Evacuare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 8715/211/2013
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
Prezentul document conține date cu caracter pesonal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ_/2013
Ședința publică din 09 iulie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E.-E. P.
GREFIER: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant N. M., reclamant S. J. G., reclamant S. A. S., reclamant K. Z. T., reclamant K. M., reclamant K. P. și pe pârât D. V.-M., având ca obiect evacuare
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul reclamanților, av. Banyai Jozsef, cu împuternicire avocațială la dosar, fila 6 și pârâta personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Judecătoria, fiind legal sesizată și obligată din oficiu să își stabilească competența generală, materială și teritorială, potrivit art. 131 alin. 1 N.C.pr.civ., constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, apreciază durata soluționării prezentei cauze la un termen de judecată.
Reprezentantul reclamanților arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Pârâta personal arată că este în căutarea unei alte locuințe.
Constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Pârâta personal arată că nu este de acord cu admiterea acțiunii.
Instanța, în temeiul art. 255 și 260 N.C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
În temeiul art. 394 alin. 1 N.C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea inregistsrata la aceasta instanta sub nr._ din data de 9 aprilie 2013, reclamantii N. M., Szabó J. G., Szabó A. S., Körössy Z. T., Körössy M. si Körössy P. au solicitat in contradictoriu cu parata D. V.-M. ca prin sentinta ce se va desfasura sa se dispuna evacuarea imediata si neconditionata a paratei din apartamentul nr. 1 situat in Cluj-N., .. 1, inscris in CF nr. 274.603-C1-U2 Cluj-N. cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare se arata in esenta ca reclamantii sunt coproprietarii imobilului situat in Cluj-N., .. 1,. CF nr._-C1-U2-Cluj-N..
Imobillul a fost inchiriat paratei pana in 20.10.2011 fara a fi prelungit.
Pentru acest imobil nu au fost achitate utilitatile de catre parata.
In drept au fost invocate disp.art.969,1436 si 1438 NCC, art.453 NCPC
Parata nu a depus intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului se retin in fapt urmatoarele:
Reclamantii sunt coproprietarii imobilului situat in Cluj-N., .. 1, inscris in CF nr. 274.603-C1-U2 Cluj-N..
La data de 01.04.2011 intre parti a fost incheiat un contract de inchiriere avand ca obiect imobilul in litigiu pentru o perioada de 6 luni cu posibilitatea prelungirii numai in baza acordului expres si prealabil al partilor.
La implinirea termenului, parata nu a a parasit imobilul si nu achitat contravaloarea utilitatilor, aceste fiind oprite de catre furnizori.
Reclamantii au notificat-o pe parata la data de 01.09.2011, iar la data de 20.03.2013 au incercat realizarea unui acord cu ajutorul unui mediator, fara insa ca acesta sa se realizeze.
Noul cod de procedură civilă reglementează în titlul XI al cărții a VI-a procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept. In acest sens, art. 1.033 prevede că „Dispozițiile prezentului titlu se aplica in litigiile litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept de către foștii locatari sau alte persoane. In sensul prezentului titlu, temenii de mii jos au urmatorul înțeles: a) locațiune - orice locațiune scrisa sau verbala, incluzand si sublocatiunea; b) locatar -locatarul principal, chiriaș sau arendaș, sublocatarul sau un cesionar al locatarului, indiferent daca persoana care solicita evacuarea este locatorul sau sublocatorul ori dobânditord imobilului; c) locator - locatorul principal sublocatoru, cesionarul si dobânditorul imobilului; d) imobil • construcția, terenul cu sau fara construcții, împreuna cu accesoriile acestora; e) ocupantul ■ oricare persoana, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupa in fapt imobilul cu sau fara permisiunea ori ingaduinta proprietarului; f) proprietar - titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, inclusiv locatarul"
Potrivit art. 1040 Cpr.civ., dacă ocupantul notificat refuză să evacueze imobilul proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu, prin ocupant înțelegând conform art. 1033 alin. 2 lit. e C.pr.civ. oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului.
Astfel, instanța observă că, în speță, reclamantii au făcut dovada existenței titlului de proprietate asupra apartamentului in litigiu coroborat si cu inscrierea acestuiai n cartea funciara a dreptului de proprietate al acestora.
In consecinta, intrucat reclamantii apar ca fiind titulari ai dreptulu ide proprietate asupra apartamentului in litigiu, iar parata nu a prezentat vreun titlu valabil pentru a locui in acest apartament si nu mai beneficiaza de ingaduinta reclamantilor pentru a locui in acest imobil, in temeiul art. 1041 C.pr. civ va admite actiunea de fata si va dispune evacuarea neconditionata a paratei din apartamentul nr. 1 situat in Cluj-N., .. Cluj.
In temeiul art.453 alin.1 NCPC partea care pierde procesul, la cererea partii care a castigat, trebuie sa ii plateasca cheltuielile de judecata.
Ca urmare instanta va obliga parata la plata catre reclamanti a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
In baza art. 451 alin 1 NCPC instanța urmează să oblige debitorul la plata sumei de 500 lei cu titlu de onorariu avocațial, dat fiind faptul că suma de 1000 lei, pe care reclamantii au plătit-o avocatului său este mult prea mare, prin raportare la complexitatea obiectului procesului, existența unui singur termen de judecată, respectiv faptul că pârâta nu a contestat prin depunerea întâmpinării, ce ar fi fost de natură să ofere un plus de dificultate misiunii avocatului reclamantilor, chemat să contribuie la asigurarea contradictorialității în aceste condiții. Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență ", se poate afirma că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Or, partea căzută în pretenții nu este ținută să contribuie la suportarea cheltuielilor de judecată, decât în virtutea principiilor răspunderii civile delictuale, debitoarea fiind în culpă procesuală și prin aceasta datoare să repare prejudiciile pe care creditoarea le-a suferit prin efectuarea unor cheltuieli necesare sau utile cu soluționarea procesului. Efectuarea unor cheltuieli voluptuorii cu onorariul avocațial ține de aprecierea discreționară a părții creditoare, aceasta având posibilitatea să-și asigure serviciile avocațiale și să suporte cheltuielile aferente și în funcție de prestigiul profesional, gradul de uicărcare ori experiența profesională a avocatului. Așadar, parata nu poate fi obligată să contribuie la acoperirea cheltuielilor voluptuorii, pe care reclamantii le-au efectuat cu plata onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte actiunea civila formulate de reclamantii N. M.,Szabó János G., Szabó A. S., K. Z. T., K. M. si K. P. cu domic. procesual ales in Cluj-Bapoca, .,. in contradictoriu cu parata D. V.-M. domic. in Cluj-N., ..1, . si in consecinta:
Dispune evacuarea neconditionata a paratei din imobilul apartament situat in Cluj-N., .. 1, jud. Cluj.
Obliga parata sa plateasca reclamantilor suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare
Pronuntata in sedinta publica, azi, 09.07.2012.
P. GREFIER
E. E. P. A. D.
← Legea 10/2001. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 2013/2013.... → |
---|