funciară,precum si celelalte petite,sunt accesorii capătului de cerere referitor la anularea parțială a titlului de proprietate astfel că vor fi respinse si acestea.
Cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul V. P., instanța reține că potrivit dispozițiilor art.49 din Codul de procedură civilă,oricine are interes poate intervene într-o pricină ce urmează între alte persoane,fiid în interesul uneia dintre părți când sprijină numai apărarea acesteia.
Practica judiciară a stabilit că și pentru admiterea cererii de intervenție accesorie,intervenientul trebuie să justifice interesul sau personal.În cauză,intervenientul V. P. nu a făcut dovada în acest sens, astfel că cererea va fi respinsă.
În temeiul art. 274 instanța reține că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția autoritații de lucru judecat și excepția lipsei de interes.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții V. G. și V. M.,ambii cu domiciliul în com.Mociu . nr.3 jud.Cluj în contradictoriu cu pârâții M. I. cu domiciliul în com.Mociu . nr.2 jud.Cluj,M. V. cu domiciliul în com.R. .,M. M. cu domiciliul în mun.Cluj-N. Calea Florești nr.79 .,C. V. cu domiciliul în mun.Cluj-N. ..6-8 .,V. M. A. cu domiciliul în mun.Cluj-N. . .,V. T. cu domiciliul în Cluj-N. . .,V. P. D. cu domiciliul în mun.Cluj-N. . .,C. LOCALĂ DE FOND F. MOCIU și C. JUDEȚEANA DE FOND F. CLUJ și intervenientul V. P..
Respinge cererea de interventie accesorie formulată de intervenientul V. P. cu domiciliul in . jud.Cluj.
Fără cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi,29 octombrie 2013.
JUDECATOR, GREFIER,
S. C. I.-M. S.
I.S. 06 Noiembrie 2013
Red./Dact/S.C./14 ex/29.11.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Fond funciar. Încheierea nr. 7384/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
---|