Contestaţie la executare. Sentința nr. 4162/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4162/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 13249/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4162/2013

Ședința publică din 28 februarie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. V.

GREFIER: B. S.

Pe rol fiind pronuntarea hotararii in dosarul nr._ inaintat de contestatorii P. L. S. și S. I. T. S., in contradictoriu cu intimatii B. B. R. M. și ., avand ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal facut in cauza se constata lipsa partilor.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei, dupa care se constata ca dezbaterea in fond a cauzei a avut loc in sedinta publica din 14 FEBRUARIE 2013, cand partile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform incheierii din acea zi, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare.

I N S T A N T A

.

Prin contestatia inregistrata la data de 31 05 2012 in dosar_ contestatoarea P. L. S. a chemat in judecata pe intimata ., solicitind instantei pronuntarea unei sentinte prin care să se constate caracterul abuziv și nulitatea clauzelor referitoare la ordinea de stingere a obligațiilor contractuale (art. 6.9 contract de credit) și a clauzei penale din cuprinsul titlului executoriu (art. 4.5 contract credit) sub forma unei dobânzi suplimentare;lămurirea întinderii titlului executoriu constând în Contract de credit ipotecar nr. 455/24.04.2008;lămurirea întinderii valorii cheltuielilor de executare;să se constate subevaluarea imobilelor din Baia M. și Cluj-N., adjudecate;să se constate că nu a fost îndeplinită procedura de notificare a terțului promitent cumpărător notat în CF a imobilului adjudecat din Cluj-N.; să se dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul 111/2010, B. B. R. M., Baia M., începând cu somația de plată și până la procesul verbal din data de 15.05.2011.

Ulterior ,prin precizarea de la f 25 contestatoarea a solicitat lămurirea întinderii valorii cheltuielilor de executare din dosarul execuțional;să se constate subevaluarea imobilelor din Baia M. și Cluj-N., adjudecate; să se constate că nu a fost îndeplinită procedura de notificare a terțului promitent cumpărător notat în CF a imobilului adjudecat din Cluj-N.;să se constate caracterul abuziv și nulitatea clauzelor prev. în art. 2.1, .2 al. 3, 4.5, 5.1, 6.4, 6.7, 6.9, 10.12, 11.2, 11.3, 11.4, referitoare la ordinea de stingere a obligațiilor contractuale, clauzei penale, dobânzi suplimentare, etc, din cuprinsul titlului executoriu (contract de credit ipotecar nr. 455/24.04.2008;să se constate că dobânzile și penalitățile aferente titlului executor nu au caracter cert, neîntrunind condițiile art. 379 C.pr.civ.să se dispună lămurirea întinderii titlului executoriu constând în Contract de credit ipotecar nr. 455/24.04.2008;

In motivare,contestatoarea a invederat ca in mod nelegal a inceput executarea silita in conditiile in care imobilul din CLUJ N. a facut obiectul unui antecontract de vanzare cumparare avind ca si promitent cumparator pe numitul S. I. T. S. acestuia nefiindu-i adusa la cunostiinta procedura executarii silite demarate incalcindu-se astfel art 500 alin 3cpc . De asemenea ,se contesta modul de calcul al creantelor in conditiile in care exista clauze abuzive inserate in titlul executor ,contract de credit ipotecar 455/24 04 2008 respectiv se contesta modul de stingere al obligatiilor contractuale. Totodata imobilul din CLUJ N. a fost subevaluat

Ulterior, dupa dezbateri in sedinta publica din 13 09 2012 reprezentanta contestatoarei a invederat ca, a contestat executarea insesi iar in ceea ce priveste lamurirea titlului executor aceasta se refera la caracterul abuziv al clauzei

Prin intimpinarea formulata f 28 intimata s-a opus admiterii contestatiei

Prin contestatia inregistrata la data de 16 08 2012 in dosar_/211/2012 conexat la primul ,contestatorul S. I. T. S. a solicitat in contradictoriu cu intimata ., instantei pronuntarea unei sentinte prin care sa se constate ca nu a fost indeplinita procedura de notificare a acestuia in calitate de promitent cumparator in ceea ce priveste imobilul situat in CLUJ N. . . se constituie in fraudarea intereselor acestuia, sa se dispuna anularea tuturor actelor de executare efectuate in dosarul 111/2010 al B. B. R. M. si incetarea executarii sa se dispuna desfiintarea vinzarii intoarcerea executarii si repunerea partilor in situatia anterioara

Prin completarea la contestatie f 358 contestatorul a solicitat suspendarea executarii silite pina la solutionarea contestatiei

Prin intimpinarea formulata ,f363 intimata s-a opus admiterii contestatiei

Din probele dosarului instanta retine urmatoarele.

Executarea silita din dosarul executional 111/2010 al B. B. R. M. s-a pornit in temeiul titlului executor contract de credit ipotecar nr 455/24 04 2008 f 123 in virtutea caruia intimata a acordat un credit respectiv imprumut catre . garant ipotecar fiind contestatoarea P. L. S. incheindu-se un contract de ipoteca f132 anexa la contractul de credit ,prin care contestatoarea a garantat plata imprumutului cu imobilul inscris in CF 3075 BAIA M. nr top 1707/12/6, 1707/12/8 teren de 380 mp

Avind in vedere ca reprezentanta contestatoarei a invederat asa cum s-a aratat mai sus, ca, contesta executarea insesi si ca in ceea ce priveste petitul de lamurire a titlului executor se refera la caracterul abuziv al clauzei ,f465 verso instanta apreciaza ca prezenta contestatie are caracterul unei contestatii la executare propriu zise aplicabil fiind si art 399 alin 3cpc in vitutea caruia se pot formula in cadrul contestatiei la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu care in cazul de fata nu este o hotarire judecatoreasca

Ori, in acest context potrivit art 401 alin1 lit c cpc contestatia se face in termen de 15 zile de la data cind contestatorul care contesta executarea insesi a primit somatia

In ceea ce priveste contestatia formulata de contestatoarea P. L. S. somatia pentru executarea imobilului din BAIA M. F98 fata /verso i-a fost comunicata acesteia la data de 10 08 2010 iar pentru imobilul din CLUJ N. f152,f153 la data de 25 11 2011

De asemenea in ceea ce priveste procedura de evaluare a imobilului din BAIA M. la f209 verso apare comunicarea procesului verbal in care apare evaluarea acestui imobil, ori in acest context orice fel de aparari cu privire la aceasta evaluare apar ca fiind tardive raportat la data introducerii contestatiei si la termenul de mai sus

In ceea ce priveste evaluarea imobilului din CLUJ N. din nou apare ca fiind comunicat raportul de evaluare f343 cu contestatoarea la data de 29 12 2011 deci si sub acest aspect contestatia apare ca fiind tardiva

In ceea ce priveste cheltuielile de executare in suma de 18.734 ron acestea au fost comunicate la data de 18 11 2010 f 159 cu contestatoarea ,data la care s-a comunicat somatia catre aceasta unde apar aceste cheltuieli ,contestatia fiind din nou tardiva sub acest aspect

In ceea ce priveste apararile legate de faptul ca, contestatorul S. I. T. S. nu a fost citat in procedura executarii silite instanta apreciaza ca acest lucru nici nu trebuia facut in conditiile in care acesta este doar titularul unui antecontract de vanzare cumparare privind imobilul situat in CLUJ N. . . reiese din copia cf_-C1-U3CLUJf 76 si cum reiese din notarea desub A2

Ori ,in acest context nu se poate invoca nerespectarea art 500 alin 3 cpc contestatorul nefiind titularul vreunui drept real sau al unei sarcini care ar fi determinat citarea lui in procedura de executare, el find doar titularul unui drept de creanta

Astfel ,contestatia formulata de acesta este formulata in termen in conditiile in care, contestatorului practic nu i s-a comunicat vreun act de executare

De asemenea ,chiar chiar daca B. B. R. M. prin intimpinarea de la f 7 a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive instanta nu s-a pronuntat pe aceasta in conditiile in care practic nu a fost chemat ca si parte in dosarele conexate

In legatura cu restul actelor de executare contestate ,incetarea actelor de executare,desfiintarea vinzarii, intoacerea executarii si repunerea partilor in situatia anterioara nu s-au invocat motive concrete de nelegalitate inafara celor tratate mai sus, o eventuala intoarecere a executarii nefiind incidenta in speta nefiind intrunite disp art 404 cpc respectiv nu s-a desfiintat nici executarea silita nici titlul executor

In aceste conditii instanta in baza art 399 si urmatoarele cpc va admite exceptia tardivitatii contestatiei precizate ce face obiectul dosarului_ a judecatoriei CLUJ N. in ceea ce priveste caracterul abuziv si nulitatea clauzelor din cuprinsul titlului executor ce face obiectul dosarului executional 111/2010 al B. B. R. M. .lamurirea titlului executor, subevaluarea imobilului din BAIA M. si CLUJ N. ,lamurirea cheltuielilor de executare comunicate contestatoarei cu mai mult de 15 zile inainte de data introducerii contestatiei si toate actele de executare comunicate contestatoarei pina la momentul de mai sus

Se va respinge contestatia pentru restul petitelor si actelor de executare contestate

Se va respinge contestatia ce face obiectul dosarului_/211/2012 a judecatoriei Cluj N. conexat la primul

Se va anula ca netimbrata cererea de suspendare a executarii in baza art 20 din L146/1997 in conditiile in care contestatorul S. nu achitat taxa de timbru asa cum i-a fost pus in vedere prin citatia de la f 12

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia tardivitatii contestatiei precizate ce face obiectul dosarului_ a judecatoriei CLUJ N. in ceea ce priveste caracterul abuziv si nulitatea clauzelor din cuprinsul titlului executor ce face obiectul dosarului executional 111/2010 al B. B. R. M. .lamurirea titlului executor, subevaluarea imobilului din BAIA M. si CLUJ N. ,lamurirea cheltuielilor de executare comunicate contestatoarei cu mai mult de 15 zile inainte de data introducerii contestatiei si toate actele de executare comunicate contestatoarei pina la momentul de mai sus

Respinge contestatia pentru restul petitelor si actelor de executare contestate formulată de contestatoarea P. L. S., cu domiciliul procesual ales în Baia M., .. 59, jud. MAramureș in contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Cluj-N., ., cam. 113, jud. Cluj.

Respinge contestatia ce face obiectul dosarului_/211/2012 a judecatoriei Cluj N. conexat la primul privind pe contestatorul S. I. T. S. ,cu domiciliul în Cluj-N., P-ța Unirii, nr. 28, .> in contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Cluj-N., ., cam. 113, jud. Cluj.

Anuleaza ca netimbrata cererea de suspendare a executarii

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare

Pronuntata in sedinta publuca din 28 02 2013

JUDECATOR GREFIER

I. V. B. S.

Red dact IV/22 04 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4162/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA